 |
| Vasile GARNET, septembrie 2008, in Contrafort |
 Romanul Catrafuse, aparut la Polirom, in 2006, in excelenta traducere a lui Michael Astner, reia intr-o forma prozastica, epopeea germanilor din Banat, despre care Richard Wagner povestise si in dialogul nostru. Un roman dens, scris intr-o maniera alerta, cvasi-publicistica, care reuseste sa atinga tocmai datorita acestei economii de mijloace autenticitatea tulburatoare a unui documentar ZDF. |
|
| Tiberiu STAMATE, iunie 2006, aLtitudini |
| Inca de la inceput, se simte, la lectura, desfasurarea filmica a romanului. In acest caz, derularea cinematografica nu e neaparat o scadere, pentru ca mentine, astfel, ritmul alert al amintirilor despre un intreg arbore genealogic si, in acelasi timp, sustine impresia de rol, de joc, pe care Werner si cunoscutii sai si-o recunosc. Datorita acestei concentrari, din rememorarile personajului principal se pot afla mai multe informatii despre viata svabilor decit din orice istorie generalizatoare. Pretextul pentru declansarea filmului amintirilor e dat de ultima vizita in Banat, pe care Werner trebuie sa o faca, la moartea tatalui. Limbajul rememorarii, dar, mai ales, al comentariilor pe marginea «noii realitati» (pe care el o percepe ca aproape neschimbata) are multe trasaturi comune cu cel al cartilor lui Celine sau ale contemporanului Michel Houellebecq: dur, fara ocolisuri, jurnalistic. |
|
| Dan GOANTA, iulie 2006, Dilemateca |
| Catrafuse e basmul memoriei recuperate tardiv. Pentru personajul sau, istoria (mica, mare) nu e nici sentimentala, nici exemplara. Poate doar otravita. Pozitia de om de paie al mafiei il ajuta pe Werner sa-si restaureze relatia cu fiica, sa-si gonfleze statutul social, sa bea in insule exotice. De fapt, sa intre intr-o coma morala, ca un vinat epuizat. E cedarea care finalizeaza, in cheia luciditatii placide, o lunga si inutila serie de poticneli ale istoriei. Pregatit zeci de ani, esecul lui Werner era obligatoriu. La urma urmei, de ce te-ai mai revolta, cind maretul Occident, infectat de aproximatii, a cazut sub standardele satului de svabi? «Sintem emigranti pe viata», zice autorul. De acord, cu observatia ca nici macar nu trebuie sa iesim din casa. O carte memorabila. |
|
| Catalina GEORGE, 26 mai 2006, Cotidianul |
| Banatul din romanul Catrafuse, de Richard Wagner, arata ca o America pe dos. In timp ce colonistii de peste ocean au ridicat o noua forta mondiala, svabii banateni au ramas doar cu visul. Pe care cele doua Razboaie Mondiale, apoi deportarile in Rusia si in Baragan l-au ciopirtit o data cu paminturile colectivizate, iar emigrarea in Germania l-a distrus, ca si cum n-ar fi fost niciodata. Pe scurt, cu asta ramine Werner Zillich, svab banatean care si-a cumparat emigrarea in Germania pe bani grei dati autoritatilor comuniste. Nici macar povestile celor din familia sa nu-l ajuta sa inteleaga lumea visata. Pentru ca lumea aceasta n-a existat decit in mintea colonistilor, la fel cum nu exista nici Germania salvatoare de minciunile absurde ale comunismului. Acolo, in oraselul Sudhofen, emigrantul da de aceleasi minarii ca in Romania. |
|
| Doris MIRONESCU, 24 iunie 2006, Suplimentul de cultura |
| Istoria relatata in romanul Catrafuse este una domestica. Richard Wagner pare sa neglijeze potentialul simbolic al istoriei svabilor banateni, consemnind simple intimplari de familie pe un ton voit demistificator, antiliric. Perspectiva dubla, dinspre prezentul postcomunist spre trecutul generatiei batrine, ca si dinspre strainatatea maghiar-austriaco-germana spre lumea romaneasca, contribuie de asemenea la «europenizarea» temei, la scoaterea ei de sub un pagubos oboroc etnocentrist. Inteligenta romanului sau consta in indelunga aminare a banuitului profil epopeic pe care cartea si-l prefigureaza in timp. Insa, la momentul oportun, profilul acesta razbate, fara fervori poetizante, in fraze scurte, exacte, severe. Un roman care, scris cu inteligenta, fara prea mult mestesug, reuseste sa marcheze tonul just al unei teme necesare, prea adesea tratata dupa ureche. |
|
