|
|
 |
| Dragos ZETU, octombrie 2010, in Dilemateca |
 Ilf si Petrov impresioneaza prin abilitatea de a concentra, intr-o simpla fraza sau intr-un simbol oarecare, atmosfera locurilor pe care le viziteaza. New York-ul este pentru ei un oras «chinuitor», care «vuieste si straluceste mai dihai decit orice furtuna... Te dor ochii din pricina lui. Dar e cu neputinta sa nu-l privesti». In singuratatea desertului din Arizona gasesc locul care devine o adevarata metafora a vietii americane: o casa izolata in mijlocul pustiului care ofera calatorilor acelasi confort ca orice alta locuinta din New York sau Chicago: «Acest spectacol de standard of life american nu era mai putin grandios decit cel al desertului colorat. Daca ne-ati intreba care e cea mai de seama trasatura a Statelor Unite ale Americii, v-am raspunde: aceasta casuta in mijlocul desertului. Ea sintetizeaza intreaga viata americana: un confort excelent in vecinatatea colibelor sarace a pieilor rosii».
Spiritul ludic si umorul de care dau dovada cei doi scriitori dau savoare acestui jurnal. Comicul atinge punctul culminant in descrierea unei partide de fotbal american, vazuta ca o imbrinceala absurda intre jucatori „aducind un pic cu niste scafandri”, care „se amesteca cu totii apucindu-se unii pe altii de picioare”, ceea ce ii face pe cei doi sa exclame: „O asemenea harmalaie vezi doar cind da dihorul iama in cotetul de gaini”. |
|
| Bogdan-Alexandru STANESCU , 4 august 2010, in Evenimentul zilei |
| S-ar putea sa fie cea mai haioasa carte a anului, tradusa cu o intirziere de zeci de ani, dar in care America lui Ostap Bender seamana izbitor de mult cu cea a lui George Bush. |
|
| Alina PURCARU , 31 august 2010, in Corso |
| In masina lor de culoarea soarecelui, Ilf si Petrov bat America profunda, sa vada cum mai e posibil sa fii capitalist in 1935. O descriu, o iau la puricat, o judeca, o persifleaza, rid si se bucura de ea, dar o si denunta cind i se inchina lui Malmoth si capitalismului de plastic. Sint simpatici, savurosi, ireverentiosi, comici si curiosi. |
|
| Alexandra OLIVOTTO, 30 iunie 2010, in Evenimentul zilei |
| De cum ajung la New York, Ilf si Petrov provoaca incidente jenante. Intii pentru ca la hotel vor sa le fie facut patul, obicei nemaiintilnit in SUA. Cum au un al treilea ochi bine antrenat si dedicat exclusiv reportajului, curiozitatile ii coplesesc. Il intilnesc pe Hemingway – «intepat» pentru marimea pestilor prinsi cu care se lauda («un pic mai mici decit un casalot, insa considerabil mai mari decit un rechin») – si ajung la Sing Sing prin mijlocirea socrului lui. Viziteaza scaunul electric numai pentru a afla ca sicriele pentru condam nati sint «home made». Omniprezenta publicitatii ii sufoca. Cind ajung in oraselul Redwood, unde se vinde clima, nici nu mai clipesc. Fabricile si uzinele constituie un subiect predilect al celor doi scriitori rusi, care se scuza nu o data de faptul ca puterile lor descriptive nu sint pe masura «obiectivelor». Pe masura ce strabat SUA, cu automobilul, in compania lui Mr. si Mrs. Adams, se declara dezamagiti de faptul ca inginerii nu sint tratati precum VIP-urile. Nimic nu le ascute limbile celor doi scriitori precum filmele artistice americane. |
|
| Codrin Liviu CUTITARU, 29 ianuarie 2011, in Suplimentul de cultura |
| Interesant ramine faptul ca autorii nu vorbesc aproape deloc limba engleza. Perceptia lor este primordial senzoriala. Cu toate acestea, citind imensul volum (peste 450 de pagini!), ai sentimentul ca nimic nu scapa ochilor jurnalistici formati ai celor doi (foarte des, noteaza paradoxurile – negative – ale «Americii mitologice», cum ar fi discriminarea rasiala: negrii sint analizati intr-un capitol independent, iar statutul lor marginal, in societatea americana, e «taxat» pe buna dreptate). Exista un nivel cumva subliminal, la care «mitul» american are acces intr-un mod neasteptat. Contactul cu Noul Canaan devine, de aceea, in primul rind psihologic si abia apoi lingvistic si social.
