 |
| Dan BOERIU, februarie 2011, pe suspans.ro |
 Eclectic, morbid si lugubru, scris intr-o limba romana exemplara (desi stilizat peste masura, dupa gustul meu), romanul Dorei Pavel reuseste performanta de a stirni emotia prin cele mai neconventionale metode. Captivul reprezinta, astfel, triumful ideii ca se poate scrie un roman de atmosfera folosind retete ale liricii clasice, intr-un decor de ospiciu, coborit parca din filmele lui Kubrick. |
|
| Dora PAVEL in interviu cu Oana CRISTEA GRIGORESCU, 8 iunie 2006, Observator cultural |
| Teatrul este mediul in care se petrec aproape toate, dar Captivul este un roman al nebuniei si al victimei, de unde si titlul. In intentia naratiunii mele a stat tentativa disperata (si foarte riscanta) a unui regizor celebru de a-si salva fiica de la o boala mintala grava, proiect care se va intoarce, insa, tragic, chiar impotriva lui. E un roman al nebuniei si misterelor ei, un roman despre limita aceea, atit de fragila, dintre normali tate si anormalitate. Dar e si un roman al tatonarii identitatii umane. Sint aici doua povesti care se intretaie. Trairilor-capcana construite, inscenate in acest teatru neobisnuit li se adauga si istoria iubirii, vicioase, a doi gemeni, frate si sora, Zigu si Zedra, foarte legati unul de celalalt. |
|
| Marta PETREU, 25 august 2006, Dilema veche |
| Captivul este un roman foarte bine lucrat, nelinistitor si incitant. Dora Pavel scrie exceptional, frazele ei avind o densitate senzuala si o acuitate psihologica neobisnuite. Romanul are, pe detalii, o consistenta de apa grea, lenesa, mlastinoasa. O pinza freatica adinca, din care psihologia personajelor se hraneste in mod plauzibil. In literatura romana extrem-contemporana, Agopian mai are o asemenea fraza senzoriala, de bijutier. Captivul a intrat, prin perfectiunea cu care este lucrat fiecare detaliu si apoi intregul, in raftul bibliotecii mele selective. El confirma faptul ca Dora Pavel nu a luat premiul pentru proza in mod accidental si norocos, ci ca ne aflam in fata unui romancier puternic, ale carui romane viitoare le astept cu mare curiozitate. |
|
| Luminita CORNEANU, 2 iunie 2006, Dilema Veche |
| Dora Pavel imbina remarcabil psihologismul cu elementele de thriller, stie sa-si tina in sah cititorul, oferindu-i informatii cu pipeta, reuseste sa schimbe perspectiva la 180 de grade, pastrind totusi fluenta naratiunii. Roman pe paliere, pentru cititori cu gusturi diverse, Captivul aminteste de arta unui John Fowles. |
|
| Nicolae BARNA, , Apostrof, nr. 11, 2006 |
| Mai «obiectivat», mai putin «delirant» decit Agata murind, Captivul e construit tot pe o canava de inspiratie psihiatrica. Insa, si de data aceasta, ca si in precedentul volum, ingredientele romanesti preluate din inventarul psihopatologiei nu sint cultivate la modul senzationalist-documentar, ca o colectie de curiozitati de «exotism» medical, terifiante pentru omul de rind, ci sint investite cu semnificatiile general-umane ale unor experiente existentiale de interes general. (... ) Nu psihologism «ieftin» si fastidios, dar nici exces de transpunere literara a psihanalizei ori a altor metode psihoterapeutice, nu «joc gratuit» sau experiment agresiv, dar nici roman «naiv», nu parabola artificioasa sau alegorie univoca (si grosiera), dar nici realism plat, nu realism de tip «documentar», dar nici recurs dezinvolt la fabulos ori fantastic, nu textualism, dar nici dezinteres pentru ingineria limbii (si pentru caracterul supravegheat «poematic» al textului prozastic). Cite ceva, totusi, din toate acestea, si din altele inca, intr-o modulare si dozare caracteristica. Termenii – reputati a fi obscurantisti si vagi, dar cit de utili, iata! – de «talent» ori «iscusinta inspirata» ar putea s-o «explice». |
|
| Henri ZALIS, , Contemporanul-Ideea europeana, nr. 10, 2006 |
| Rareori scriitura, corelata sugestiilor psihologismului, m-a avertizat mai implinit asupra celei care produce vraja, ca in cazul Dorei Pavel. Recenta ei carte, publicata la Polirom, curge cu sonoritatea limbajului lasat de prozatoare sa ruleze peste anomalii. Este, in buna parte, un reusit examen aplicat frazarii, interesului pentru substraturi lasate in seama excitatiei clinice. Captivul reveleaza anume finalitatea metaforica. Invinge un sir de tribulatii intr-o orgie intentional erotic-exacerbata, cu care m-am intilnit partial in Agata murind, promitatoarea aparitie de-acum trei ani. |
|
| Alex GOLDIS, , Steaua, nr. 4-5, aprilie-mai 2006 |
| Romanul Dorei Pavel ramine un excelent elogiu al temelor secundare care – doar ele – pot construi, in subsolul fictiunii, efectul de realitate. Daca cititorul nu va ramine «captiv» in «istoria» familiei Jedrijevschi, el va fi satisfacut, in schimb, pe deplin, de nenumaratele ramificatii pe care aceasta istorie le prilejuieste. |
|
| Claudiu GROZA, , Ziarul Clujeanului, nr. 694 |
| Tenta erotica pe care critica a sesizat-o in primul roman al Dorei Pavel, Agata murind, apare si in Captivul. Dar nu este vorba de un erotism trivial, excesiv, ci de unul integrat firesc existentei umane. |
|
| Irina PETRAS, , Apostrof, ianuarie, 2007 |
| In Captivul, Dora Pavel construieste migalos, sub lupa. Romanul urmeaza un plan cintarit pina la detalii farmaceutice si urmareste o tinta, care isi pastreaza, insa, misterul/farmecul si dupa ce ultima fila a fost intoarsa. In plus, nu viseaza nici o clipa sa devina teza, ci se pastreaza in stadiul unei bogate ambiguitati. Al unei pline de intelesuri nesigurante, as zice, desi prozatoarea tine povestea in friu cu o siguranta aproape sufocanta, contracarata impecabil de frazarea melodica, amplu cadentata, atit de proprie deja autoarei. Lucreaza cu constringeri alternate cu libertati, fiecarui gest ii raspunde un contra-gest. Incertitudinea e prinsa in lanturi de mici certitudini, nimic nu are un singur inteles si o singura istorie. Cuvintele se asaza unul dupa celalalt ascultind ca de o stranie predestinare. Se afla imediat la locul lor si au valente, cum ar zice Camil Petrescu, cu toate celelalte. Ne aflam in fata unui dens, subtil, insinuant thriller abisal. Un chestionar al fiintei: «sunt multe lucruri despre care le-as putea vorbi, e limpede ca, in masura in care vor sti sa puna intrebari, le voi raspunde». Prozatoarea se dovedeste intrebatoarea ideala. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
Ultimele aparitii
