 |
| Marius CHIVU, nr. 393, 25 august 2, in Dilema veche |
 Aceasta carte alienanta, labirintica, cu periculoase valente hipnotice pentru orgoliul celui care crede in putinta descifrarii, este imaginea fascinanta a lumii care, sub nesfirsitele-i coji, palpiteaza jupuita de sine miscindu-se deopotriva gratios, grotesc si misterios in cautarea unui sens care nu poate fi decit insasi dansul ei. |
|
| Simona SORA, 9-15 septembrie 2010, in Dilema Veche, nr. 343 |
| Roman al romanelor postmoderne, comunicind cu optzecismul romanesc de dinainte si (mai ales) de dupa ’89 prin zeci de canale narative, dar si cu Pynchon, Italo Calvino, Joyce, Sterne sau Hermann Hesse, Coaja lucrurilor... este, intr-un fel, rezervorul tematic – mereu deschis si mereu proaspat – al romanului romanesc din ultimii 10 de ani. O lectura atenta ar descoperi nu doar sugestii epice, locuri si spatii, procedee si tehnici in cele mai multe romane de dupa 1996, dar si o piatra de hotar nedepasita, intr-un sens, pina acum. El a ramas, cel putin pina in prezent, nucleul dur, adesea ilizibil, autocentrat al „optzecismului” literar defunct, dar inca functional. |
|
| , 11 aprilie 2011, Pe www.ceammaicitit.blogspot.com |
Coaja lucrurilor... e un roman al iluziilor de tot felul, al unui relativism extrem si prin asta derutant pentru cititorul cumsecade, obisnuit cu delimitarea neta a categoriilor. Repertoriu monstruos de ciudatenii, savantlicuri si experimente grafico-lingvistice, de jocuri de cuvinte neobosite, chiar daca pe alocuri previzibile, romanul lui Adrian Otoiu, delicios pentru cititorul caruia ii plac subversiunile literare si incoerenta minutios planificata (...)
La fel ca multi din contemporanii sai, Adrian Otoiu nu lasa lucrurile la intimplare si, citindu-i cartea, ti-l poti imagina amuzindu-se copios in timp ce te priveste cum te canonesti sa-i parcurgi romanul fara sa ramii doar cu coaja. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
Ultimele aparitii