| Lucia VERONA, 22 mai 2006, Saptamina financiara |
| Romanul Catrafuse este consacrat istoriei svabilor banateni, personajul principal fiind, ca si autorul, de pe aceste meleaguri. Se poate spune ca este «un roman despre patrie fara patrie, romanul unei familii despre destramarea unei familii», cum scria un critic in Suddeutsche Zeitung. In acelasi timp, Catrafuse este si un roman al zilei de azi, intr-o Europa cam bulversata de disparitia granitelor interioare. |
|
| Bogdan CRETU, 21 septembrie 2006, Cultura |
| Richard Wagner se pricepe sa construiasca un roman care se citeste pe nerasuflate. Truvaiurile epice folosite sustin cu succes teza cartii (caci este vorba despre o teza, nu stridenta, nu sufocanta, dar perceptibila): conditia ingrata a emigrantului, blestemul acestuia de a nu-si gasi locul, de a nu se statornici propriu-zis nicicind. Calatoria catre Banatul natal, prilejuita de moartea tatalui, ii ofera naratorului ocazia de a resuscita, cu ajutorul memoriei, al reconstituirii, intregul periplu al familiei sale, de la prima spita stabilita pe tarim valah si pina la ultima generatie, care avea sa cunoasca dezamagirea reintoarcerii in Germania mult visata. Efectul este de ordinul unei sistematice fracturari a prezentului, care cedeaza cel mai adesea locul trecutului, caci in economia romanului flash-back-urile detin rolul privilegiat. Daca trecutul este deja clasat, prezentul nu reprezinta o acumulare, un capat de drum; odata realizat visul celor morti, care, ni se spune in final, «vin in vizita», urmeaza gustul amar al derizoriului: pamintul fagaduintei nu este cel inchipuit, emigrantului ii este dat sa ramina emigrant pe vecie: «Cine pleaca, tot pleaca. De parc-ar cauta centrul lumii, dar peste tot nu-i decit capatul ei». Un nomadism pare a fi blestemul acestor oameni, in goana lor dupa liniste, dupa un «acasa» care este, de fapt, proiectat mai mereu intr-un intruvabil «dincolo». |
|
| Richard WAGNER in interviu cu Rodica BINDER, 20 aprilie 2006, Observator cultural |
| Noi nu voiam sa plecam din tara, voiam sa raminem, sa schimbam ceva. Nu ne consideram anticomunisti, citeam literatura neomarxista occidentala, care pe vremea aceea era tradusa fragmentar chiar si in Romania. Citeam si texte neomarxiste din Romania, pe altii ii citeam direct in germana. Convingerile noastre politice se orientau dupa «Primavara de la Praga», cele literare dupa tendintele occidentale, in primul rind germane si austriece. Incercam sa gindim si sa scriem liber in Romania de atunci. Pentru noi era un lucru firesc, pentru regim o provocare. |
|
| Elena VLADAREANU, 15 mai 2006, Evenimentul zilei |
| Folosind pretextul mortii tatalui, eroul cartii realcatuieste, din amintiri, povestea unei familii de svabi banateni. Pentru ca este propria sa familie, stie bine cum au stat lucrurile si cum stau astazi, cind «toti sint morti». Stie ce a insemnat America pentru strabunicii lui, dar si ce insemna sa te intorci de peste Ocean in micul sat svabesc din Banat. Ce insemna sa te mindresti cu porecla «Americanul», dar si sa suporti reprosurile copilei lasate in sat, care, dupa zece ani, la intoarcere, nu mai vrea sa stie ca are parinti. Razboaie mondiale, deportari, emigrare – totul vazut ca o mica istorie, aceea a propriei familii. |
|
| Cristian CERCEL, 13 iulie 2006, Observator Cultural |
| Personajul principal al Catrafuselor este un individ prins intre doua lumi, intre doua patrii pe care, de fapt, nu le resimte nicicum ca fiind ale sale. Prin urmare, ajunge sa isi creeze o noua lume, (dar nu si o noua patrie), in care istoria personala nu se pierde, dar capata valente noi. Legaturile cu trecutul, existente in orice devenire intelectuala, devin niste catrafuse, niste lucruri de luat cu sine, a caror utilitate practica poate fi insa lesne pusa sub semnul intrebarii. De remarcat placerea povestirii, pe care o au si alti scriitori germani originari din Romania, (ma gindesc cu precadere la Eginald Schlattner): personajul lui Wagner recapituleaza trecutul familiei cu orice ocazie. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
Ultimele aparitii
