Scrisa in 2006 si publicata la noi anul acesta la Editura Polirom, Cartea lui Dave (The Book of Dave), purtind subtitlul O revelatie a trecutului apropiat si a viitorului indepartat, imagineaza o noua lume postdiluviana, dupa ce pamintul, asa cum il stim acum, si-a schimbat aproape in totalitate aspectul, din pricina unor revarsari de ape ce au inghitit uscaturi intregi. Anul 4000 nu caracterizeaza o epoca avansata, ci, dimpotriva, una care pare a fi uitat in intregime sute de ani de civilizatie: Londra anului 4000 aminteste pregnant de o Londra ce pare a fi ingropata pentru totdeauna, cea a Evului Mediu, in care sistemul legislativ se baza, in mult prea multe cazuri, pe superstitii si arbitrar, iar cel social, pe nenumarate conventii si reguli comportamentale stricte. In eventualitatea unei catastrofe naturale, pare a sugera Self, omenirea ar putea regresa rapid, incapabila sa mentina vie mostenirea culturala si tehnologica. Amnezia ar fi atit de mare, incit oamenii ar trebui sa redescopere ceea ce s-a descoperit cu mult inainte. Viziunea lui Wil Self este mai infricosatoare decit orice alta perspectiva a viitorului in care, eventual, oamenii scapa de sub control tehnologia si ajung sclavii propriilor masinarii. In Cartea lui Dave, oamenii sint sclavii preconceptiilor si ai fanatismelor, ai violentei si ai unui totalitarism de tip tribal.

Dincolo de o dimensiune psihologica echivoca la personajele lui Self, apare un supra-personaj care populeaza toate romanele sale si in raport cu care toate celelalte personaje se definesc – Londra. Fie ca este Londra stihiala, zoologica sau dezafectata de inundatii, ea constituie o topografie care insufla propria viata, propriul ritm personajelor care tinjesc dupa ea ca dupa o identitate, dupa cum marturiseste Dave.

In ultima instanta, judecindu-ne, Will Self semnaleaza faptul ca nici o judecata nu mai este posibila, iar a-l aprecia pe autor presupune a-l citi avind mereu acest lucru in minte, a admite fara tristete ca traim intr-o „lume a ciinilor, salvata de catele”.