|
|
 |
| Florin BARBU, mai 2010, in Dilemateca |
 Bunul, raul si uritul in cinema (veti afla si despre alegerea titlului citind atent cronicile) este cartea unui dependent de cinematograf, pentru care intunericul salii este locul unde se naste si moare lumina fondatoare a unei iluzii care – asa cum spunea Pauline Kael – conteaza in viata: filmul. |
|
| Denisa ILASCU, aprilie 2009, pe altiasi.ro |
| Gorzo nu este incrincenat, nu cauta greseli acolo unde nu exista. Recunoaste merite si critica filmele fara a le transpune in imagini, tehnica scolareasca pe care o refuza cu obstinatie. Opinia ta initiala despre film aproape ca nu mai conteaza, impresia lui Gorzo este, desigur, cea pe care ai avut-o din prima clipa, dar pe care nu ai constientizat-o. Bunul, raul si uritul in cinema este un volum rafinat prin idei, dar simplu prin limbajul colocvial si umorul dibaci. Si mai e o metoda placuta de a invata cine sunt Brad Bird sau Laurent Cantet si cu ce se ocupa ei. |
|
| Mihai FULGER, 28 mai 2009, in Cultura |
| Primul lucru care il individualizeaza pe Andrei Gorzo intre confrati este faptul ca majoritatea cronicilor sale sint autentice fictiuni critice, care, prin observatiile subtile, demonstratia coerenta, umorul savuros si reflectiile de moralist transcend efemeritatea acestei specii jurnalistice, putind fi citite, independent de filmele la care fac trimitere, ca literatura de cea mai buna calitate. Doua sint marile atuuri ale autorului: numeroasele intrebari pe care el si le pune (iar noi le simtim citeodata in text) cu privire la obiectul analizei, intr-o incercare constanta de a ajunge la esenta lucrurilor, si lupta sa neobosita cu vorbele (este, fara indoiala, cel mai calofil critic de film roman), care trebuie sa ajunga sa exprime Adevarul Cinemaului si sa dainuie (si chiar dainuie!). Cu asemenea calitati, indelung si temeinic exersate, Andrei Gorzo poate ajunge la acelasi nivel de profunzime cu modelul sau absolut, Pauline Kael, scriitoarea elogiata in primul text al volumului. |
|
| , 21 aprilie 2009, Andrei GORZO in interviu pentru Money Express |
| Cred ca in filmele romanesti de acum inteligenta cinematografica e incredibil de ascutita, iar critica de film trebuie sa-si incordeze toti muschii ca sa tina pasul. |
|
| Mihai FULGER, 19 mai 2009, pe fulger.hotnews.ro |
| Inainte de lansarea cartii, il numeam pe autor, tot pe acest blog, un “Nicolae Manolescu al criticii de film postcomuniste”. Afirmatia li s-a parut exagerata unora (si lui Andrei in primul rind), insa mi-o mentin: daca azi critica de film (sau critica in general) ar fi la fel de importanta in ochii “publicului larg” ca in perioada ceausista, cronicile de intampinare ale lui Andrei Gorzo din anii 2000 ar trebui sa conteze la fel de mult pentru cineastii si spectatorii români (si nu numai români) cat contau cele ale lui Nicolae Manolescu, din anii ‘70-’80 ai veacului trecut, pentru scriitori si cititori deopotriva. |
|
| Mihai IOVANEL, 15 octombrie 2009, in Cultura |
| Citesc cronicile lui Gorzo de aproape zece ani si admiratia mea a fost tot timpul la intilnire – pur si simplu nu poti sa nu admiri pe cineva care scrie ca Gorzo (ventriloc si personal, subtil si vertical, elegant si când face pe smecherul, distant, sclipitor, narativ, construindu-si efectele ca un autor de proza scurta care controleaza la milimetru putinele pagini in care trebuie sa faca totul: sa initieze, sa descrie, sa construiasca, sa convinga, sa provoace, sa emotioneze). Ce te tine in aceste texte-povestiri, in pofida rolului pasiv, neinsemnat si periferic pe care ti-l atribuie, e caracterul lor literar desavisit. Astepti toata povestea ca sa vezi cum se termina. Baieti, aceasta este arta. |
|
| Andrei GORZO in interviu cu George ONOFREI, 11-17 aprilie 2009, in Suplimentul de cultura |
| Cind sint la film, nu sint constient de faptul ca trebuie sa produc o cronica. Sint insa constient (sau incerc sa fiu) de ce anume fac realizatorii, si cu ce intentii, si cu ce grad de succes. Dar acest efort de a fi lucid nu ma impiedica sa raspund la ce fac ei. Dimpotriva, imi intensifica raspunsurile. Si mi le purifica – in sensul ca, atunci cind un film ma emotioneaza, nu ma emotioneaza pentru ca proiectez eu in el cine stie ce vulnerabilitati de-ale mele, dupa cum, atunci cind ma irita, nu e din cauza ca s-a atins accidental de cine stie ce buba de-a mea. Ce-i drept, nu raspund intotdeauna “pozitiv”, celor mai multe filme le raspund ostil, dar raspund intotdeauna filmului in sine (sau cel putin incerc; evident, mi se poate intimpla sa fiu pe linga), mintilor care l-au creat. Si raspund cu tot ce sint, cu tot ce stiu si cu tot ce am, cu toate simturile si cu toata mintea. Nicicind nu sint mai departe de a ma simti ca un robot, nicicind nu ma simt mai viu ca atunci cind vad un film. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Angelika Nollert, Marius Babias
Periferic 7. Focussing Iasi / Social Processes
|
|
|
|
Ultimele aparitii
