|
|
 |
| Andreea GRINEA, martie 2009, in Timpul |
 O scriere insolita, hibrida si provocatoare, care viziteaza cu naturalete si curaj un teritoriu sectar al literaturii: proza neocrestina. Elementul de noutate al ultimului roman lansat de Dan Lungu, Cum sa uiti o femeie, sta tocmai in tematica religioasa, fara a fi si tezista… |
|
| Dumitru BUDA, martie 2009, pe cultura.inmures.ro |
| Cum sa uiti o femeie candideaza inevitabil la categoria, destul de consistenta in literatura romana, de carte pseudo. Paradoxul e ca ajungi la concluzia respectiva dupa ce, fara nici o banuiala serioasa, ai parcurs un roman de o naturalete si o dezinvoltura captivanta, care izbuteste sa fie exact ceea ce pretinde ca e: o incursiune intr-un psihic masculin dispus la concesia confesiunilor interminabile, descoperind lumi interioare de o stralucire nebanuita; cronica febrila a disparitiei unei iubite despre care nu exista certitudini decit in masura in care acelasi eu-narator ii imprumuta,fascinat, propria voce pentru a vorbi in numele ei (sugerind din timp in timp ca e ceva de-a dreptul nepamintesc in alcatuirea ei); reportajul plin de prejudecati, dar si de curiozitate, despre microuniversul social al unei secte aproape neverosimile prin comparatie cu lumea cea mare, a cotidianului profan. Iar senzatia, la capatul cartii, e ca, in fond, ramine ceva nespus, ceva de mare subtilitate, in apropierea seducatoare a caruia te-ai aflat in tot timpul lecturii. |
|
| Dan Lungu, mai 2010, pe http://www.psychologies.ro |
| Cu acest roman mi s-a intimplat un lucru de-a dreptul bizar: pina la jumatatea cartii am avut senzatia clara ca scriu eu, insa de la jumatate incolo sentimentul a fost ca textul se scrie singur. Au fost citeva scene pe care le cloceam de mult si pe care as fi vrut sa le introduc la un moment sau altul, insa romanul le-a respins ca pe niste corpuri straine. E ciudat sa simti cum romanul isi dezvolta propria personalitate, nu vrea sa mai asculte intrutotul de autor, ca isi negociaza pas cu pas frazele. |
|
| Dan LUNGU in interviu cu Elena STANCU, mai 2009, in Marie Claire |
| Dupa doua carti despre comunism, simteam nevoia unei purificari. Am vrut sa scriu despre amintiri si despre cum se transforma ele in cazul unei fracturi biografice de ordin sentimental. Cred ca problema de la care am pornit este cea a gestionarii memoriei in situatii de criza. Nu a iesit chiar ce mi-am propus, dar nu doar autorul alege, ci si cartea, care are propriile legi interioare si constringeri. A iesit un roman pe jumatate de dragoste si pe jumatate despre dragoste. |
|
| Antonio PATRAS, august 2009, in Cuvintul |
| Fara sa vehiculeze un mesaj cu miez etic, in maniera literaturii teziste de altadata, Cum sa uiti o femeie e o carte ce apeleaza din plin la sensibilitatea cititorilor fata de complexitatea problemelor morale, pentru care si prozatorul pare sa manifeste acum un interes vadit. Or, primenirea temelor si a tipului de discurs aglutinat in jurul unei axe morale (nu insa si moralizatoare!) sporeste, in opinia mea, si valoarea estetica a literaturii lui Dan Lungu un scriitor care e pe cale sa se reinventeze, iata, intr-un mod de-a dreptul surprinzator. Si, daca la acelasi nivel de performanta se ridica alti cativa autori din noile generatii, in genul sau prozatorul iesean ramane, deocamdata, fara rivali. |
|
| Gabriela GHEORGHISOR, aprilie 2009, in Dilemateca |
| Cum sa uiti o femeie este un roman pe care nu poti sa-l lasi din mina, dorind sa afli, impreuna cu Andi, “enigma” Margai. […] Scriitura eleganta, stiinta alternarii registrelor stilistice si analiza psihologica merita insa traseul lectorial. Ca si “mesajul” umanist al cartii. Dan Lungu nu prezinta, in hainele fictiunii, o reteta precisa pentru “cum sa uiti o femeie”. Te invita, de fapt, sa nu-ti uiti aproapele. |
|
| Mihaela URSA, aprilie 2009, in Apostrof |
| Cum sa uiti o femeie este cu siguranta deja o vedeta mediatica si poate ca va fi, cu ajutorul acestei promovari agresive, si un bestseller sau punctul de pornire al unui scenariu de film de succes. |
|
| Bianca BURTA-CERNAT, 9-15 aprilie 2009, in Observator cultural |
| Observatia capata adincime, psihologicul – pus in umbra pina acum de social – dobindeste mai mult relief, complexitatea naratiunii sporeste, procedeele se diversifica. Nu in cele din urma, autorul incepe sa se intereseze de teme si de subiecte carora pina de curind nu le acordase prea mare atentie. Orice s-ar spune, sint teme care dau adincime prozei… |
|
| Dan LUNGU in interviu cu Ovidiu SIMONCA, 9-15 aprilie 2009, in Observator cultural |
| E, in primul rind, un roman despre memorie: ce se intimpla cu memoria si cum se restructureaza in cazul unei fracturi biografice sentimentale. Lucrurile nu sint foarte transante, nu exista o unica poveste in memoria care se resusciteaza, se trece dintr-o zona in alta, lucrurile sint alunecoase, subtile, nuantate. Cred ca teoria straturilor de ceapa se potriveste. Memoria e o ceapa pe care, pe masura ce o decojesti, se face mai mare. Intortocheate sint caile memoriei. Pe masura ce Andi rememoreaza, se indeparteaza si se apropie de Marga. El rememoreaza tot ce i s-a intimplat in relatia cu Marga pentru a uita, pentru a se vindeca. Asta e una dintre strategiile lui personale, un paradox: sa-ti amintesti de o femeie, ca s-o uiti. |
|
| Andreea RASUCEANU, 9-15 aprilie 2009, in Observator cultural |
| Abordarea subiectului spinos al „sectantilor“ si al interactiunii dintre acestia si un tinar „normal“, proaspat iesit dintr-o poveste cu final nefericit, e dublata permanent de ironia cu accente ludice, dar si de un anume lirism sobru, cum il numeste foarte bine Alex. Stefanescu pe coperta a patra a cartii. Un lirism bine temperat, altfel spus, care scapa de catalogarea drept dulcegarie datorita acestei temperari si inlocuirii unor efuziuni lirice, care ar putea oricind deveni suparatoare, cu un umor plin de ingaduinta, ce pare sa fi devenit marca a prozatorilor ieseni. Profunzimile cartii trec de aspectul sociologic al subiectului, fara indoiala in legatura cu formatia autorului ei, coborind in abisul personal al fiecareia dintre prezentele ce populeaza romanul. Impresia de autenticitate insoteste in permanenta cititorul, de „adevar“ al personajelor care (chiar si absenta Marga, „prezenta“ in carte numai printr-o confesiune dincolo de care se intrezareste zimbetul trist al celei ce alege sa dispara fara urma) par rupte din viata oricaruia dintre noi, chiar si „pocaitii“, cu a caror lume misterioasa fiecare s-a intersectat intr-un fel sau altul. |
|
 | | 1 | 2 | 3 | 4 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Dan Lungu
Cum sa uiti o femeie (editie noua)
|
|
|
|
Ultimele aparitii
