|
|
 |
| Serban FOARTA, septembrie 2003, Romania literara |
 Lucian Dan Teodorovici e un maestru al circului suicidar, al bufonadelor patibulare. (...) In pofida deriziunii, insa, cartea lui Teodorovici e trista, ca existentialismul de circiuma si gang. Tristete amarita si sordida, insidioasa ca o igrasie care-l imbiba, finalmente, pe ipocritul spectator, ce motaie in tihna dulce a unei "bune constiinte". Un disconfort, o stinjeneala, o jena a complicitatii il fac sa se foiasca-n scaun. Bariere, intre scena si sala, nu exista: aerul circula in dublu sens. Daca, pe scena, se gateste la o gazornita imunda, sala se umple de duhoare. E, poate, ceea ce a vrut sa sublinieze autorul, in dedicatia adresata mie: «O incercare de a uni perspectiva spectatorului cu a acrobatului din circul nostru». Din «Circul nostru va prezinta:». Din Circul nostru va prezinta doua puncte. Adica doua puncte de vedere… Care, identice, sint unul si acelasi. |
|
| Sanda TIVADAR, august 2002, Familia, nr. 7-8 |
| Mult ris in cartea lui Teodorovici, risul in hohote al personajelor in fata ridicolului lumii, risul sanatos al cititorului, umor negru, absurd, autoironie, umor de limbaj, de situatie. Dar in spatele scenei e enorm de multa tristete. Tristetea clovnului (clovnul-cititor, clovnul-personaj), care e cu atit mai trist cu cit isi intelege mai acut conditia de om care, dupa ce si-a ratat viata, nu poate sa nu-si rateze si moartea. |
|
| Elena VLADAREANU, 4 iunie 2003, Cotidianul |
| Am sa incerc sa va spun in aproximativ 4000 de semne (cam atit este o prezentare de carte) de ce merita sa dati o fuga la prima librarie si sa cautati aceasta carte pe care, pun pariu, o veti incepe chiar in tramvai. In acest spatiu urban, in care se intilnesc citiva sinucigasi (de profesie, as putea spune), spatiu pe care Lucian Dan Teodorovici il construieste incet-incet in romanul sau [...], te simti cam ca la circ. Acesti oameni seamana cu tine si nu prea. |
|
| Cristina IONICA, 29 mai 2002, Romania literara, nr. 21 |
| Pe linga naturaletea limbajului si firescul surprinzator al inlantuirii unor intimplari, altfel, deloc firesti, cartea lui Lucian Dan Teodorovici mai are si meritul de a-si localiza actiunea in prezentul cel mai strict. «Slujba de exorcizare» din biserica, bataia din bar, episodul cu grupul de rromi din tramvai, certurile domestice care se aud tot timpul prin peretii apartamentului etc. sint scene recognoscibile, in care oricare dintre noi se poate trezi implicat. Ancorarea in prezent nu este si una in «marile evenimente», nici urma de «mitice figuri» in paginile lui Lucian Dan Teodorovici. Spectaculosul e extras din cele mai nevinovate locuri, iar daca v-am facut curiosi, cititi acest roman." |
|
| Bogdan CRETU, 23 septembrie 2006, Adevarul literar si artistic |
| Sinuciderea ca modus vivendi, iata spectacolul in care Lucian Dan Teodorovici isi plaseaza personajele-marioneta. Lumea devine un circ trist in care oamenii joaca un rol ridicol, nici macar amuzant, ci derizoriu; de aceea autorul nu cade decit arareori in pacatul patetismului; el isi construieste personajele ca pe niste simple automatisme si de aceea le trateaza ca atare: cu umor, ironie etc. Grotescul este o dominanta a acestui roman, gravitatea asteptata de cititor in anumite situatii cade in burlesc, comicul devine tutelar, conducind la o bine strunita si deloc fortata abdicare a tragicului. In anumite pagini, romanul imprumuta in mod fericit discursul parodiei: subiectul existentialist, care ar fi impus altora o tratare grava, cu dese scufundari in psihicul personajelor ii prilejuieste prozatorului iesean ocazia de a forta nota si de a insela orizontul de asteptare al unui lector prea cuminte, tributar unor experiente la care, spirit postmodern, autorul nu are cum sa adere. Discursul clasicizat al unor opere canonizate este, astfel, subminat cu naturalete. Scriitorul se retrage tactic din paginile cartii, lasindu-si personajul sa se manifeste. Iar acesta nu face decit sa observe lucid coordonatele lumii in care traieste, dar pe care nu o accepta: fie ca pune pe seama divinitatii sau a destinului conditia sa de marioneta, el are, vag, certitudinea precaritatii sale. |
