|
|
 |
In noul roman al lui Alexandru Vakulovski se tese o lume dezabuzata, in care sperantele mor inainte de a se naste, o lume in care dragostea pentru o altfel de „Lolita” e ucisa, lent, de neputinta, iar prieteniile se leaga tot in jurul neputintei. Asa cum ne-a obisnuit, Vakulovski vorbeste despre un anume fel de ratare, in starea ei pura, o ratare pentru care nu personajele sint vinovate, ci lumea din jurul lor. Si aici, ca si in volumele precedente, naratorul e constient de propria-i distrugere, dar incapabil de a i se impotrivi.
„Prin grila furiei poate fi justificat limbajul lui Alexandru Vakulovski. Duritatea lui este o expresie a furiei fata de structurile sofisticate si osificate ale societatii.” (Dumitru Crudu)
„Alexandru Vakulovski cresteaza adinc si presara sare peste tot, cu grija sa nu scape ceva netratat. S-ar parea ca poetul-prozator a invatat oroarea pe de rost, in ipostazele ei complementare.” (Ovidiu Pecican)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Serban Foarta
Clepsidra cu zapada
|
|
|
|
Ultimele aparitii
