|
|
 |
| Dan-Liviu BOERIU, septembrie 2011, in Poesis International, nr. 6 |
 Marta Petreu reuseste, cu acest roman, un lucru impresionant: atribuie, intr-un stil de mare rafinament stilistic, valente estetice unor portrete corecte structural, insa banale in concept. Folosind ca pretext mediul acesta, in care sentimentele penduleaza mereu intre dragoste si ura, dind nastere unei noi stari – dragosteură –(„Ne-am facut unii altora viata iad.[...]Ne-am minjit cu totii de ura. De-o dragosteura. – p. 260), Marta Petreu scrie unul dintre cele mai puternice romane ale ultimilor ani. O poveste impresionanta, condusa cu mina sigura de o scriitoare care e capabila deopotriva sa dueleze si sa mingiie, sa iubeasca si sa deteste, sa acuze si sa ierte. Exceptional stilistic si rascolitor tematic, Acasa, pe Cimpia Armaghedonului este, pentru mine, un roman fara cusur. |
|
| Tamara CARAUS, ianuarie-februarie 2, in Contrafort, nr. 1-2 |
(…) Uneori, pe parcursul lecturii, conventia fictiunii slabeste, indeosebi in ultimele pagini, dar si in paginile de inceput, cu un aer cam documentar, cu detalii concrete despre ritual, canoane, cimitir, pozitionari ale mormintelor rudelor etc., si ai impresia ca, drept „bonus” pentru deliciile de lectura furnizate de multe fragmente din text, iei parte la o pomenire a celor care alcatuiesc „harta mortilor” cartografiata aici.
Si constati, fara sa vrei, ca „noi, cititorul”, vom ramine restantieri iremediabili la capitolul „memoria parintilor nostri”, caci nu avem, asemeni naratoarei Tabita, curajul, indemnarea si incrincenarea de a le compensa nefericirea prin cite un roman admirabil scris, impartind cu altii obligatiile memoriei noastre. |
|
| Bianca BURTA CERNAT, 8 aprilie 20, in Observator cultural, nr 750 |
| Acasa, pe Cimpia Armaghedonului este cartea unei autoare eretice in raport cu orice – de la lumea larga la propria-i generatie. O „carte a miniei“, construita ca o confesiune a unui personaj aflat la rascruce, intr-un moment cind isi poate intocmi „harta mortilor“ sai. Fara a-si pierde verosimilitatea, naratiunea integreaza – bine plasate – aluzii la un plan magic si la un altul mistic. Si, de altfel, toate cautarile, deziluziile, incrincenarile, ratacirile personajelor se integreaza intr-un scenariu cu semnificatii mistico-metafizice. In asa fel incit, in Acasa, pe Cimpia Armaghedonului, coexista, in perfecta armonie, un roman despre satul ardelenesc si unul despre moarte ca mister ce se reveleaza, fara menajamente, clipa de clipa. |
|
| Oana Catalina NINU, 7 octombrie 2011, in Observator cultural, nr. 595 |
| Armaghedonul Martei Petreu intrece orice asteptari si se transforma, cu sau fara intentie, intr-un „armaghedon” al romanului realist (si rural). Roman cu si despre caile singelui, confesiune tragic asumata a destinului nebulos al unei familii, Acasa, pe Cimpia Armaghedonului nu este doar un alt roman pseudorealist despre existenta tulbure in lumea rurala. Nu este nici un alt roman al destramarii unei familii sau al iluziei realitatii consumate pina la ultimele consecinte. Poetic si simbolic (in sfera „sfirsitului”, a „ultimului”, a „definitivului”) fara ca, prin aceste trasaturi, sa fie alterat firul narativ, romanul Martei Petreu surprinde si entuziasmeaza. Un roman care, nu doar prin problematica adinc existentiala abordata, dar si prin scriitura absolut impecabila, prin vocabularul regional bine dozat, prin unitatea sintactica si stilistica, confirma faptul ca, printre atitia prozatori optzecisti, avem si o adevarata prozatoare. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 7 octombrie 2011, in Observator cultural, nr. 595 |
Eu vad un realism fantasmatic in acest Acasa, pe Cimpia Armaghedonului, un roman in care stratul de specificitate transilvana e facut subtire si cvasididactic, din citeva linii si cu exact atitea mostre regionale de cite era nevoie pentru fixarea unui cadru. Semnificativ, cind Tabita va merge la scoala, va deprinde o limba complet diferita de cea vorbita acasa, in primii ani. Dar naratorul utilizeaza limba dintii ori de cite ori are intentia sa marcheze diferenta si sa se scufunde intr-o atmosfera mai tulbure, cetoasa, aproape magica. Debitul de regionalisme reglat cu multa subtilitate de Marta Petreu nu decupeaza realismul din „realitate”, ci il desprinde si il incetoseaza, amestecindu-l cu stratul si mai gros de superstitii, mistere, credinte.