|
| Dan C. MIHAILESCU, 23 mai 2003, Ziarul de duminica |
| O umanitate dezabuzata, cu insi cretini si femei epileptice care cad in biserica, un peisaj cu looseri jalnici si curve de doi bani, cu blocuri si vecini de un burlesc agresiv, totul adunat in persoana de existentialism parodiat a Naratorului («ca intotdeauna, si astazi vreau sa ma sinucid») in care - daca vrei - simti vag greata sartriana, «serviciile» inutile ale lui Clamance din «Caderea» camusiana, umbra «Solitarului» ionescian s.a.m.d., trecuti prin demonia de carnaval a liniei Gogol-Sologub-Bulgakov. (...) Daca ar fi sa extrag o morala pentru toata aceasta fabula cvasifelliniana, ar fi randurile cu care incepe capitolul opt: «Un nebun se plimba pe strada tragind dupa el o funie. Cineva se apropie de el si-l intreaba uimit: Dom’le, de ce naiba tragi funia asta dupa tine? Nebunul da din umeri, apoi ii raspunde, dovedind o logica de necombatut: Am incercat s-o imping, dar se indoaie!». Cam asa e si cu tarisoara de balamuc a personajului nostru. |
|
| Costi ROGOZANU, 22 noiembrie 2003, Evenimentul zilei |
| Cartea pe care v-o recomand azi, Circul nostru va prezinta:, beneficiaza de un «miracol»: este in librarii de un an si face parte dintr-o colectie consacrata a unei edituri mari. Si, colac peste pupaza, volumul lui Lucian Dan Teodorovici mai este si un roman foarte reusit. Scris cu o maturitate pe care nu te-ai astepta s-o gasesti la un tinar, cu un subiect incitant si intr-un stil fara tendinte de epatare. Este, de altfel, «mersul» noilor generatii (de la film, la literatura) acela de a face mesajul artistic cit mai tranzitiv. Nu neaparat comercial, ci mult mai simplu, mult mai putin codificat. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 22 februarie 2006, Romania literara |
| Intr-o unitate de timp data si intr-un spatiu restrins, autorul isi plaseaza eroii intr-un «conflict» predictibil, facindu-i sa discute la nesfirsit despre finalul lor dramatic. Avem aici nu unul, ci trei asa-zisi sinucigasi, cu o aceeasi idee fixa, dar cu mijloace diferite de a o pune in act. In timp ce protagonistul preferea defenestrarea, amicul sau fost teolog vrea sa-si puna capat zilelor prin ingurgitarea unei mari cantitati de whisky, iar tinarul intilnit in gara se orienteaza spre solutia consacrata a spinzurarii. Metode si metode, alese la concurenta cu altele: de la intinsul pe sine, in fata trenului, la sexul neprotejat cu prostituate potentiale purtatoare de HIV. |
|
| Gabriela GLAVAN, 20 mai 2002, Orizont, nr. 5 |
| Romanul scriitorului iesean se citeste printr-o alta functie cerebrala decit cea obisnuita. Se priveste, mai bine spus, pentru ca e o dramatizare ironica a celei mai banale lumi cu putinta. Asa cum stim dintotdeauna, lumea e un circ. Cu usile inchise, din care scapa cine poate. Iar romanul lui Lucian Dan Teodorovici, scris cu talent organic intr-un limbaj derivat din precizia incomoda a argoticelor, rasare (floare a raului…) in mijlocul scenei pentru a spune ca lumea e un circ… |
|
| O. NIMIGEAN, 20 aprilie 2002, Monitorul de Iasi |
| Marele merit al cartii lui Teodorovici consta in reabilitarea comicului de limbaj si de situatie - savuroase ambele - pe treapta arlechiniadei mistice. Eroi ai neantului, precum Ivan Karamazov, Kirilov, Mersault, Roquetin, Bardamu, in plasa carora ar fi putut cadea un autor atit de tinar, sint abandonati nihilismului lor sumbru, preferindu-li-se un mascarici suspicios fata de adevarurile radicale - dar gata sa puna la proba ontologica pina si cliseele cele mai rasuflate ale simtului comun |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Lucian Dan Teodorovici, Dan Lungu
Str. Revolutiei nr. 89
|
|
|
|
Ultimele aparitii
