|
|
 |
| Alin IONESCU, 8 iunie 2004, Academia Catavencu |
 Ei bine, prozele lui Teodorovici ma fascineaza asemenea unui fruct dulce ironic, fara simburi, din care musti lacom, fara frica de a-ti lasa dintii in el. Te trezesti in gura cu citeva seminte amarui. Fraza curge fara ifose, limpede, apoi face brusc o bucla, da la iveala un personaj a carui drama te uimeste de ris, mai curge citeva pagini si in final se varsa intr-o mare balta de nimic absolut. Faptul divers e prilej de uimire auto-ironica, la botul calului, de trecere in revista a lumii hazlii si cretine, ca o cagula pe care Dumnezeu ne-a tras-o peste ochi. |
|
| Lucian Dan TEODOROVICI, 7 iunie 2004, interviu in Opinia studentesca |
| Cea mai mare bucurie pe care mi-ar putea-o face literatura ar fi aceea ca un cititor, dupa ce inchide una dintre cartile mele, sa-si doreasca foarte mult sa mai citeasca o alta carte de a mea. Acum nu stiu care sint mijloacele pe care le folosesc eu pentru asta, in orice caz, umorul este unul dintre ele, nu neaparat singurul. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 6 septembrie 2007, in Cultura |
| Atunci i-am ars doua palme reconfirma apetitul lui Lucian Dan Teodorovici pentru secventele existentiale aglomerate pe versantul ratarii. O ratare multipla: materiala si sociala, profesionala si sentimentala. Eroul favorit al prozatorului iesean este tinarul cu statut incert, din faza nebuloasa cuprinsa intre absolvirea studiilor universitare si obtinerea unui post cu care sa se capatuiasca. Atunci cind personajul scapa de acest chinuitor, obsesiv no man's land, prozatorul il distribuie in roluri si mai difcile. Daca este insurat, este insurat cu o femeie urita, proasta, tata in sensul dur al termenului, isterica. Daca sotia e frumoasa, e si infidela. Cind cuplul are un copil, acesta e handicapat precum in «Guma de mestecat»: scuipa spre tavan si se repede sa prinda picaturile de saliva in cadere; are tuse convulsiva si vomita, consecvent, pe pantalonii tatalui. Daca tovarasii de viata ofera, ca in «Un om obisnuit», imaginea unei perechi fericite, armonioase, aflate la virsta bilantului nostalgic, mai trebuie sa avem putintica rabdare. Pentru ca barbatul sexagenar este aproape olog: a avut un accident. De fapt, a incercat sa-si ia viata sarind pe geam de la etajul trei; si nu i-a iesit. Modul in care autorul suceste si rasuceste firele acestor existente pindite de mizerie fizica si mediocritate sufleteasca dovedeste ca materialul epic e selectat si «croit» dupa o viziune neagra. Mai mult, Lucian Dan Teodorovici are un sadism al executiilor lente, cu infasurarea in plasa a cobaiului uman si sufocarea lui treptata. Conflictul nu este niciodata accelerat, precipitat. Meticulos, naratorul il expune in cit mai multe episoade, strinse intr-o logica (strimba) impecabila. |
|
| Antonio PATRAS, 27 iulie 2004, Adevarul literar si artistic |
| Stapin pe mijloacele sale, neinfluentat de vreo moda anume, inzestrat cu un acut simt al comicului si al absurdului si cu nerv satiric, prozatorul iesean si-a ales de la inceput un drum propriu, unul deloc usor. Caci nu e usor sa fii simplu fara a fi facil. |
|
| Marius CHIVU, 26 mai 2004, Romania literara |
| Lucian Dan Teodorovici frazeaza bine, se descurca pe spatii mici cu aceeasi dexteritate ca si in roman, are mult umor si un mod anume de a juca cu o anumita naivitate cele mai dramatice evenimente de viata… «Atunci i-am ars doua palme» mentine liniile de forta ale scrisului tinarului autor si promite o revenire in forta si exclusiv inedita. |
|
