 |
| Mihaela SPINEANU, ianuarie 2007, Elle |
 «Si au trait fericiti pina la adinci batrineti»… Asta si-a dorit un cuplu a carui dragoste a reusit sa supravietuiasca ferelor de par alb. Asa ca cei doi hotarasc sa-si petreaca restul zilelor intr-o casa frumoasa, departe de lumea nebuna. Numai ca Amelie Nothomb nu crede in basme si le pregateste o farsa sinistra... |
|
| Claudiu CONSTANTINESCU, 1 martie 2007, Dilema Veche |
| E miniona literatura harnicei Amelie Nothomb. Se joaca de-a seninatatea, oricit de grav ar fi subiectul. Scriitoarea ar putea specula cinismul acesta de fond, insa n-o face. La ea, cruzimea e mucalita, romanele au un ton nostim si istet. Dar mai au ceva: au un soi de nebunie calma si tenace, din care nu lipsesc nici situatiile absurde, nici reactiile paradoxale, nici supla suceala a logicii care leaga, amutitor, premisele de concluzii. E o logica felina, pina la urma, insa felina cu pricina, mai mult ludica decit vorace, aduce binisor cu o pantera roz. Iar cind rozul acesta isi baga coada intr-un roman negru – cum e cazul Catilinarelor –, efectul nu poate fi decit spectaculos. Exista aici un pisalog taciturn – veti vedea ca se poate. E doctor. Si mai exista un fost profesor de greaca si latina, bonom, manierat si fericit, venit sa-si traiasca anii de pensie, impreuna cu angelica-i sotie, in casuta de tara pe care tocmai au cumparat-o. Singurul lor vecin e doctorul – in rest, gradina, poiana, riu, cring, cer, tihna. Cumsecadele profesor va comite, in final, un «act de compasiune»: il va ucide pe pisalogul taciturn. E normal, o sa va convingeti. Desi probabil ca o sa vi se para si grotesc, si comic. La Amelie Nothomb insa, si asta e normal. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
Ultimele aparitii
