|
|
 |
| Liviu COMSIA, octombrie-noiembrie , in Caligraful |
 Scriitorul Varujan Vosganian dovedeste ca stapaneste in intimitate mestesugul epicului in curgerea involburata, incadrandu-l unei logici inverse a timpului; renunta la cronologie, fixeaza o fapta pe care o reia, in consecintele ei, in alta secventa de timp, penduland intre prezent si viitor. Faptele istorice sunt asezate in sirul timpului fara stridente, fara icneli, intr-o curgere vijelioasa cu adancimi ametitoare. Poeme intregi sunt asezate, de asemenea, in curgerea epica, cu efecte miraculoase asupra dezvoltarii actiunii. Rar se petrec cele doua genuri, vietuind impreuna pentru a da rodul intelesurilor depline si exemplificatoare. De atatea ori in aceasta carte scenele devin picturale, harul de portretist al scriitorului fiind incomparabil. |
|
| Luminita CORNEANU, octombrie 2009, in Dilemateca |
| Cel care ar vedea cartea intr-o librarie si ar trece pe linga ea cu gindul ca e “opera” altui politician care se crede scriitor, nu s-ar putea insela mai mult; si asta nu pentru ca asa au zis Manolescu, Negrici, Agopian si Breban. Cartea soaptelor e un roman care l-ar putea umple de invidie pe orice scriitor de meserie, un roman care are sansa, in fine, sa faca acea cariera internationala pe care lumea literara romaneasca o asteapta cu sufletul la gura. |
|
| Madeleine KARACASIAN , nr.33/14 august 2009, in Viata medicala |
| Romanul „Cartea soaptelor” isi pastreaza intelesurile pline de miez si, chiar daca el apare, mai intai, intr-o limba cu circulatie restransa, cum este limba romana, merita sa intre pe deplin intr-un circuit international, astfel incat, pe langa o traducere in limba armeana, sa devina un bun al patrimoniului literaturii universale, prin traducerea in limbi de mare circulatie, asa cum, de altfel, s-a subliniat la recenta lansare oficiala de la Bucuresti. |
|
| Adrian G. ROMILA, nr. 4/2009, in Luceafarul |
| Varujan Vosganian demonstreaza inca o data impactul zguduitor al vietii „soptite” ca literatura, sub cele mai bune auspicii estetice. In ea, povestitorul poate fi o prezenta intamplatoare, cum insusi o recunoaste, dar impresia puternica de trait estompeaza cvasiabsenta naratorului. Lucrurile s-ar fi petrecut la fel si fara el, doar ca el e cel care le-a citit primul. |
|
| Mihai GHITULESCU, nr. 3, martie 2011, in Mozaicul |
| Exista aceasta opinie ca dupa Cartea soaptelor va fi greu sã scriu ceva asemanator. Nici nu vreau sã scriu ceva asemanator. Sper ca anul acesta sã termin un volum de poezie si lucrez la un roman pe care mi-am propus sa-l termin abia peste vreo doi ani. Nicolae Breban mi-a spus ca mai dificil decit a reusi cu primul roman este sa reusesti cu al doilea. Citesc uneori pagini din Cartea soaptelor, de parca ar fi fost scrisa de altcineva. Era ceva de care trebuia sa ma eliberez. Cred ca bunicii mei s-ar mindri cel mai mult cu faptul ca vorbesc bine armeneste, ca am fost multi ani profesor de limba armeana si cã am reusit sa finantez repararea bisericilor armenesti din tara, dar mai ales pe cele din Focsanii copilariei mele. Si, mai ales, s-ar mindri ca n-am uitat cintecele lor si povestile lor si ca am tinut minte cum se face de-adevaratelea cafeaua. |
|
| Constantina RAVECA BULEU, nr. 235, in Apostrof |
| Solid documentata sub aspect istoric, Cartea soaptelor garanteaza pagina cu pagina mentinerea vie a curiozitatii cititorului ei, fiindca magia artei de povestitor a autorului creeaza senzatia unei curgeri narative fara scurtcircuitari, in care singurul pericol este acela de a te pierde nu numai in tesatura artei de povestitor a lui Varujan Vosaganian, ci si in interesul admirativ pentru istoria si destinul armenilor. Perfecta armonie dintre istoria tragica, dar fascinanta a unui neam si puterea povestirii capata valoare de marca identitara profunda, explicind forta si densitatea naratiunii. |
|
| Simona REDNIC, iunie 2010, in Dilemateca |
