 |
| Antonio PATRAS, 7 decembrie 2004, Adevarul literar si artistic |
 Optiunea prozatorului e una ironica, pentru ca el rastoarna perspectiva, spectaculos, abia la final: povestea face inutila o existenta traita monoton, in acordurile exasperante ale citorva tonuri. |
|
| Iulia POPOVICI, 20 iulie 2004, Observator cultural |
| Autorul-narator poseda rara stiinta de a se face nevazut, de a se transforma intr-o hirtie de turnesol ce dispare in sine, lasind sa se vada in culorile proprii povestea, personajul secund, amanuntul minor, dar determinant existential. Mai toate textele din «Ce fata cumplita...», de la povestirile personale ale primei parti la utopia constructiei megalitice din Salutul sau la cea a armoniei sonore din Santinelele muzicale (lumea ideala ca partitura muzicala e, se pare, un loc comun al literaturii noastre), traiesc din atenta cultivare a minorului, a lipsei intrinseci de substanta si finalitate, cu miza personala si nu sociala si compensata de forta proiectiei mitice inerente. |
|
| Dorin Liviu BITFOI, 16 iunie 2004, Cultura |
| Filonul autobiografic da valoarea debutului lui Cosmin Manolache. Textele sint luminate de licente stilistice si formulari ori imagini surprinzatoare provenite parca dintr-o scriere latenta. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
Ultimele aparitii