| Laurentiu MALOMFALEAN, 24 februarie 2011 , pe Cercul Metacritic |
| Apetenta publicului actual pentru proza scurta poate gasi in volumul Atunci i-am ars doua palme, semnat de Lucian Dan Teodorovici, o mostra de scriitura tinara, fara complexe si simptomatica pentru destinul unei generatii de prozatori formati pe falia dintre doua prefixe: pretranzitie si postcomunism. Coordonatorul colectiei „Ego” scrie ca un copil cu cheita la git. Cu o aparenta de simplitate in gesturi deloc studiata sau cautata. Personajele sint minuite ca niste manusi de chirurg. Schematizate lapidar, ele capata intensitate prin rateurile inerente – autorul detine pentru fiecare cite un as in mineca. Subiecte ordinare, intrigi absurde, coincidente neverosimile. Cersetori, functionari, oameni simpli. Intr-un cuvint: sisifii postcomunismului romanesc. |
|
| Simona SORA, 21 mai 2004, Dilema |
| Titlul cartii nou publicate, la fel de uschit ca si celelalte, nu reia cum ne-am fi asteptat titlul vreunei proze din volum, ci un gest curent in lumea carnavalesc-sinucigasa a lui Teodorovici, care, in alta carte, reprezinta debutul in viata erotica al personajului principal si care aici e leit-motivul caragilian al unor «Momente istorice», dar si al intregiii carti. Partea cea mai surprinzatoare a prozei lui Lucian Dan Teodorovici si marca sa indiscutabila in ansamblul prozei tinere de azi o reprezinta ancorarea in metafizic, chiar un metafizic louche, care fuge din fata (sau din spatele) ochilor la prima pirueta rationalista. |
|
| Florina PIRJOL, 20 iulie 2004, Observator cultural |
| Tinarul autor al anului 2004 e un poet al cetatii, un zoon politikon veritabil, autoironic - de cele mai multe ori -, dar asta tine de constiinta postmoderna si intra intr-o alta discutie... Pe bucati mici, Lucian Dan Teodorovici exceleaza, struneste perfect textul care arata ca o miniatura cu proportii desavirsite. E textul perfect, usor de citit in grabite(le) peripluri bibliologice postmoderne, pliat perfect peste haina realista pentru cei care au ochi s-o vada. Ca modele detectabile, primul care mi-a venit in minte a fost Daniil Harms, cu care prozatorul iesean, daca nu are filiatii constiente, imparte aceeasi finete relaxata a amanuntului absurd care dinamiteaza un text concentrat, scris cu umor si ironie. Ambii au capacitatea de a reda, sintetic, anacolutul existential, fractura dintre veridic si verosimil. |
|
| Nicoleta CLIVET, 16 iunie 2004, Cultura |
| Desi impartit in trei sectiuni, volumul prezinta o unitate nu doar de stil, ci si tematica: personajele-narator, neindividualizate prin nume, si-au facut din normalitate un tel de neatins; din cauza micimii si a bunei convietuiri cu ratarea, ele nu reusesc sa-si gaseasca rostul, echilibrul, buna-credinta fiindu-le permanent inselata de o realitate care a luat-o razna. Si totul se petrece sub privirea detasata a unui autor ce se abtine admirabil de la orice comentariu, consemnind sec niste destine anapoda. |
|
| Dan C. MIHAILESCU, 16 iulie 2004, Ziarul de Duminica |
| Lucian Dan Teodorovici lucreaza cu un bun, subtil amestec stilistic si afectiv: ironia si melancolia, bonomia ce dizolva tentatia cinismului, placerea jocului (inclusiv in retorica genului dramatic) si evitarea satirei sarcastice, priza la absurdul existential, paralel cu comicul rafinat ce palpita aproape sub fiecare situatie de fizionomie, toate acestea stimulind nu doar lectura, ca placere, dar si reflectia pe marginea ei. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Lucian Dan Teodorovici
Circul nostru va prezinta:
|
|
|
|
Ultimele aparitii
