|
|
 |
| Alexandra OLIVOTTO, august 2007, in Dilemateca |
 Cind Sefl se indura sa-ti spuna ca proza lui e minata de idei, nu de trama sau de personaje, isi cam bate joc de tine. Fiindca te indeamna sa-i gasesti - eventual prin interstitii, ca altfel nu ai vreo sansa - Ideile, acelea gen «Viata, Universul si tot restul», ca sa citez un alt britanic spumant. Sau, cu alte cuvinte, te trimite sa cauti potcoave de cai morti. Cind, de fapt, trebuie sa inti intinzi antenele in directia ideilor cu un i infinitezimal, a acelora osificate si atit de epuizate de dat ture prin constiinta colectiva incit nici nu se mai cunosc ca idei. Asta e, pina la urma, una din cartile pe care Self pariaza cel mai mult: ridicarea poantei la nivelul de idee (inclusiv in ceea ce priveste «arta poetica»). Iar mecanismul care ii permite aceasta inobilare e limpede in Cucul si pupaza: cupleaza un cliseu banal pina in pinzele albe cu o situatie de un absurd luxuriant. E meritul lui Self ca forjeaza o relatie de compatibilitate fara cusur intre idee cu i mic, cliseu si absurd, prima parind chiar sa derive firesc dintr-a doua. O compatibilitate atit de bine pusa la punct incit ai senzatia ca si daca inlocuiesti absurdul cu «realitatea», cliseul tot sta bine infipt pe picioare, prosper in viabilitatea lui. Acesta este, de obicei, momentul in care te destepti si-ti dai o palma peste ceafa - un gest frecvent, aproape un rit de trecere, daca esti la prima lectura din Will Self. E momentul in care te hotarasti sa mai rascolesti ideile intepenite de mult in propria-ti constiinta si sa faci un inventar cu cite sint primite si cite sint obtinute in urma unei asemenea probe. Literare. |
|
| ***, 8-10 iunie 2007, Cotidianul |
| Cucul si pupaza este prima traducere in limba romana a scriitorului britanic Will Self, unul dintre cele mai controversate personaje din presa britanica actuala si unul dintre cei mai talentati scriitori contemporani. |
|
| Oana FURDEA, 14 februarie 2011, in Echinox |
| Ceea ce ne permite sa il numim in continuare satirist pe Self este chiar optiunea gratuita a acestuia pentru a critica fara a sugera alternative, intrucit orice sugestie in aceasta directie ar fi prea emfatica si mesianica. Acceptind ca „mesajul satirei literare este acela de a exprima o norma, in vreme ce acela al ironiei este de a indemna cautarea unui adevar necunoscut” (Jean Weisgerber, Satire and Irony as Means of Communication, 1973, Penn State University Press), am putea crede ca in opera lui Self implicarea cititorului se produce prin functia comunicativa a ironiei, adevarul necunoscut fiind disimulat. Insa Self refuza imperios o mistificare de genul acesta – „sper ca nu incerci sa-i descoperi o simbolistica. Si mai sper ca nu faci o analiza complicata a acestei povesti in mintea ta bolnava si curioasa”. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Will Self
Cum vad eu distractia
|
|
|
|
Ultimele aparitii
