Traducere din limba italiana de Cerasela Barbone

 

Scris intr‑un stil fluid, de o simplitate si o eleganta incintatoare, romanul Amorul conjugal (1949) explo­reaza teme literare fundamentale, precum inspiratia literara, efectul muzei asupra creativitatii si desco­peririi de sine, posibilitatile iubirii platonice si ale iubirii conjugale. Autorul surprinde cu o fina intuitie drama psihologica a unui diletant bogat care isi vede naruindu‑se cele mai inalte aspiratii: sa iubeasca o femeie si sa creeze o opera literara valoroasa. Retra­gindu‑se impreuna cu sotia la o vila izolata din Toscana pentru a scrie, Silvio Baldeschi isi da seama ca lungile nopti de dragoste ii secatuiesc puterile si ii propune acesteia o perioada de abstinenta, pina cind isi va incheia capodopera. Dar lucrurile iau o intorsatura tragica in momentul in care Leda e asaltata de avan­surile barbierului, care ii viziteaza zilnic. Naratiunea la persoana intii transmite admirabil cititorului lipsit de alta perspectiva confuzia, nesiguranta, suferinta si sentimentul de infringere pe care le incearca pro­tagonistul in momentul destramarii mariajului sau.

 

„Povestea e simpla. Un barbat instarit cu veleitati literare se retrage alaturi de sotia sa intr-o vila din Toscana. Aici, ei ajung la o intelegere: nu vor avea viata amoroasa pina cind el nu va termina de scris o povestire. Lucrurile se tulbura odata cu aparitia in scena a barbierului, care vine zilnic sa-l barbiereasca pe sot, dar si sa-i faca avansuri sotiei. La prima vedere, avem de-a face cu toate ingredientele unei farse, numai ca Moravia complica lucrurile intr-o parabola a casatoriei, intr-un amestec cind amar, cind tandru de dragoste cu nabadai si patima.” (The New Yorker)  

 

„Daca n-ai citit pina acum Moravia, Amorul conjugal este cartea cu care trebuie sa incepi. Vei simti apoi nevoia sa-ti chemi iubitul sau iubita si sa-i spui vorbe tandre …” (The Washington Times)

 

„Citeva ore – de atit ai nevoie sa citesti Amorul conjugal. E o carte care te fura, care te face sa-l tragi de urechi pe povestitor si sa-i strigi: «Tu chiar nu vezi ce-o sa se intimple?».” (The Washington Post)