|
|
 |
| Luminita MARCU, 25-31 august 2007, in Suplimentul de cultura |
 La prima vedere ai spune ca autoarea scrie expunind o experienta proprie, aceea a unei familii reale, a unor drame din propriul trecut, pentru ca senzatia de autenticitate e maxima, e una dintre reusitele majore ale romanului. De fapt, asa cum stiu profesionistii literaturii, totul e documentare. Elif Shafak povesteste cum a petrecut luni de zile in vizite la familii de americani de origine armeana, cum le-a ascultat povestile si le-a gustat mincarurile, pina cind s-a impregnat de toate aceste realitati suculente si tragice totodata. Povestea familiei Tchakhmakhchian, armeni nevoiti sa emigreze in Statele Unite in urma prigoanei si a genocidului la care sint supusi in Istanbulul inceputului de secol XX, te face pe tine ca cititor sa vrei sa incerci retetele de fassoulye pilaki, karniyarik, chureck sau bastirma, dar si sa citesti putin pentru a vedea cam ce s-a intimplat in 1915 cu nenumaratele familii de armeni din Turcia, intr-o vreme pe care turcii insisi nu mai vor sa si-o aminteasca, pentru ca se petrecea inainte de 1923, adica de nasterea statului modern si laic, de care sint, pe buna dreptate, atit de mindri. Aceasta dubla reactie este, trebuie sa recunoastem, o reusita importanta. |
|
| Alexandra OLIVOTTO, 24 iulie 2007, in Cotidianul |
| Ca si Middlesex, de Jeffrey Eugenides, Bastarda Istanbulului este o saga care acopera patru generatii, pornind de la descendentele lor adolescente. Una e armeanca americana, cu un tata vitreg turc. Cealalta - o fiica ilegitima turcoaica, nascuta si crescuta intr-o familie din Istanbul exclusiv feminina, care o obliga sa reuseasca acolo unde membrele ei au esuat, mai precis, cam peste tot. Prima vrea cu incrincenare sa isi descopere radacinile, dorinta care o aduce in Istanbul, a doua crede ca trecutul e o povara. Iar secretele de familie sint cu atit mai sumbre cu cit apartin nu uneia, ci revin, in egala masura, ambelor familii, ale caror destine s-au intilnit ca intr-o tragedie greaca. Spre deosebire de Eugenides, Shafak isi pastreaza insa cu mult mai multa incapatinare secretele, romanul ei este structurat in 18 capitole, fiecare numit dupa un aliment, avind o substructura politista, a carei prezenta o sesizezi insa abia pe final, din cauza analizei psihologice abundente, a excursurilor in trecut, dar si a tramei supranaturale. In plus, Bastarda Istanbulului e intertextual prin excelenta. Incorporeaza povesti turcesti si armene, fragmente dintr-o carte pentru copii, poezii, versurile unor melodii celebre (mult Johnny Cash), dar si ale unor cintece armene, retete de bucatarie si sesiuni de chat. Nu e o intertextualitate gratuita insa: dupa cum nici unul dintre aceste texte nu e stors de sens la capatul lecturii, nici trecutul nu se epuizeaza si nu se termina prin actul cunoasterii. |
|
| (Elif SHAFAK in interviu cu Bogdan-Alexandru STANESCU, 17-23 noiembrie 2007, in Suplimentul de cultura |
| Cine vrea sa stie mai multe despre Elif Shafak trebuie sa-i citeasca romanele. Acolo se afla toate informatiile, ca intr-o cutie neagra... Cit despre noua mea carte, ea se numeste Black Milk si cred ca este foarte diferita fata de tot ce am scris pina acum, poate si datorita faptului ca si eu sint o femeie total schimbata fata de cea care eram cind am scris Bastarda Istanbulului. Este o carte care vorbeste despre cum e sa fii mama intr-o societate patriarhala, despre feminitate si despre conditia de femeie intr-o astfel de societate. In acelasi timp, cartea asta, trebuie sa recunosc, este rezultatul depresiei postnatale si, in consecinta, e impregnata de trasaturile acesteia. |
|
| Ana-Maria ONISEI, 14-28 august 2007, in Suplimentul de cultura |
| Romanul lui Elif Shafak nu e unul de atmosfera, cu toate ca nu-i poti ignora descrierile personalizate care intretin nuanta cosmopolita (in lipsa careia nu i-am putea patrunde in spirit) a orasului. E unul la granita dintre identitate furata si identitate regasita si care imbina planuri istorice si planuri personale intr-o scriere densa, indrazneata si aromata. Altfel spus, in Bastarda Istanbulului se intilnesc doua lumi - cea noua, emancipata, si cea a traditiilor, blestemelor si supunerii, inradacinata -, pentru a revela frumusetea alegerilor proprii, dar si tumultul repercusiunilor istorice asupra societatii si-a individului in ansamblu. Si, desi tentatia ar fi (fost) mare, Shafak nu lasa sa se strecoare in roman nici urma de ranchiuna ori severitate incrincenata. |
|
| Elisabeta LASCONI, 1 august 2007, in Adevarul literar si artistic |
| Bastarda Istanbulului este un roman plin de secrete feminine, plin de povesti, asa cum il anunta si motto-ul - inceputul unei povesti turcesti si al uneia armenesti: «A fost odata ca niciodata, pe cind creaturile Domnului erau nenumarate ca boabele de griu, iar a vorbi prea mult era un pacat...». Povestile orale si cele scrise (precum cea a porumbelului care ar trebui sa incheie cartea lui Hovhannes Stamboulian) au drept contrapunct reguli de aur, de argint s.a.m.d. instituite pentru sine de o Zeliha de 19 ani si articole formind «manifestul personal al nihilismului», formulat de fiica ei la aceeasi virsta. Bastarda Istanbulului aduce viziunea feminina asupra lumii iesite din spulberarea unui imperiu multietnic si multireligios, dominat vreme de secole de barbati care in prezent au de indurat blestemul mortii timpurii, aduce totodata si punctul de vedere contemporan dat de prietenia ce se naste intre cele doua tinere. Dupa Middlesex de Jeffrey Eugenides, unde reinvia partea greceasca a Imperiului Otoman, Elif Shafak reinvie alte doua parti, pline de culoare, de arome si savoare... |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Elif Shafak
Sfintul nebuniilor incipiente
|
|
|
|
Ultimele aparitii
