Ada sau ardoarea scapa oricarui gen, oricarui „–ism”. Sa-i pui o eticheta inseamnsa sa comiti un sacrilegiu si sa nu te bucuri de un autor in plina forta creatoare. Iubirea dintre Van Veen si Ada Veen se desfasoara intr-o lume unde Rusia si America sint contopite geografic si spiritual – o superba aluzie la conditia scriitorului insusi, de exilat si de scriitor in doua limbi. Universul in care arde dragostea lor – Arids, fireste – e atit de aristocratic, pe cit este de eclatant stilul lui Nabokov. Pe argintarai memoriei, madlenele abia asteapta sa fie savurate, aripile fluturilor se coloreaza in nunatele toaletelor Adei, iar traducerea lui Horia Florian Popescu nu cunoaste zagaz. Asadar, respectati-o pe Lolita, dar iubiti-o numai pe Ada!
Ion VIANU, august 2009, in Dilemateca
Proza lui Vladimir Nabokov este un deliciu pentru cei care s-au eliberat de literatura „de idei”, simtind placerea de-a se bucura de scriere „frumoasa”. S-a spus, pe buna dreptate, ca proza nabokoviana este postmoderna. Este asa si pentru ca, precum in picturile lui Kandinski, reflexul unei realitati prefacute in cioburi si genial relipite creeaza o noua coerenta. Deliciul lecturii romanelor si povestirilor lui Nabokov este o scoala extrem de fecunda, recomandabila scriitorilor.
Bogdan ROMANIUC, 25-31 octombrie 2008, in Suplimentul de cultura
Profunda amoralitate din Ada sau ardoarea, in care normele morale sint in mod voit negate, prin transformarea incestului in opera de arta, este totusi mult mai deranjanta decit in Lolita. In Ada sau ardoarea exista o metamorfoza generala, toate lucrurile fiind reinventate. Cartea scapa astfel unui scandal de tipul celui prin care a trecut romanul Lolita doar pentru ca aceasta nu mai apartine normei.
Gabriela DITA, 2 septembrie 2008, Mediafax
Scriitura lui Nabokov, savuros senzuala si inteligent ironica, este plina de detalii, false coincidente, plasate pentru lectorii initiati. […] Ada sau ardoarea este cea mai vasta opera a lui Nabokov, ce porneste de la doua alte proiecte ale scriitorului, Textura timpului si Scrisori de pe Terra, pe care reuseste ss le materializeze in acest roman, uneori abstract, alteori de o certitudine viscerala.
Codrin Liviu CUTITARU, 2 iulie 2011, in Suplimentul de cultura, nr. 321
Al doilea roman cu incarcatura subliminala erotica, scris de Nabokov, in anii saizeci, Ada, impinge morbidul sexual mult mai departe, trimiterile indirecte la Poe fiind aici si mai intense. Povestea – relatata fie neutru, fie sub forma memoriilor protagonistului (psihologul de renume Van Veen), memorii intersectate cu notele Adei sau cele ale unui editor necunoscut – se focalizeaza pe legatura incestuoasa, de o viata, dintre doi frati. Legatura dintre ei va continua, cu scurte intreruperi, pe parcursul intregii vieti. In acest roman, decorul e poesc in totalitate, amintind de peisajele primordiale din Annabel Lee. Terra (numita cind „Antiterra”, cind „Demonia”) are o alta configuratie geografica si o alta istorie, contextul naratiunii devenind astfel fictional si mitologic.
Problema esentiala ramine imposibilitatea individului de a trai sub constringerea conventiei si a stereotipului. Unei asemenea vieti preferabila ii este disolutia personalitatii (ca in Lolita) ori iesirea din „istoria lumii” si autoproiectia intr-un cadru mitologic reinventat (ca in Ada), idee recurenta si in scrierile lui Poe.
Rodica GRIGORE, 2 iulie 2010, in Cultura
A fost numit «roman dificil», exemplu perfect de «proza experimentala» sau chiar de literatura science-fiction. Admirat de o parte a criticii, transformat rapid intr-un adevarat obiect de cult al literaturii (americane si nu numai) din cea de-a doua jumatate a secolului XX, dar privit cu reticenta de o alta parte a interpretilor, Ada sau ardoarea. O cronica de familie ramine, poate, cea mai disputata dintre creatiile lui Vladimir Nabokov. Aparuta in 1969 si etichetata (asa cum se intamplase si in cazul Lolitei, care, dupa citeva lecturi superficiale fusese considerata o carte «despre pedofilie») drept un «roman despre incest», opera aceasta a suscitat nenumarate controverse atat in ceea ce priveste tema generala, cat si modul de tratare a subiectului. Nabokov utilizeaza, practic, de-a lungul intregului roman, o perfect mascata – dar la fel de perfect insusita – tehnica proustiana: el readuce in actualitate, prin intermediul evocarii, exact acele lucruri a caror pierdere o deplange implicit. Iar frazele sale desavarsite si, ca sa-i repetam formularea, de-a dreptul «sinestezice», sint capabile sa redea o dubla dimensiune temporala, perfect echilibrata intre trecut si prezent, dar si sa exprime pe de-a-ntregul ardoarea Adei (si /sau a lui Van!) – care doar in acest fel devine cu adevarat universala.
Ultimele aparitii
Ada sau ardoarea scapa oricarui gen, oricarui „–ism”. Sa-i pui o eticheta inseamnsa sa comiti un sacrilegiu si sa nu te bucuri de un autor in plina forta creatoare. Iubirea dintre Van Veen si Ada Veen se desfasoara intr-o lume unde Rusia si America sint contopite geografic si spiritual – o superba aluzie la conditia scriitorului insusi, de exilat si de scriitor in doua limbi. Universul in care arde dragostea lor – Arids, fireste – e atit de aristocratic, pe cit este de eclatant stilul lui Nabokov. Pe argintarai memoriei, madlenele abia asteapta sa fie savurate, aripile fluturilor se coloreaza in nunatele toaletelor Adei, iar traducerea lui Horia Florian Popescu nu cunoaste zagaz. Asadar, respectati-o pe Lolita, dar iubiti-o numai pe Ada!
