Back

Veronica D. Niculescu citește din O vară cu Isidor în Grădina Cărturești Verona

Știri și lansări
Lansare carte image

Veronica D. Niculescu citește din O vară cu Isidor în Grădina Cărturești Verona

Postat de: PROMOVARE
Postat pe data de: 12 iulie 2017

Joi, 20 iulie, la ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Str. Pictor Arthur Verona 13-15), Veronica D. Niculescu va citi fragmente din primul său roman pentru copii, O vară cu Isidor, apărut de curînd în colecția „Junior” a Editurii Polirom, ediţie ilustrată, disponibilă și în format digital.

Despre incredibila evadare a condorului Isidor de la Zoo, povestită chiar de el și de salvatoarea sa, Serena, vor vorbi Ioana Bâldea Constantinescu, Alina Purcaru și Bogdan-Alexandru Stănescu.

O fetiță de 13 ani din București se hotărăște să-l salveze pe condorul Isidor, cel mai bătrîn locatar de la Zoo Băneasa, după ce vede la televizor știrea despre moartea cimpanzeului, veteranul de pînă atunci al grădinii. Dar ce te faci cînd reușești să eliberezi o pasăre care nu mai știe să zboare? Fetița aduce condorul acasă, unde îl ascunde o vreme, și descoperă lucruri fascinante despre el. Apoi cei doi fug împreună la Sinaia. La munte, în locul care seamănă cu casa de demult a condorului, ea speră să-l învețe să zboare din nou și să-l elibereze cu adevărat, în timp ce legătura dintre ei devine tot mai puternică.

Veronica D. Niculescu este scriitor și traducător. A publicat trei volume de proză scurtă: Adeb, Orchestra portocalie şi Roşu, roşu, catifea; cărțile-pereche Simfonia animalieră și Hibernalia; Basmul Prințesei Repede-Repede și Cad castane din castani (în colaborare cu Emil Brumaru); și romanul Spre văi de jad și sălbăție. A tradus peste treizeci de volume din limba engleză, din opera lui Vladimir Nabokov, Samuel Beckett, Don DeLillo, Siri Hustvedt, Eowyn Ivey, Lydia Davis, Tracy Chevalier. Locuiește în București împreună cu soțul ei, o mulțime de flori adevărate și cîteva animale imaginare.

Editura Polirom a lansat la finele anului 2016 colecția „Junior”, coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu, proiect editorial ce se adresează juniorilor de toate vîrstele. Aceștia vor găsi aici cărți de aventuri, romane fantasy, cărți ilustrate, semnate de nume mari ale literaturii universale actuale. Elif Shafak, Sophie Kinsella sau Ian McEwan sînt autori deja îndrăgiți de publicul românesc, public care are acum ocazia să-i cunoască și în ipostaza de autori de literatură young adult sau pentru copii. Colecția se adresează unui public tînăr foarte variat, de la elevii de școală primară și pînă la tinerii de orice vîrstă.

În pregătire:

Ian McEwan, Visătorul
Edward Carey, Orașul gunoaielor. Partea a doua a trilogiei Iremonger
Andy Mulligan, Povestea unui cîine

Pagina de facebook a colecției, aici.