|
|
 |
| Ana-Maria ONISEI, 21 aprilie 2007, Suplimentul de cultura |
 Abatorul cinci e-o carte antirazboinica-atemporala. De fapt, sfideaza timpul cu atita nonsalanta incit ajunge sa-ti stea in git. Nodul lui Vonnegut e masacrul uman din Dresda anului 1945. Si omul, si scriitorul ar face bine sa-si inghita memoria (si sa-si ignore constiinta), dar ambii aleg sa improaste cu bucati de future in the past in noi. Insa scopul nu e acela de a murdari lumea, ci de a face dragoste cu ea, intr-un du-te-vino al cicatrizarii prin umanizare si iubire. Nu e acela de a arunca vorbe sarcastice ca sa moralizeze in van, ci acela de a lua in ris moralizator propria experienta si «inocenta» indolenta a altora. Tocmai de aceea, nici Mary, care crede ca despre razboi nu se poate scrie decit la modul fals-eroic si ca personajele dintr-un astfel de film nu pot fi interpretate decit de Frank Sinatra ori John Wayne, nici Kligore Trout cu ai sai oameni-roboti rinjind de pe tinuturile science-fiction-ului nu neaga fabulatiile lui Billy Pilgrim. (Desi, initial, li se impotrivesc.) Dimpotriva, demonteaza tot ce inseamna prejudecata sau adevar despre razboi. |
|
| Cristian TEODORESCU, 19 decembrie 2011, in Catavencii |
Billy Pilgrim, cel cu nume predestinat – Pelerinul i-am zice pe romaneste – rataceste in timp si in spatiu, inainte si inapoi, e rapit de extraterestri si ca si cum asta n-ar fi destul din cind in cind autorul mai spune si el ca a fost acolo. Totul e surprinzator in acest roman si totusi toate se leaga intr-o constructie stranie de un umor negru in care nauceala, disperarea si inocenta se intrepatrund.
Calatoriile lui Billy in timp, spatiu si pe o alta planeta pot fi, pur si simplu, momente de delir ale unui personaj traumatizat psihic de razboi. In ceea ce ma priveste prefer varianta SF, fiindca altfel romanul ar fi infiorator, chiar daca Vonnegut are un umor negru de supravietuitor care se mira ca a putut scapa cu viata si o imaginatie cuceritoare pentru care nimic nu e imposibil.
Torturat de amintirea atrocitatilor din viata reala, Vonnegut scrie SF pentru a se elibera de cosmaruri. N-o face ca sefistii care-si pun imaginatia la treaba pentru a inventa jocuri palpitante de-a razboiul. Ceea ce inventeaza el sint solutii care sa faca viata acceptabila dupa ce ai trecut prin infern si dupa ce descoperi ca infernul ti s-a instalat confortabil in memorie. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ken Kesey
Zbor deasupra unui cuib de cuci
|
|
|
|
Ultimele aparitii
