|
|
 |
| Mihaela SPINEANU, mai 2005, Elle |
 Cartea lui Petre Barbu seamana cu un film european: un orasel siderurgic in agonie post-decembrista, personaje bizare, nefericite si blazate, adunate in jurul fostului Complex Alimentar aflat aici pe post de axis mundi. Va ademenesc spre lectura cu o replica simpatica: «Si ce daca securistii conduc Romania pe drumul spre Occident? Care-i problema?». |
|
| Radu COSASU, 9 septembrie 2005, Dilema Veche |
| E pentru prima oara cind aud in proza de azi materia delirind ca bloc, cu «o bucurie dobitoaca», precum suna finalul. Cu o bucurie mai putin dobitoaca, ma incinta ca Petre Barbu nu va fi pe placul nici unei nostalgii. Ambele corectitudini politice vor scrisni din dinti – e un sunet tonic al materiei care ma face sa-l indemn pe Barbu, precum Maria in timpul textelor pentru «pinguini»: «Baga mare, Tache!». |
|
| Petre BARBU in interviu cu Eugen ISTODOR, 29 octombrie 2005, Cotidianul |
| Am obsesia ca am pierdut foarte mult din viata. In acel univers de mecanica, de risnite! Am pierdut mult timp cu lucruri aberante, mult timp pierdut in comparatie cu un tip de aceeasi virsta din lumea libera. Generatia mea era pusa pe sina. Facultate, stagiatura. Din aceasta frustare scriu. |
|
| Doina IOANID, 28 iulie 2005, Observator cultural |
| Romanul lui Petre Barbu nu este unul scortos, cu teza, plictisitor si anost. Autorul stie sa construiasca o fictiune concreta, puternica, personaje vii, bine conturate, cu un dialog firesc. Chiar si parabola, pe care personal nu o gust, pentru ca mi se pare prea facila, capata la autorul acestui roman o particularitate care o salveaza. Parabola devine atit de stravezie, incit se transforma intr-o fictiune de sine statatoare. Astfel, formula romanesca este una personala: un mixaj feeric, tragic si grotesc, sugerind ca lumea si existenta umana, mai ales aici la Portile Orientului, stau sub semnul amestecului complex si chiar contradictoriu. |
|
| Petre BARBU in interviu cu Bogdan ROMANIUC, 27 februarie-7 marti, in Suplimentul de cultura |
| Fantomele trecutului continua sa ne bintuie (la televizor, in Parlament), desi se construiesc mall-uri si supermarketuri, pe strazi circula Jeep-uri si limuzine, cazinourile si bancile au ajuns si in periferiile oraselor. Capitalismul a invins! Ei bine, capitalismul asta imi pute a comunism... Cred ca putoarea asta va persista multe generatii de-acum inainte, in ciuda faptului ca Romania a intrat cu acte in regula in «structurile euro-atlantice». |
|
| Mircea IORGULESCU, 20 aprilie 2006, Cultura |
| Nu e un zglobiu roman cool, nu este nici unul ciltos si nu e nici impanat de consideratiuni care sa probeze fumigen aderenta autorului la cercul ginditorilor de nebuloase profunzimi. E o satira intunecata si sfisietoare. Gen greu. |
|
| Doris MIRONESCU, 19 februarie 2005, Suplimentul de
cultura |
| „Intreg romanul e o «dezbatere» pe tema
asumarii/depasirii trecutului, intre «cei nascuti cu
comunismul in cap», care «nu va mai saturati sa vorbiti
despre [...] cit de rau ati trait pe vremea lui Ceausescu» si
tineretul postrevolutionar, tinerii care «deschisesera ochii
la televizor cu Ceausescu ciuruit si plin de
singe». |
|
| Paul CERNAT, 13 septembrie 2005, Bucurestiul Cultural |
| Petre Barbu construieste o fantasma personala a Romaniei de ieri si de azi. Si o face punind la bataie – cu verva – o imaginatie de-a dreptul suprarealista si o stiinta de cineast. Autorul reuseste acolo unde altii au ratat cu brio. Controlul stilistic impecabil, autoironia parsiva si cinismul bine temperat, lipsa narcisismului formal, claritatea si complexitatea eficienta a compozitiei trimit cu gindul la Kurt Vonnegut. Cele mai sinistre porcarii si ticalosii, cele mai penibile momente sint relatate senin, cu un irezistibil umor negru sec, de un narator autist. Evenimentele se deruleaza ca intr-un desen animat grotesc, povestea are ritm si dinamism, iar scatologicul si injuraturile sint, asa-zicind, «functionale». Blazare onoreaza cartea de vizita a unui prozator redutabil. |
|
| Bogdan ROMANIUC, 1-7 martie 2008, in Suplimentul de cultura |
| Petre Barbu este in Blazare un scriitor melancolic, scriind un roman al amintirilor «ca niste obiecte de muzeu», cu personaje uneori la limita ridicolului, dar simpatice, imbinind umorul cu fantasticul si absurdul. Romanul Blazare aminteste poate de filmul Good Bye, Lenin!, in regia lui Wolfgang Becker. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Serban Foarta
Clepsidra cu zapada
|
|
|
|
Ultimele aparitii