| Mai mult decit o carte cu personaje, e o carte cu o atmosfera speciala de realism, dar si de magie... sudamericana. Asemeni ploii nesfirsite din Macondo, ritualul cafelei e un prilej de uitare, iar clasorul de timbre inlocuieste un album de familie cu chipuri uitate, o istorie stampilata a familiei impras tiate in toata lumea. Sint intruniri la ceas de taina in cavoul lui Seferian, oglinzi cu care trebuie sa te lupti si carti care se recunosc dupa miros, fumuri ridicindu-se cu greutate peste curti si raspunzind doar la tuba lui Mantu, un timp mai aproximativ, al lui «treci mai pe seara pe la noi». Si, mai ales, soapte rostite cu bagare de seama pentru toate intelesurile lumii. Deasupra tuturor, precum Ursula din Macondo, e bunicul Garabet din Focsani. El e martorul si actorul unui prezent complicat si schimbator, are un trecut teribil, dar are mai ales relatii speciale cu culorile, cu oglinzile, cu notele muzicale, cu fotografiile, cu toate fructele, cu aerul, cu lumina, cu lucrurile eterice in general. E pastratorul plinsului unora si al scurtelor bucurii ale altora, e cel care sopteste cel mai tare. |
|
| bookblog.ro, iunie 2010, in Dilemateca |
| Cartea soaptelor e singura carte, dintre multele citite anul trecut, care mi-a tulburat zgomotul cotidian cu o soapta: Are sens? Naratorul ei spune ca totul are sens, in masura in care este povestit... Si e o vorba despre o carte care se scrie in continuare, in scrisori, marturii, reactii. E o poveste nesfirsita care va continua sa trezeasca mari intrebari si sa aline suferinte la fiecare lectura, fiecarui cititor. |
|
| capricornk13.wordpress.com, iunie 2010, in Dilemateca |
| Acest roman ar trebui sa fie o senzatie de proportii, ar trebui tradus in toate limbile Pamintului si raspindit fara soapte, cu demnitate si tarie, pentru ca, pe linga faptul ca ne pune in fata unor adevaruri teribile, o face si extrem de frumos, intr-o limba romaneasca pe care putini romani o stiu minui asa. Elocvent, elegant si de o expresivitate rar intilnita, scrisul lui Varujan Vosganian te cucereste si te lasa mut in prima instanta, iar apoi te indeamna sa dai de stire tuturor despre ce ai descoperit. |
|
| , ianuarie 2011, in La Vanguardia, editia Barcelona |
| …sintem in fata unei opere de o autentica profunzime, scrisa de cineva care este cit se poate de calificat sa o faca: Varujan Vosganian (Craiova, Romania, 1958), crescut la Focsani, poet, militant al Partidului Liberal roman, fost ministru al economiei, o figura controversata politic – adversarii sai au raspindit zvonul, de altminteri fals, ca ar fi fost agent al teribilei Securitati a lui Ceausescu – care s-a nascut intr-o epoca in care oamenii din jurul sau comunicau prin soapte si a avut imensa sansa de a fi convietuit cu bunicul sau Garabet Vosganian, pastrator al trecutului de rataciri, de durere si descompunere a armenilor asezati pe pamintul romanesc, un „inger batrin” (a murit in 1968) care „avea o viziune de-a dreptul kantiana asupra lumii” si a transmis copilului, numai ochi si urechi sub caisul din curtea casei parintesti, stradania de a converti miile de soapte ale unui secol dramatic intr-o carte a carei tiparire le protejeaza de moarte si de uitare.
Cum lesne se va intelege, este zadarnica pretentia de a rezuma in acest spatiu epopeea viguroasa a comunitatii armele si istoria vie a numeroaselor personaje care traiesc in Cartea soaptelor; relatarea traditiilor, a felului de a trai, a mincarurilor, mirosurilor si culorilor cu care se identifica armenii. Sau a detalia cum se raporteaza magnificul povestitor de talie europeana care este matematicianul Vosganian, scotind la iveala, utilizind diferite registre expresive, vasta patrundere a unei opere care se tese si se desfasoara in fata privirilor noastre si de la care el, creatorul sau, nu e mai mult decit instrumentul – nu ultima veriga – a unei frumoase si dureroase povestiri epice, pe rind reala si fantastica, prin care un intreg popor – poporul sau – de deportati si apatrizi, minoritar, suferind chiar si atunci cind unii dintre ei se razbuna pentru genocid, scrie prin torentele de singe ale trecutului sau. Este de neiertat sa nu citesti aceasta carte de neuitat daca doresti sa stii si sa intelegi ceva ce probabil ca – cu exceptia celor ce au citit Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh ale lui Franz Werfel – putini stiu sau inteleg. Un exercitiu istorico-literar obligatoriu. |
|
 | | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | ... |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Serban Foarta
Clepsidra cu zapada
|
|
|
|
Ultimele aparitii
