|
|
 |
| Ovidiu SIMONCA, iulie 2007, Elle |
 Sint atitea povesti in Cartea vietii mele! Ziaristul Eugen Istodor a fost expulzat, povestile nu mai sint intrerupte de intrebari incisive, de duritati de intervievator. Volumul curge ca un roman, are tensiunea unui roman. Ar fi putut fi publicat ca proza si atunci sa vedeti cum s-ar fi chinuit cronicarii sa afle cita fictiune cuprinde si cita realitatea e in carte. In Cartea vietii mele nimic nu e inventat. Trebuie sa cititi si sa recititi ultima pagina, in care autorul isi raspunde la intrebarea «Ce ma face fericit oricind?». Nici un raspuns legat de profesie, de jurnalism. Veti vedea ca multe fericiri vin din trecutul sau de la blocul N3 si din Strehaia. Prezentul fericirii e dragostea: «Sa iubesc toata viata care mi-a mai ramas singura femeie care se lumineaza la fata cind o iubesc eu.» |
|
| Eugen ISTODOR, august 2007, in interviu cu Despina BADESCU, Ioana HODOIU, Ana OPREA, Cristina BAZAVAN, Ana Maria ONISEI, in Tabu |
| Cind eram la 20 de ani si maica-mea imi facea baie: da, imi era jena. Cind eram la 20 de ani si maica-mea ma lua de mina sa mergem la piata: da, imi era jena. Trasesem si eu fete de codita, adulmecasem fecioare, sarutasem si eu pe furate si e deajuns ca sa te distantezi de mama ta. Da, atunci, imi era rusine. Acum, insa, n-avea de ce sa-mi fie rusine. Acum avem aceeasi virsta, altfel nici n-as fi scos aceasta carte daca nu ma cunosteam pe mine insumi in toate lasitatile feroce, daca nu-mi revedeam virstele de atunci si de acum, femeile ce mi-au populat viata. Nu ma simt vulnerabil deloc. Da, mi-am pus sufletul pe tava, dar mi-am asumat aceste lucruri. Eu am radacini in intimplarile respective, nu am ce sa ascund. Uite, un moment greu a fost cind... stii cum e scrisul, te mai duce de nas si zici: lasa mai, bag intimplarea asta inainte ca sa ies eu mai frumos. Lupta cu cartea a fost una invizibila: sa nu ma mistific, sa nu ies bine de dragul imaginii vesnice. Am vrut, din contra, sa pun intimplarile in sir, asa cum s-au derulat pentru a nu avea nici un pic de rusine pentru actul meu. Da, condamnati ai propriilor limite. Nu as fi putut sa-mi depasesc limitele daca ramineam acolo. Da, as fi fost un poet de strada, as fi ramas cu multe otravuri in minte, n-as fi reusit niciodata sa rezolv aceste probleme din copilaria mea si as fi ramas cu aceleasi frici. Cu frici de scara, frici de spatiu limitat, de lume draguta, de intimplari infricosatoare bine ingropate. Cei care-sI depasesc limitele vad in jur, deschid ochii si ce descopera? Sint ori clovni, ori nebuni. Locatari, nu. |
|
| Adina DINITOIU, aprilie 2008, in Dilematica |
| Eugen Istodor stie sa asculte oamenii (lucru atit de rar!), dar asta poate si pentru ca el e un jurnalist, nu un scriitor. Asa s-ar zice, judecind dupa prima lui carte, cea de interviuri cu «vietasii de pe Rahova», povesti aiuritoare – povesti reale ce bat, cu siguranta, si filmul, si literatura. In 2007, Eugen Istodor mai publica un roman, tot de interviuri (cu oamenii din blocul copilariei sale), insa, de data aceasta, autorul e aproape obligat sa ia in mina firele cartii, sa evite capcanele povestirilor mistificatoare si sa alerge insetat dupa «adevar». E un adevar care-l priveste personal, dincolo de istorioarele nostalgic-recuperatoare ale comunismului cotidian, cenusiu, spuse de «tantile printre fustele carora am crescut», in «bucataria rosie a mamei» – dincolo, deci, de toate faldurile inselatoare ale memoriei create din ascultarea altora. |
|
| Eugen ISTODOR in interviu cu Cristian TEODORESCU, 24 mai 2007, Cotidianul |
| Aveam de ales din ruinele copilariei mele ce vreau. Care rau e cel mai mare, care adevar e cel mai dureros? Cartea vietii mele s-a scris cautind aceste adevaruri, dind de capatul fictiunilor maica-mii, hotiilor maca-mii, turnatoriilor ei, dar mai ales adoptiei mele. Ce avem de fapt? Un comunism care ne-a mintit? O comunitate de bloc cu istoria ei tulbure? Destinul unui papagal de om, care sint, al unui om care uita lucrurile esentiale din istoria lui traita pentru a nu da piept sau a da piept cit se poate de tirziu cu realitatea? Nu stiu, cred ca sint toate puse la un loc cu ajutorul vecinelor, tantilor, matusilor mele. Ele mi-au dat bataita, ele mi-au dat adevaruri cu lingurita si acum. Dar mai ales este o carte de reconstituire a vietii mamei mele, o femeie care a trait burghez in bucataria ei rosie, invaluita in vierbinteala jumatatilor de adevar, in fumul de Snagov, Kent, BT si Porcelain si in aroma de Wienner Kaffe. |
