|
|
 |
| Elisabeta LASCONI, nr. 51-52, 2010, in Romania literara |
 Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga de Haruki Murakami aduce o mare surpriza: un autor disciplinat, riguros, care se construieste pe sine, se urmareste pe durata unui an (august 2005-octombrie 2006). Alergatul de cursa lunga descris minutios este o alegorie prin care autorul isi analizeaza propria disciplina, necesara in actul scrisului. Este o carte compusa din notatii, ele configureaza biografia interioara ce se desluseste printre atatea alergari intre maratoane si calatorii, intre conferinte si cursuri.
Ce afla nou cititorul despre Haruki Murakami? Multe – o disciplina severa, asumarea constienta a profesiei de scriitor ca act de suferinta si vointa, tot asa cum alergatul nu este privit ca hobby ci o fortare a limitelor, exploatarea tututor resurselor fizice. Este o carte despre trup, suflet si spirit, ca si despre legatura dintre ele. Scriitorul japonez da aici o lectie discreta despre ce inseamna conditia de scriitor si mai ales despre conditiile dure ce asigura succesul. |
|
| Claudiu CONSTANTINESCU , nr. 328, in Dilema Veche |
| «Majoritatea lucrurilor pe care le stiu despre scris le-am invatat alergind in fiecare dimineata». Si e de inteles: fondistul nostru are o temeinicie nipona, masurabila in minim 260 km alergati cu bucurie in fiecare luna (prin Japonia, Hawaii, Cambridge, Boston sau New York) si cel putin un maraton pe an, lucruri care, cu putin joc asociativ, trimit si la munca romancierului.
Umorul si fair play-ul scriitorului, alaturi de fraza lui directa si vioaie, te fac sa zburzi prin paginile cartii si sa te simti la sfirsit ca dupa un jogging onest, intr-o dimineata frumoasa si desteapta.«Daca duceti o viata atit de sanatoasa, nu o sa ajungeti la un moment dat sa nu mai puteti scrie?» – il intreaba uneori lumea pe Murakami. Sanatatea poate fi insa mai narcotica decit orice viciu rimbaldian. Sa vedeti dereglare a simturilor dupa un maraton pe canicula sau un ultramaraton de 100 km (cazuri reale, ambele)! |
|
| Mihai MATEIU, nr. 180, 2010, in Tribuna |
| Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga e o carte mult mai buna decit reuseste sa o prezinte aceasta cronica. E o carte simpla, vioaie, onesta si plina de farmec. Ca toate cartile lui Murakami, lasa impresia ca e scrisa cu o enorma usurinta – spre deosebire de celelalte insa, ea dezvaluie ca lucrurile nu stau tocmai asa. E o carte despre curajul de a-ti asuma conditia si de a-ti forta limitele. O carte de folos pentru oricine, dar mai ales pentru cei care viseaza sa devina scriitori. |
|
| , 2 iulie 2010, pe http://danboeriu.wordpress.com |
| Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga e un volum mai degraba confesiv, care insa nu atinge laturi ale psihologiei personale a autorului, ci prezinta intr-un mod pe care l-as numi aproape «amical» constructul unei pasiuni: alergatul, joggingul. Haruki Murakami apare ca un tip extraordinar de ambitios, care-si urmeaza telurile indiferent de cit de absurde sau minore pot ele parea in ochii celorlalti. Nu e nimic fictional in aceasta carte. Murakami ne povesteste despre desele maratoane la care a participat (daca nu ma insel, in postfata ne spune ca a ajuns la vreo 25), precum si despre intregul proces al antrenarii, al pregatirii in vederea acestui scop. Nu e indiferent ce pantofi ne alegem, ce sol folosim pentru alergat, ce timp al zilei s.a.m.d. Mi-e foarte greu sa inteleg cum de s-a nascut o carte cu acest subiect. Sa fi fost eu cel care ar fi trebuit sa scrie asa ceva, cred ca volumul rezultat n-ar fi depasit (cu toata divagatia aferenta) mai mult de 25 de pagini. Murakami, in schimb, reuseste sa vorbeasca (asta e sentimentul) despre alergat in acelasi mod in care s-ar antrena pentru maraton: treptat, ambitios, cu atentie la detalii, construind pic cu pic performanta. Ni se destanuie si cum gaseste mereu timp pentru alergat, indiferent de cit de solicitant ii este programul zilnic, despre ingrijorarile care il cuprind atunci cind observa ca-l lasa genunchi s.a.m.d. |
|
| Mihai GOTIU, 15 aprilie 2010, pe voxpublica.ro |
| Autoportretul scriitorului ca alergator de cursa lunga (What I Talk About When I Talk About Running, in original) al lui Haruki Murakami, aparuta in seria de autor de la editura Polirom anul trecut, e o carte pe care esti obligat sa o citesti de doua ori. Prima data precum o cursa de sprint, dintr-o coperta in alta, fara pauza de repiratie. A doua oara temeinic, controlindu-ti respiratia la fiecare pas, ca la maraton.
Mai mult decit un volum de memorii, Autoportretul scriitorului… este despre auto-cunoastere. Premisa de la care pleaca Murakami e simpla: in momentul in care intelegi de ce, la 55 de ani, continui sa alergi cite 10-15 kilometri, in medie, pe zi, te intelegi pe tine insuti.
Conjunctural (sau nu?), Autoportretul scriitorului… este si o carte despre criza. Pentru ca acesta e un moment in care se face separarea intre sprinterii care incheie in uralele tribunelor cursa de 100 de metri, dar care clacheaza intr-o alergare solitara pe distante mari, si cei care, departe de ochii admiratorilor si fara sprijinul oferit de uralele si aplauzele lor, pe malul marii, prin parcuri, pe soselele de centura, isi duc la capat lupta cu propriile limite. Abia apoi se uita in oglinda, isi privesc prietenii in ochi si, fara nicio medalie atirnind la git, le zimbesc si le spun: «Bucurati-va!». |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
Ultimele aparitii
