|
|
 |
| Valentin TALPALARU, ianuarie 2004, Dacia literara |
 Beneficiind de loteria vizelor, Radu Pavel Gheo a incercat pe propria structura un transplant american timp de aproape un an de zile, prilej ideal pentru un publicist sa analizeze societatea si cultura la faza locului, ba, mai mult, sa devina subiect si obiect al operatiei. Obsedat de obiectivitate, nelasind loc paguboasei nostalgii sa-i altereze perceptia, autorul nu devine nici detractor, nici apologet al tarii tuturor posibilitatilor. |
|
| Iulia POPOVICI, 6 august 2003, Romania literara |
| Addenda care aduna reactii via e-mail, din tara si din Statele Unite, la articolele publicate la Iasi, sint savuroase, chiar dac-ar fi numai faptul ca, dintr-o potriveala, sau poate nu, mai toate cele din Romania sint pro si mai toate din America sint contra. |
|
| Constantin COROIU, 5 august 2003, Adevarul literar si artistic |
| Experienta americana l-a marcat, am impresia, atit cit trebuie pe un tinar intelectual serios, pe deasupra scriitor veritabil si ziarist talentat. Avem o imagine realista a vietii americane, o imagine nu atit de luminoasa si de tonifianta pe cit isi inchipuie cei ce au cunoscut-o doar din filme si din literatura de proasta calitate. |
|
| Radu Pavel GHEO in interviu cu Cristina LAZURCA, 29 noiembrie 2008, in Glasul Aradului |
| Adio, adio, patria mea cu i din i, cu a din a a avut cel mai mult succes. A fost si primul volum publicat la o editura mare si a stirnit ceva vilva la vremea lui - si din cauza temei, si din cauza povestii din volum, cea cu intoarcerea din America... Atunci nu mi-am dat seama de asta, dar acum, punind lucrurile cap la cap, inteleg mai bine cum s-a intimplat. Si cred ca a mai fost ceva. Un fenomen independent de aparitia cartii, dar sincronizat cu ea. Adio, adio... a aparut intr-un moment in care disponibilitatea publicului pentru o generatie noua de scriitori romani era in crestere. A atras atentia fiindca era o carte... sa zic interesanta, bunicica, lecturabila, oricum... dar scrisa de un autor tinar. |
|
| Constantin Coroiu, 27 mai 2010, in Cultura |
| Experienta americana l-a marcat, am impresia, atit cit trebuie pe un tinar intelectual demn, pe deasupra scriitor veritabil si ziarist talentat... Avem, asadar, o imagine realista a vietii americane, o imagine nu atit de luminoasa si de tonifianta pe cit isi inchipuie cei ce au cunoscut-o doar din filme si din literatura de proasta calitate, comerciala. |
|
| Simona SORA, 26 septembrie 2003, Dilema |
| Povestindu-si «anul american» – intr-o serie de schite antropologice si de teoria mentalitatilor cu pretext jurnalistic, de un umor nebun –, R.P. Gheo vorbeste, de fapt, despre Romania parasita, despre valorile ei, cite au mai ramas, despre prieteni si straini, despre suprafete impenetrabile si feudalisme orientale tirzii. Romania lui Gheo din «Adio, Adio...» este tot Romania pilelor si relatiilor, a amicitiilor «pina treci podul», a aberatiilor legiferate, a dispretului pentru cultura, a aranjamentelor de convenienta, a patriotismului pompieristic, insa vazuta intr-o oglinda utopica si constringatoare, care coloreaza atractiv, cum zic cei de la «Academia Catavencu». |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 22 iunie 2005, Romania literara |
| America lui Radu Pavel Gheo e una «seriala», descoperita si comunicata fragmentar, prin imagini (uneori contradictorii) fixate succesiv pe retina unui est-european care vrea sa observe si sa-si clarifice cit mai multe. Volumul nu prezinta asadar omogenitatea si directia bine stabilita a cartilor ce analizeaza o societate dintr-o anume perspectiva, pe care autorul o respecta si o ilustreaza. Tinarul scriitor roman incearca sa «prinda», la propriu si la figurat, o America de o enorma complexitate – si dibuielile lui, ezitarile, incertitudinile sint mai autentice si mai expresive decit tonul rezolut si siguranta afisata a multor comentatori. Acestia stiu cum e cu Statele Unite si, in lectiile savante predate neofitilor, li se poate inregistra cu usurinta marea voluptate explicativa. In schimb, Radu Pavel Gheo simte America pe propria piele, ca vinzator la KFC ori Trader’s Joe, ca sortator de carti la o librarie din lantul Barnes&Noble, si cauta sa inteleaga – ca un avanpost al interesului public romanesc – rotitele marelui mecanism prin care tara de dincolo de Ocean a devenit ceea ce este. |
|
| Mircea IORGULESCU, 21 octombrie 2003, 22 |
| O carte cu totul uimitoare in actualul peisaj literar si intelectual romanesc. Ar putea concura, cu mari sanse de fiecare data, la titlul de «carte a anului» - publicistica, eseistica, proza. Si chiar poezie, doar si «Suflete moarte» e un poem. «Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a» - titlu superb si memorabil, dat si primei secvente a volumului, nu numai cartii insesi. E starea de spirit a unei generatii, poate chiar a mai multora, e, in orice caz, un sindrom social a carui existenta este zguduitor configurata de Radu Pavel Gheo: fara patetism, fara violente pamfletare, fara incandescenta neagra, cioraniana, a revoltei prefacute in ura vulcanica, mai degraba cu stoicismul asumat al lipsei de solutii. O carte extraordinara si un scriitor stralucit, ce va marca o epoca. |
|
| Nicolae PRELIPCEANU, 21 august 2003, Romania libera |
| Pagini memorabile despre democratia americana, dar si despre «blinda» manipulare a cetateanului de catre un stat foarte treaz, atunci cind este nevoie. «Scrisorile» sale nu sint nici pe departe impotriva Americii, ci doar textele unui om lucid. Eseuri si mici povestiri, ele se citesc absolult pe nerasuflate. (...) O carte remarcabila si care marcheaza o etapa in imagologia romaneasca despre America. |
|
| Ildico ACHIMESCU, 16 iulie 2003, Prima ora |
| Cel care a devenit, luna trecuta, scriitor cu patalama – membru al Uniunii Scriitorilor din Romania, Filiala Timisoara, se-ntelege – a izbutit ceva ca-n America: Radu Pavel Gheo a produs, vrind-nevrind, un betseller de-adevaratelea. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Radu Pavel Gheo
Numele mierlei
|
|
|
|
Ultimele aparitii