|
| Eugen ISTODOR, in interviu cu Eugenia VODA, 19 ianuarie 2008, in emisiunea „Profesionistii”, la TVR 1 |
| Am scris cartea pentru a nu mai avea atitea zaturi pe fundul sufletului. Aceasta carte ne-a unit pe mine si pe tatal meu. Ne-a facut mai prieteni ca oricind. Tot despre vietasi e si cartea asta. Si viata si cartea creeaza un dans pina cind imi schilodesc si picioarele si mintile. Trebuia sa nu uit. Eram tentat in continuare sa ma mint. A fost o lupta cu propria mea minte, si nu cu personaje sau cu replicile lor aruncate in vint. M-am dus cu toata inima pe o scara de bloc, iar acolo am vazut lucruri grave. Totul era fals, cum de altfel am si trait pe vremea lui Ceausescu. Daca as schimba ceva? Nu cred. Poate ca mi-as lua doi-trei discipoli si as face un institut unde as aduna toate povestile din Romania asta. Am fi mai buni, mai eterni decit sintem acum. Eu nu m-am nascut sa schimb lumea, m-am nascut s-o ascult. |
|
| Dan C. MIHAILESCU, 17 iunie 2007, Jurnalul National |
| Explorator temerar, campion al ambiguitatii si narcis paradoxal (pentru ca la el ludicul autospecular este dublat subtil, aproape pervers, de impulsuri masochiste, autodistructive, eviscerante), Eugen Istodor face din istoricul unui bloc din Balta Alba o suma ad-hoc de toposuri literare ale Calatoriei initiatice, de la questa Graalului, iter perfectionis si coborirea dantesca in infernuri, la forfota romanelor picaresti, pogorirea poesca in Maelstrom si cea novalisiana in metaforele sinelui, pentru a ajunge la Alain Fournier, la Proust, Ion Creanga sau ionescianul «voyage chez les morts». Asta ca sa nu mai spun de binecuvintatul indemn adresat de Teodor Mazilu tinarului Radu Cosasu, care functioneaza extrem de eficient si aici: «Cosasule, daca vrei sa scrii proza, descrie-ti matusile». |
|
| Ana Maria POPESCU, 13-26 iulie 2007, Time Out Bucuresti |
| O carte de «interviuri contra naturii» despre comunism: «amintirile mele din copilarie. Un proiect incheiat, dupa doi ani de interviuri cu tantiile din bloc si din familie, care m-au ajutat sa recompun minciunile si utopiile anilor 1967-1987». Stind la povesti cu oamenii de pe scara de bloc – careia Istodor ii confera un fel de dimensiune arhetipala, devine simbol al unei geografii comuniste care schimba identitati – afla ca este adoptat. Astfel cartea se muta de pe descrierea unei societati in vremea comunismului pe cautarea de sine, pe recuperarea unei identitati, una (auto)mistificata. Autorul isi reface propria viata, urcind si coborind treptele blocului de pe strada Sulea, unde a copilarit si s-a format, plimbindu-se prin anii unei societati captive, totalitare. |
|
| Diana SOARE, 12-18 mai 2007, Suplimentul de cultura |
| Nici literatura, nici demers jurnalistic. Autobiografie scrisa dupa dictare. Viata. Un reportofon deschis inregistrind cuvinte, monoton, continuu. «Mi-era limpede: reconstituirea vremurilor lui Ceausescu prin ochii celor ce le-au trait.» A iesit altceva. Din poveste-n realitate, din minciuna-n adevar. «Punind intrebari, vedeam ca nu aveam amintiri. In mine aveau salas cioturi de intimplari si conduceam dialogul cu un inventar al vagului din mintea mea. Cu fiecare ciot aruncat in focul discutiei, imi repetam in minte sa ma documentez, sa citesc despre comunism. Si, fortindu-ma sa-mi amintesc, mi-am amintit uitarea. |
|
| Dan C. MIHAILESCU, 12 iunie 2007, ProTV, emisiunea „Omul care aduce cartea” |
| Ma intreb acum daca raiul copilariei, tot acel univers de miresme, de jocuri, de libertate, de frenezie senzuala, cu toate aromele, imaginile, jocul de fotbal, batutul mingii pe maidan, copilaria, chiar si la bloc, printre mizerii, printre oameni rai, statul la coada... Daca toate acestea, care au deja un farmec cind iti amintesti, merita ele sa cautioneze un sistem dictatorial? Este marea intrebare pe care o naste acest volum suculent, extraordinar de mustos, care ne readuce dintr-odata copilaria la bloc in plin ceausism. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Eugen Istodor
Vietasii de pe Rahova
|
|
|
|
Ultimele aparitii
