F.M. Dostoievski (1821‑1881), unul dintre cei mai importanti si mai influenti scriitori ai lumii, s‑a nascut la Moscova, unde tatal sau a lucrat o vreme ca medic la Spitalul Mariinski. La o virsta frageda a suferit prima criza de epilepsie, boala care il va urmari pe parcursul intregii vieti. Dupa moartea mamei, a plecat impreuna cu fratele sau la Sankt Petersburg, pentru a urma cursurile Academiei Tehnice Militare, pe care a absolvit‑o cu brio, in ciuda puternicei sale inclinatii pentru literatura. In 1846, dupa o serie de incercari literare lipsite de succes, a publicat romanul epistolar Oameni sarmani, atragind imediat atentia criticilor, care au vazut in el un nou Gogol. I‑au urmat la scurt timp microromanele Nopti albe (1848) si Netoska Nezvanova (1849), care i‑au confirmat talentul si i‑au adus recunoasterea literara. Momentul crucial al vietii scriitorului l‑a reprezentat insa anul 1849, cind a fost arestat si condamnat la moarte pentru legaturile sale cu un grup subversiv de intelectuali liberali din Cercul Petrasevski. Abia in ultima clipa, sentinta i‑a fost comutata de catre tar la deportare si munca silnica. Dupa patru ani de ocna, urmati de alti cinci de serviciu militar obligatoriu in Regimentul Siberian, a revenit la Sankt Petersburg si si‑a reluat activitatea literara. Influentat si imbogatit de experientele din aceasta perioada, a inceput sa scrie masiv, publicind mai intii romanul Amintiri din casa mortilor (1861‑1862) si concepind apoi seria marilor capodopere, in care se inscriu romanele Crima si pedeapsa (1866), Idiotul (1868‑1869), Demonii (1871‑1872), Adolescentul (1875) si Fratii Karamazov (1879‑1880), unde Dostoievski atinge deplina maturitate literara. Cartile sale au fost traduse in toate limbile, dupa ele realizindu‑se numeroase spectacole de teatru si ecranizari celebre.