|
|
 |
| Elisabeta LASCONI, nr. 9-10 / 2010, in Viata Romaneasca |
 De mici dimensiuni (in jur de 200 de pagini), ambele romane (Calatoria elefantului de Jose Saramago si Zilele regelui de Filip Florian) au aceeasi schema epica a calatoriei (cu adaugirea ca in Zilele regelui este urmata de intemeierea unei tari si a doua familii), acelasi triunghi de personaje: elefantul Solomon, cornacul sau si arhiducele care va deveni imparat (in romanul portughez), motanul Siegfried, stapinul lui – dentistul care isi urmeaza pacientul din tara germana la Bucuresti, si capitanul de dragoni, care devine principe si apoi regele Romaniei (in romanul romanesc). Deosebirile vin din viziunea celor doi prozatori asupra lumii infatisate.
Miza romanului portughez este problematizarea: calatoria elefantului din India la Lisabona, de acolo pina la Viena, prin Genova, este pretext pentru nenumarate comentarii si digresiuni pe variate teme (credinta si puterea, onoarea si tovarasia, supunerea si rasplata, formele autoritatii), semnul unei libertati absolute a autorului care isi exerseaza aici stilul sau inconfundabil.
Zilele regelui reuseste sa imagineze nu doar peripetiile unei calatorii dintr-o tara germana definita prin temeinica rinduiala intr-un spatiu pitoresc si plin de surprize, ci si atmosfera unui Bucuresci ce iese din colbul somnoros, isi precipita modernizarea si se imbogateste cu insi care aduc cu ei alte limbi si alte moravuri, ele incep sa ii dea turnura noua, de oras modern si cosmopolit, desi lentoarea si culorile orientale o fac imperceptibila. |
|
| Raul HULUBAN, decembrie 2010, in Steaua |
| Calatoria elefantului pare o carte intrucitva atipica preocuparilor tematice romanesti ale sale, chiar daca aduce din nou in discutie trecerea nesemnificativa prin viata (tratata pe larg in Toate numele), uitarea, si ataca iar religia si sistemele religioase, folosind motive din Evanghelia dupa Isus Cristos, dar aceasta carte nu impresioneaza prin temele abordate sau prin analizele profunde, taios realizate, si nici nu taie respiratia niciunui cititor, asa cum majoritatea s-au obisnuit sa astepte din partea cartilor portughezului. Acest roman se fundamenteaza pe o idee ce-i apartine lui Fernando Pessoa: para viajar, basta existir (pentru a calatori este suficient sa existi) si releva pasiunea nebuna a lui Saramago pentru istorie (in general) si-l infatiseaza, inca o data, ca sustinator al culturii propriei tari, asa cum a dovedit-o si-n romanele Anul mortii lui Ricardo Reis si Memorialul minastirii, motiv pentru care acorda o binemeritata atentie pasajelor descriptive, realist create. |
|
| Claudiu CONSTANTINESCU, 8 iunie 2010, in Dilema Veche |
| Povestea pe care o spune aici Saramago are la baza un caz real de secol XVI. E vorba de calatoria pe care o face un elefant, in 1551, din Portugalia pina la Viena, trecind prin Spania si Italia, peste cimpuri, munti si ape. Elefantul e un cadou regal (din partea suveranului lusitan João al III-lea pentru arhiducele Maximilian al Austriei) si se transporta pe propriile picioare pina la destinatie, strunit de un cornac indian si insotit de o caravana pitoreasca. Aparitia acestora – prin sate, tirguri sau cetati – e intotdeauna spectaculoasa, avind un insolit ambiguu, de parada laica, procesiune religioasa si circ ambulant deopotriva, motiv pentru scene savuroase in tot atitea sensuri. Saramago pohteste insa mai mult decit strictul «dat» istoric, asa ca imagineaza dialoguri si patanii de tot hazul, schimba perspectivele ca un maestru iluzionist, pastiseaza «zurgalaii de limbaj» ai epocii si chicoteste apoi postmodern, ironizeaza vremurile de atunci de pe pozitia vremurilor de acum, insira pe firul epic taclale cu degetul la timpla, digresiuni amuzate sau provocatoare «obraznicii dialectice».
Solomon (asa se numeste elefantul) si intreaga lui poveste par iesiti dintr-un joben, iar asta nu mai e scamatorie, e deja vraja. Saramago e aici un solomonar, iar cartea aceasta a lui – o solomonie. |
|
| Cristian TEODORESCU, 14 aprilie 2010, in Academia Catavencu |
| Chiar si cei ce spun despre Saramago ca nu e decit un batrin stalinist acrit, care nu mai stie pe ce lume traieste, accepta – e adevarat, cu parere de rau! – ca e si un mare scriitor. Portughezii piosi n-au ochi sa-l vada pe Saramago nici dupa ce a luat Premiul Nobel, dar se inghesuie sa cumpere cartile blasfemiatoare ale acestui ateu pentru care Biblia e «un manual de proaste moravuri». Totusi, fata de, sa zicem, Evanghelia dupa Isus Cristos, romanul cu care Saramago a scandalizat lumea catolica si guvernul portughez, Calatoria elefantului pare cartea unui cirtitor moderat care se multumeste sa puna la indoiala, pe ici, pe colo, cite o dogma crestina si cite o minune bisericeasca. [...] Cu aerul ca evoca istorica expeditie per pedes a impunatorului cadou regal, Saramago ia peste piciorul pachidermului si trecutul relatiilor dintre portughezi si austrieci, si Uniunea Europeana de azi, si razboiul papistasilor cu luteranii, si ecumenismul, si politica echilibrului de forte, intr-un captivant si plin de umor du-te-vino prin timp. Toate astea intr-un roman in care autorul insusi priveste lucrurile de la inaltimea lui Solomon si baga de seama ca din secolul 16 incoace nici omenirea, nici elefantii nu s-au schimbat prea tare. |
|
| Bogdan ROMANIUC , 10 aprilie 2010, in Suplimentul de cultura |
| Saramago rescrie povestea elefantului renuntind la datele istorice si ne transpune intr-un film din secolul al XVI-lea peste care lipeste subtitrari in limba noastra. Toate acestea «pentru a suplini ignoranta sau insuficienta cunoastere a limbii vorbite de actori». Calatoria elefantului este in primul rind un roman picaresc, la prima vedere scris sub forma unui jurnal de calatorie, dar care ascunde observatii pretioase, nu atit din punct de vedere istoric, cit mai ales filosofic. Cartea este si o satira politico-religioasa. Eliminarea majusculelor si a majoritatii semnelor de punctuatie atrage atentia cititorului si asupra formei romanului, iar comentariile ironice ale naratorului ne amintesc de Cervantes. Calatoria lui Solomon este o alegorie a conditiei umane, in care se regasesc, deopotriva, oameni si elefanti, uniti de acelasi destin. Iata doar doua dintre aceste asemanari, atit de des intilnite in Calatoria elefantului: la intrebarea comandantului despre ce va face cu elefantul la Viena, cornacul raspunde: «Ce faceam si la Lisabona, nimic important... il vor aplauda mult, va iesi lume in strada, iar apoi il vor uita, asta e legea vietii, triumf si uitare... Elefantii si oamenii, intotdeauna». Si altadata: «Cred ca, in capul lui Solomon, a nu vrea si a nu sti se confunda intr-o mare interogatie asupra lumii in care a fost pus sa traiasca, de altfel, cred ca, in aceasta interogatie, ne intilnim cu totii, noi si elefantii». |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Jose Saramago
Toate numele (Editia 2011)
|
|
|
|
Ultimele aparitii
-4141.jpg "Jose Saramago")
