|
|
 |
| Cosmin DRAGOSTE, octombrie 2009, in Scrisul romanesc |
 Marele success al Hertei Muller apare in 1994. Este romanul unei solidaritati, dusa pina la moarte si dincolo de ea, cartea tradarii, a deziluziei continue, a terorii exercitate de stat prin toate mecanismele sale de functionare. Impresia acuta care se degaja din carte este aceea a ipostazierii individului in raport cu fortele absurdului, manifestate, aici, prin intermediul statului dictatorial. Romanul portretizeaza o serie de prieteni ai autoarei, membri ai Aktiongruppe Banat, dar a reduce cartea la identificari biografice facile ar insemna sa-i reduci enorm valoarea. |
|
| Tiberiu STAMATE, iunie 2006, aLtitudini |
| Animalul inimii e, pornind chiar de la titlu, o marturie poematica a anilor traiti in Romania comunista, a unei duble instrainari – ca reprezentanta a unui grup etnic minoritar, intr-o tara cu un regim politic dictatorial, care, spre sfirsitul sau, a cunoscut si derapajul nationalismului. Aceste conditii explica prezenta repetata, in text, a cuvintului «frica», care se extinde, ca stare, pentru toate personajele. Frica dicteaza viziunea unei «Alice in tara spaimelor». |
|
| Gabriela GLAVAN, 30 octombrie 2009, in Orizont |
| Romanul Animalul inimii se distinge intre cartile Hertei Muller printr-o neobisnuita tangenta intre doua lumi si limbaje diferite. Comunismul romanesc din anii ’80 ca realitate primara transpusa narativ, este fixat in cadrele fluide si variabile ale unei expresii poetice acute. Marturisind ca acest roman a fost scris in memoria unor prieteni ucisi de sistemul dictatorial romanesc, autoarea afirma, in mod necesar, o dimensiune umana tragica a scrisului ca proces curativ. Necesitatea conexiunii dintre realismul textului si lirism este justificata prin natura autobiografica a cartii. In interiorul acestui cadru subiectiv sint afirmate, intr-un registru dramatic, cercurile concentrice ale instrainarii, fricii si neputintei. |
|
| Ion Bogdan LEFTER, 21 octombrie 2009, in Art Act Magazine |
| Adolescenta Herta, venita la Timisoara, la liceu, apoi tinara intrata la Universitate, apoi absolventa ajunsa in locuri de munca diverse vede, afla, intelege multe si in continuare putin vesele. Regimul opresiv, de la un moment dat si represiv, de cind devine scriitoare si se integreaza grupului de autori svabi banateni urmariti de Securitate pentru nonconformismul si independenta lor de gindire, adauga noi traume, ucigindu-i definitiv iluziile, nu insa si sensibilitatea, care la rindul ei isi conserva ingenuitatea. Adulta Herta ramine „copilaroasa" in modul ei de a privi si de a „decupa" realitatea, punindu-si intrebari naive (dar cu miez!), dind la iveala neobisnuitul din obisnuit, luminind brusc si revelator maruntisuri pe care restul lumii le ignora. Obiectele, natura, animalele si mai ales florile si copacii i se infatiseaza altfel decit in banalitatea lor accesibila oricui, detaliile capata, intr-o fractiune de secunda, dimensiuni enorme, contururile se tulbura, perceptiile deviaza spre fantasmatic si misterios, lucrurile simple devin importante, atingind marile teme, marile dileme. Totul cu o expresivitate de mare literatura, seducatoare; si care - pe de alta parte - te infioara la tot pasul, caci sensul ultim al acestor proze memorialistice si de reflectie morala e analiza si condamnarea comunismului ca sistem dictatorial si mutilant, brutal, dezumanizant. Evadata din „lagarul socialist" (cum i se spunea in epoca), nu va mai putea scrie decit despre asta, cu sentimentul nici o clipa slabit al datoriei de a depune marturie si de a denunta oroarea. |
|
| Nora IUGA, 20 aprilie 2006, Observator cultural |
| Orice existenta isi are demonul ei care-i agita pinzele freatice, iar la un artist violenta urii si a fricii este atit de mare, incit geizerul tisneste din te miri ce. La Herta Muller Securitatea e un copac contorsionat cu radacina adinca si ramificata. Securitatea ei inseamna propria umilinta si schingiuire interioara, inseamna disparitia fizica a prietenilor, inseamna aroganta prostiei, inseamna tradarea celei mai apropiate confidente. |
|
| Gabriela GLAVAN, 19-26 noiembrie 2009, in Dilema veche |
| Cartile Hertei Muller sint rezultatul unei exorcizari a traumei. Comunismul rominesc, intors pe toate fetele in diverse registre discursive si narative recente, devine, in aceste volume, un loc al expunerii subiective. Fondul biografic favorizeaza o revizuire radicala a suprapunerii dintre istorie si memorie, dintre intreg si detaliu, individ si societate. Fara edulcorari nostalgice sau estompari ale contururilor ascutite, aici trecutul esentializat in proza are consistenta unui metal greu, surd si otravitor. |
|