Mai neted spus, Marta Petreu a dat cu Acasa, pe Cimpia Armaghedonului unul dintre cele mai originale si mai pregnante romane romanesti din ultimii ani. |
|
| Marta PETREU in interviu cu Ovidiu SIMONCA, 7 aprilie 2011, in Observator cultural nr. 570 |
| Eu stiu ca in cultura romana autorul admirabil este acela care scrie putin, care are o opera de mica dimensiune, ce poate fi citita intr-o noapte. (Iar autorul perfect – acela care nu scrie, ci… vorbeste. Ca Tutea. Acela are sansa sa devina nume de bursa de excelenta. Si reprezinta ideal secolul trecut, caci intii a fost comunist, iar dupa aceea legionar, deci reprezinta amindoua extremismele interbelice. In plus, nescriind nimic, este ireprosabil.) Eu scriu mult. Mi-am dorit sa fiu scriitor. La fel ca multi alti scriitori romani, sint un taran ajuns la oras, care a devenit un intelectual. Sint, fara sa vreau, asa ceva nu poate fi programat, decadenta unei stirpe taranesti, faza estetica a unui neam de tarani. |
|
| Nicolae BARNA, 5 mai 2011, in Cultura nr. 17 |
Avem in fata un roman, un bun, un minunat roman. Unul, desigur, a carui „formula” particulara o putem scruta, iscodi, deslusi si diseca in fel si chip, nu fara folos de altfel, dar fara ca asta sa ne harazeasca pe data cu vreo „explicatie” simpla si betonata a calitatii lui vadite.
(...) Proiectul, asa-zis banal (si desuet, fara indoiala, intr-o perspectiva frecvent impartasita azi), de fapt foarte pretentios, „ii iese” dumnezeieste, autoarei, intr-o modalitate narativa (aparent) „simpla” si ne-artificioasa, inchegat intr-o opera deosebit de puternica. |
|
| Alex GOLDIS, 4 mai 2011, pe blogrevistacultura.ro |
Acasa, pe Cimpia Armaghedonului e o surpriza doar din punctul de vedere al dexteritatii in interiorul genului prozastic, nu si din unghiul viziunii de fond. E surprinzator sa vezi ca tranzitivitatea incrincenata, stilul concentrat-nervos si gravitatea fara cusur (nici o adiere de destindere umoristica sau de autoironie ludica nu strabate scrisul Martei Petreu), specifice poemelor, fac casa buna acum cu exigentele romanului.
In totul, Acasa, pe Cimpia Armaghedonului se anunta deja drept una dintre marile reusite ale acestui an, romanul unei scriitoare care a dovedit inca o data ca se poate reinventa credibil fara sa paraseasca spatiul propriei sensibilitati. |
|
| Alex GOLDIS, 30 septembrie 2011, in Ziarul de duminica, nr. 39 |
Fie ca scrie despre Emil Cioran, Eugen Ionescu sau, in penultima carte, despre Mihail Sebastian, Marta Petreu isi dovedeste marele talent, dublat de un curaj aproape sinucigas, de a deschide rani (…) Fapt cu atit mai frapant cu cit autoarea refuza constant anestezia, gata sa-si asume toate consecintele suferintei – deopotriva a pacientului si a doctorului. Cind in joc e adevarul integral si experienta totala, rezervele si falsificarea induse de orice forma de metadiscurs nu-si mai au locul.
Chiar cind nu scrie in mod explicit despre sine, Marta Petreu se livreaza total prin directetea si cruzimea analizei. Nu-i greu de observat ca, oricit de diferite ca gen si problematica, toate cartile Martei Petreu sint strabatute, ca un fir rosu, de o luciditate masochista, aproape autodistructiva. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 30 septembrie 2011, in Observator cultural, nr. 594 |
| Cartea Martei Petreu nu este un memorial; si, cu tot materialul autobiografic, este un roman. Unul cu personaje reliefate, prinse intr-un conflict puternic, decupate dintr-o atmosfera specifica si evoluind intr-un peisaj mohorit. Personajele sint preponderent din sinul familiei. Conflictul dintre ele va fi cu atit mai dramatic. Atmosfera e una de comunitate rurala inchisa. Iar peisajul, de cimpie transilvaneana apasatoare „din octombrie pina-n aprilie”, completeaza perfect drama individuala si familiala expusa metodic de prozatoare. Cu toate episoadele biografice si in pofida scenelor realiste in care s-a pus mai multa culoare, romanul Martei Petreu e „supt” si absorbit, memorabil, de propriul conflict. |
|
 | | 1 | 2 | 3 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Marta Petreu
Scara lui Iacob
|
|
|
|
Ultimele aparitii