«Literaturizarea» nu e o experienta a limbii, ci una a psihicului. Ilf si Petrov o parcurg, cu seninatate, pina la capat, scriind o carte adevarata despre un univers preponderent fictional. Intr-un anumit sens, devine chiar spectaculos faptul ca doi scriitori sovietici (convinsi, repet, de superioritatea civilizatiei din care provin) reusesc sa nu «devieze” ideologic in multitudinea observatiilor lor (desi, repet si acest lucru, debarca pe pamint american cu vizibile prejudecati). Ramine, ca atare, indiscutabil ca America fara etaje constituie o investigatie mentalista – una dintre primele de altfel – de prima mina, nu doar valabila, ci si autentica asupra americanitatii moderne. |
|
| Cristina MANOLE, 28 iulie 2010, in Observator cultural |
| Volumul America fara etaje le vine manusa tuturor celor care vor sa mai afle una, alta despre viata Americii si a americanilor de dincolo de savantlicurile livrate de politologii si expertii de toate culorile. Una e America vazuta de Baudrillard sau Jean François Revel, alta e cea descrisa de John Steinbeck, Dos Passos, Faulkner sau, iata, de minunatii scriitori Ilf (Ilia Arnoldovici Fainzilberg, la obirsie, aflam abia cu aceasta ocazie) si Petrov (Evgheni Petrovici Kataev), sovieticii care au scris 12 scaune si Vitelul de aur. Mult gustate si de Andrei Plesu, care nu gusta chiar orice si oricum. Bun.
Ce fac Ilf si Petrov? Simplu, merg in America, unde petrec citeva luni, intre noiembrie 1935 si ianuarie 1936, scapind de procesele de la Moscova care au dus la moartea multor dragi si mindri constructori ai comunismului. Nu stim daca a fost si vreo misiune speciala pe dedesubt – cine putea merge in SUA in acei ani, chiar asa, hop-top si de dragul ochilor lui Roosevelt si Stalin –, dar cartea care a iesit in urma acestei calatorii este minunata. Si se citeste pe nerasuflate. […]
O carte splendida despre o America vazuta asa cum a fost. Spasiba tavarisci!, multumim, tovarasi, am spus, in eternitate, unor scriitori simpatici care au murit, neasteptat, neimpuscati. Unul in accident de masina, celalalt, de moarte naturala. |
|
| Cristian TEODORESCU, 21 iulie 2010, in Academia Catavencu |
| Se duc Ilf si Petrov in America. Nu ca sa petreaca Revelionul, nici ca sa caste gura, ca turistii. Vor sa se documenteze la fata locului asupra situatiei maselor largi de americani si cum de mai e posibil capitalismul acolo, la sfirsitul anului 1935 si chiar si la inceputul lui 1936. Dorul de orinduirea sovietica ii macina, fireste, inca de la plecare. Asa ca nici n-ajung bine la New York ca, in loc sa se plimbe prin oras, sa vada ce fac localnicii noaptea pe Broadway-ul luminat ca ziua, pornesc in cautarea maselor largi adevarate, la un adapost pentru saraci. A doua zi, intr-un restaurant pentru newyorkezii obisnuiti, vad amindoi ca se gasesc de toate, la preturi mici. Si noteaza ei antreuri, fripturi, garnituri, salate, peste, inghetata si nu stiu cite soiuri de suc, dar, ca sa nu-i lase gura apa infometatului cititor sovietic, se grabesc sa adauge ca mincarea n-are gust, fiindca e preparata dupa metode capitaliste. Iar New York-ul o fi el plin cu de toate, admit ei cu parere de rau, insa trebuie sa platesti pentru ele, in dolari!, chestie cu care americanii s-au resemnat, desi e criza.
Pornesc ei deci intr-o calatorie pina in California si inapoi, dupa ce fac rost de un ghid, si din banii lor putini isi cumpara un Ford nou-nout. Ce observa Ilf si Petrov pe drum? Mai intii recunosc ca, in ciuda orinduirii sale nedrepte, America are sosele impecabile. Apoi ca americanii sint prietenosi, primitori si ca n-au chef de revolutie nici macar cei care mor de foame. Ceea ce-i mai insenineaza e ca indienii constienti sint exploatati in rezervatii, ca situatia negrilor constienti e intolerabila, iar la Holywood se fac filme proaste.
Cu toate astea, remarca Ilf si Petrov contrariati, albii constienti sint putini, desi platesc rate, au datorii la banci si au auzit ca in Uniunea Sovietica e mai bine. In concluzie, le-a placut lor in America? Le-a placut, dar, daca au facut timpenia sa se intoarca acasa, puteau sa recunoasca asta, fara sa rida cititorii de ei ca n-au ramas acolo? |
|
| Gabriela LUPU, 14 iulie 2010, in ArtActMAgazine |
| In 1935, in zorii stalinismului, Ilf si Petrov au reusit totusi sa dea o fuga pina colea peste Ocean, unde s-au documentat foarte riguros pentru cartea pe care aveau sa o scrie despre tara agresorului american. Departe de a folosi limbajul de lemn al propagandei sovietice, cei doi reusesc sa faca o critica acida Americii care se dovedeste a fi si acum, la mai bine de sapte decenii distanta, suta la suta adevarata. Ilf si Petrov au mincat in fast food-uri, au fost la biserici, au vizitat Hollywoodul, l-au cunoscut pe regele automobilelor, Ford, s-au amuzat de povestile vinatoresti si pescaresti cu care le-a impuiat capul Hemingway, au vizitat celebra inchisoare Sing Sing si, mai ales, au studiat cu atentie modul de a fi al americanului de rind. Din toata aceasta munca de documentare a iesit o fresca de tot risu’-plinsu’ cum numai niste genii comice ca Ilf si Petrov puteau crea. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ilf Ilia, Evgheni Petrov
America fara etaje
|
|
|
|
Ultimele aparitii