| Iulia POPOVICI, 15-21 octombrie 2009, in Observator cultural |
| Apartenenta etnica a Hertei Muller, revendicata acum de televiziuni, cotidiene si primari de comune, e o falsa problema. Ziaristii romani expediati in regim de urgenta la Nitchidorf n-au nici cea mai mica idee ca Herta Müller si-a parasit satul natal nu in 1987, cind a emigrat in Germania, ci cu 20 de ani mai devreme, cind a plecat la liceu. Dar ca sa stie asta – ca si faptul ca ea a invatat romaneste la 15 ani –, cineva ar fi trebuit sa citeasca Regele se-nclina si ucide. Asa cum o vor face milioane de oameni, care, la fel ca-n cazul fiecarui „nobelizat“, ii vor cumpara cartile (din prima zi, editura ei britanica a anuntat tiraje suplimentare ale Tarimului prunelor verzi de 20.000 de exemplare). Si vor afla lucruri care nu i-au interesat prea mult pina acum, avind in vedere ca proza poetica a Hertei Muller nu e foarte cunoscuta in afara cercurilor intelectuale germane si romanesti: vor afla, de pilda, fragmente de ginduri si intimplari cotidiene terifiante, rememorate de o femeie in drum spre un interogatoriu al politiei politice (Inca de pe atunci vulpea era vinatorul), relatia dialectica creata cu o limba „imprumutata”, care invadeaza si infuzeaza o alta limba, tot „imprumutata”, desi materna, si cum se formeaza un suflet sub calciiul totalitarismului (Regele se-nclina si ucide) sau cum suna un cintec de jale pentru prieteni aneantizati de dictatura care invadeaza cele mai intime colturi ale vietii (Animalul inimii – „un cuvint pentru pofta de viata din spaima de moarte”). Cum e sa fii urmarit de Securitate, sa ai prieteni urmariti de Securitate si o mama trecuta printr-un lagar siberian. Vor afla cum ducem cu totii, inca, in spate bubele si mucegaiurile si nu vrem nici in ruptul capului sa scapam de ele. |
|
| Bedros HORASANGIAN, 15-21 octombrie 2009, in Observator cultural |
| Cartile Hertei Müller ne obliga sa revedem trecutul din istoria recenta a Romaniei si dintr-o perspectiva mai putin vesela. Dramatismul epic este sustinut si de o scriitura abrupta, fara prea multe extravagante stilistice, unde gravitatea derularii unor trame epice se conjuga cu o poezie aspra, in alb si negru. Nu este momentul acum pentru analize stilistice. Premiul Nobel acordat scriitoarei germane Herta Müller poate face sa renasca orgoliul si demnitatea scriitorilor romani care au trait si ei in aceeasi tara care a alimentat prozele unei constiinte vii. Si ale unei sensibilitati ranite si nevindecate. |
|
| Georg AESCHT, 15-21 octombrie 2009, in Observator cultural |
| Herta Muller este o mare artista nu doar a mestesugului literar, ci, dincolo de el, a virtuozitatii cu care se apropie, ne vorbeste, ne lamureste in privinta noastra, raminind in acelasi timp la o distanta care exclude orice amagire. In cele ce scrie si spune, pulseaza o atit de intensa dorinta, o atit de neconditionata vointa de a spune adevarul, incit este exclusa de la bun inceput orice bruma de complicitate, de camaraderie, de complezenta calduta. Intransigenta ei fata de noi ceilalti, fata de ea insasi si in fata tuturor lucrurilor pe care un om i le face altui om, rigoarea morala, politica si estetica ce guverneaza orice aparitie sau rind scris obliga in permanenta la intrebari, chiar dureroase, pe care trebuie sa si le puna fiecare. |
|
| Cezar GHEORGHE, 15-21 octombrie 2009, in Observator cultural |
| Imi amintesc sentimentul de oprire a respiratiei pe care l-am simtit citind aceasta carte, fusesem luat pe nepregatite. Parca citea copilul despre care scria Herta Müller. Era o voce noua, nemaiauzita. Vorbea o limba care nu era nici romana, nici germana. De citiva ani tot auzeam la scoala si, mai tirziu, la facultate despre comunism, despre Securitate. Pentru noi, cei care s-au format dupa 1989, cartile care vorbeau despre opresiunea anilor din comunism descriau dezastre inconceptibile, indepartate. Se crease si o anumita ipocrizie in rindul studentilor. Nu puteai vorbi critic despre aceste carti. Erai, pe loc, catalogat ca insensibil la suferinta parintilor. De aceea, citind Animalul inimii, eram pus in incurcatura. Era o carte care ma „cucerea“ de la primele pagini. Pentru prima data, dezastrul anilor ’80 devenea real, palpabil. Insa nu din aceasta cauza mi-a placut cartea Hertei Müller. Ceea ce citeam in Animalul inimii era o limba epidermica, o limba care se ascundea de lucruri. Explicatia nedumeririi mele aveam s-o gasesc mai tirziu intr-unul din textele cuprinse in Regele se inclina si ucide. Scrisul Hertei Müller nu are nimic din realismul romanelor care vorbeau despre opresiunea regimului comunist. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Herta Muller
Regele se-nclina si ucide
|
|
|
|
Ultimele aparitii
