|
|
 |
| Lucian Dan TEODOROVICI, ianuarie 2008, in Noua literatura |
 Am ales sa scriu la persoana intii din doua motive: in primul rind, pentru ca in felul asta, atunci cind scriu, ma simt mai apropiat, datorita unor mecanisme mentale pe care probabil un psiholog le-ar putea explica mai bine, de personajul meu narator. In al doilea rind, pentru ca am senzatia ca in felul asta ii ofer cititorului un plus de intimitate: nu doar «vede» povestea, ci o traieste direct, intrind in lumea cartii prin simturile naratorului. |
|
| Lucian Dan TEODOROVICI in interviu cu Radu Pavel Gheo, decembrie 2005, Orizont |
| Daca vorbim despre semnificatia titlului, am un personaj in carte care asteapta «coborirea extraterestrilor» ca pe o a doua venire a lui Iisus – cea care ne va mintui de toate relele. Cum in inchipuirea respectivului personaj aceasta venire e asteptata dintr-o clipa intr-alta, toate intimplarile tragicomice din romanul meu se desfasoara, firesc, cu putin timp inainte. |
|
| Doina RUSTI, 8 decembrie 2005, Ziua |
| Lucian Dan Teodorovici scrie bine, cu implicare afectiva, traind prin actiunile personajului. Scrie cu dragoste. De aici si impresia imediata ca romanul constituie doar povestea unui «loser» haios. Aceasta nu este insa decit fatada unei tristeti profunde si a debusolarii care stapineste aproape integral generatia dintre istorii, din care autorul insusi face parte. |
|
| Dan STANCA, 6 martie 2006, Romania libera |
| Lucian Dan Teodorovici scrie simplu, fara ifose, dovedind chiar de la primele pagini talentul unui autor minimalist de buna calitate. Are oroare de cuvintele mari si probabil si de constructiile ramificate, prea elaborate, dar aceasta nu din cauza unui prea plin de sine demolator la adresa celorlalti, ci fiindca in opinia sa lucrurile, ca sa fie cu adevarat convingatoare si sa nu impovareze, trebuie doar schitate cu virful floretei, si nu cioplite dintr-un material dur. Forta unei scene pleaca mai degraba din naturaletea relatarii decit dintr-o minutioasa si fastuoasa punere in scena. Omul adevarat in aceasta lume tentanta, dar alienanta ajunge pina la urma sa semene cu un extraterestru. Asa este si eroul nostru, un alter ego al autorului, care bea, face amor, sufera, dar in toate se implica destul de putin fiindca, abulic, este de fapt strain chiar de propria sa esenta. Avem de-a face cu un roman al unui protest discret si al unei revolte delicate fata de lumea vulgara si grabita in care nu-ti mai gasesti locul si agonizezi cu zimbetul pe buze. |
|
| Tania RADU, 31 ianuarie 2006, 22 |
| Teribilismul destins al scrisului lui Lucian Dan Teodorovici manevreaza inteligent relatia complexa cu personajele, pe de o parte, cu cititorul pe de alta. Prezentul de care ne-am sastisit indeajuns dupa «ospetele» imprudente din proza si filmele ultimei generatii isi recupereaza neasteptat busola in scrisul acestui autor. Dincolo de sarjele comice, condimentate minutios cu framintari incompatibile cu bodega (vezi paginile despre identitatea religioasa a personajului povestitor), Teodorovici ascunde un profil de moralist sfios, constient ca s-ar plasa in afara aerului timpului daca s-ar deconspira. Lumea lui Teodorovici rescrie teribilist realitatea. O face ca sa ne cistige atentia, ca si eroul sau. Odata stabilita conexiunea, autorul revine printre noi si priveste spectacolul... din sala. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 28 iulie 2006, Evenimentul Zilei |
| Din intinsul monolog al protagonistului se contureaza o figura memorabila, de loser perfect, indragostit fara speranta de o hippioata bine ancorata in realitate, student, amant si prieten mediocru. Un om al vorbelor mari, nedigerate bine, si al faptelor de un demonism marunt, penibil. Arunca in vitrinele magazinelor cu pietre pentru a creste in consideratia amicilor, se inchipuie bolnav ca sa ajunga in centrul atentiei, se rade in cap in toiul iernii si isi tatueaza pe teasta un desen hidos, bea pina la pierderea mintilor si vomita pe el... Nimeni nu ne iubeste, sigiliul de indiferenta colectiva ce apasa tinara si idealista generatie, se transforma in «Hai sa facem dragoste», un indemn mobilizator si o consolare intotdeauna la indemina. Trairismul milenarist, ca si cel al framintatilor ani ’30, e inteligent mimat si parodiat, prin mecanica previzibila cu care se rezolva marile probleme spirituale. Un roman excelent, exploatind cu inteligenta, nerv epic si simt dramatic viata unui erou de risu’-plinsu’. |
|
| Andrei TERIAN, 27 iulie 2006, Cultura |
| Personajul lui Teodorovici nu traieste pentru ca nu poate trai. Cel putin, nu live, de vreme ce adevaratele puncte de criza sint resimtite de protagonist cu o placiditate absoluta; in schimb, experientele imaginare (amintiri si reverii) sint consumate cu o frenezie cvasi-patologica. Nu e niciun paradox aici: constiinta personajului e imuna la prezent tocmai pentru ca spatiul sau a devenit un cimp de lupta intre trecut si viitor. Eroul, un original «om fara insusiri», suporta impasibil socurile existentei deoarece adevaratul sau capital afectiv se afla concentrat in seifuri indepartate: inghite rusinea si infidelitatile curente, dar se infioara amintindu-si de bataile primite in copilarie sau se extaziaza la gindul fericirii casnice. Mai mult, transferul imaginar e atit de puternic, incit ajunge sa domine prezentul: cum altfel sa ne explicam ca, aflat in fata unei fete goale, ipochimenul se apuca sa-si faca cruce, amintindu-si de momentele copilariei in care saruta icoanele? |
|
| Catalin STURZA, 18 martie 2006, Ziua |
| Talentul lui Teodorovici este acela de a-si construi povestirea din locuri comune (iubiri nefericite, banalitati despre Dumnezeu, glume si intimplari studentesti, batutul cimpilor pe marginea uriteniei lumii), fara a se praji cu firele de inalta tensiune ale ridicolului. In spatele inocentei personajului se ascund inteligenta si bunul-simt al autorului, care dovedeste, din nou, ca dispune de un remarcabil instinct literar. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 13 octombrie 2006, Ziarul de duminica |
| In romanul lui Lucian Dan Teodorovici, Cu putin timp inaintea coboririi extraterestrilor printre noi, avem o fina parodie a modelului underground, o satira din interiorul realist al lumii studentesti, cu rasfringerea eroului «damnat» in oglinda propriului ridicol. Prima editie a acestei carti reprezenta debutul editorial al autorului. Acum, el revine cu o versiune revazuta si consistent adaugita, cu acelasi titlu simpatic-extravagant si cu fragmente explicind si mai bine structura psihologica si motivatiile protagonistului. O Apocalipsa derizorie, schitata in registrul alienarii, dar si al alienatiei; un roman excelent construit si scris, exploatind viata unui erou de risu’-plinsu’. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 12 ianuarie 2006, Cultura |
| O Apocalipsa derizorie, schitata in registrul alienarii, dar si al alienatiei; un roman excelent construit si scris, exploatind cu inteligenta, nerv epic si simt dramatic viata unui erou de risu’-plinsu’. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Lucian Dan Teodorovici, Dan Lungu
Str. Revolutiei nr. 89
|
|
|
|
Ultimele aparitii
