|
|
 |
| Bedros HORASANGIAN, 5 decembrie 2006, Ziua |
 Ion Barbu este un artist, mai mult decit plastic, din Petrila. Valea Jiului, Romania. «Heimat»-ul sau, o asezare de mineri, ca toate celelalte din zona. De dupa descoperirea zacamintelor de carbuni. Pina atunci erau muntii, apele, padurile. Cerul. Si desigur oamenii. Carbunele a reasezat lumea altfel. Minele au reconfigurat conturul, fizic si metafizic, al unui intreg univers. Mineritul si minerii aveau prestigiul lor. Munca si viata celor care coborau in maruntaiele pamintului ca sa traiasca la lumina zilei, erau pretuite. Dincolo de cei care se imbogateau de pe urma acestui sacrificiu, dincolo de vietile si chinurile indurate prin aceasta dura indeletnicire. Ion Barbu nu este primul care-i pune intr-o alta lumina pe mineri, fara prejudecati, cliseele de tot felul, edulcorat-deformate de neo sau hiperrealismul naturalist-socialist. Au mai facut-o romanele lui Zola sau uitatul astazi Carol Ardeleanu, reportajele lui Brunea-Fox, dar si haidamacii lui Cosma&Iliescu prin haiduciile lor incredibile. Asa au ajuns minerii sa fie huliti si aratati cu degetul, de parca ar fi alta specie. Nu sint. Cei care au umblat prin zonele locuite de ei, stiu bine ca sint la fel ca si noi, cu familile si grijile lor, bucurii si necazuri deopotriva. Ion Barbu valorifica artistic aceasta lume, fara cuvinte sforaitoare, fara zorzoane stilistice. Grafica lui nervoasa, ironia cruda din «cartoanele» sale, se conjuga fericit cu o anume stare poetic-civica, de pedagog moralist. |
|
| Simona SORA, 15 decembrie 2006, Dilema Veche |
| Colonia Plinsa, prima sectiune (aflata sub semnul unui fragment din Geo Bogza, Tristetea coloniilor), e o lume minerala a carei prima imagine e cimitirul. Casele pe care Ion Barbu si ceilalti le scot din circuitul mineral, pentru a le introduce in cel cultural, sint insa corpuri vii, trupuri palpitind de culoare si hazard (poetic) obiectiv. Vorbe precum «corpul de casa» sau «trupul orasului» capata sens in albumul Petrilei imaginare. Astfel, casa pe care o imparte poetul Romulus Bucur cu graficianul Octav Mardale e o caricatura supraetajata, cu o legenda poetica: «o, albie de porci a perfectiunii» (Song of myself); casa domnilor Mihai Ursachi (poet) si Frederik Pajak (pictor) e un bestiariu coborit pe un zid din Petrila, inscriptionat astfel: «Orasul acesta e construit din idei/fiecare din caramizile sale e o notiune»; pe «casa doamnei Irina Mavrodin si a domnului Rene Magritte» scrie, precum in poemul Epigraf: «sa ma las prada mortii cu bucuria cu care m-am lasat prada vietii». Casa tropicala (in)semnata de Florin Iaru si pictata de Giuseppe Coco poarta versurile: «tu vei pleca eu voi trai/urlind in high fidelity». O pictura naiva a Fridei Kahlo sta linga gaura neagra a unui pod petrilean, alaturi de un epitaf din Cezar Ivanescu: «atit de frumoasa mama mea Moartea». Colonia Risa este, in schimb, doar imaginea serpuitoare, multicolora, naiva, industriala, caricaturala a unei Petrile realist-magice pe care trebuie s-o vedeti singuri. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
***
Cele mai frumoase basme arabe
|
|
|
|
Ultimele aparitii
