 |
| Tiberiu STAMATE, septembrie 2008, in aLtitudini |
 Totusi mai trebuie spus ceva despre proza lui Alexandru Vlad, ceva care il face un scriitor exceptional: are puterea de a capta amanuntele care duc la concluzii curajoase si nelinistitoare […] si deseori ii ies acele fraze rare, pe care numai citiva prozatori americani le reusesc, dar care scot cititorii din sine. |
|
| Ioana BACIU, octombrie 2010, in Revista Echinox |
| Proza lui Alexandru Vlad, scrisa intr-un stil simplu si concis, este impregnata de date autobiografice, amintind de paginile unui jurnal. Fiecare proza scurta este urmata de un text de legatura ce aduce uneori lirismul si onirismul, alteori filosoficul in prim-plan. Exista doua filoane importante ce trebuie urmarite: pe de o parte, o radiografie a Romaniei si a schimbarilor prin care tara si mai ales locuitorii sai trec, in contextul integrarii in Uniunea Europeana, iar pe de alta, ideea alteritatii, a strainului care nu poate fi acceptat pe deplin si integrat in comunitatea rurala. |
|
| Doris MIRONESCU, nr. 140, in Timpul |
| Este o carte care mizeaza, in lectura, pe o singuratate perfecta, care sa-i permita cititorului s-o locuiasca in voie. De aceea, o astfel de carte nu are nevoie de conditii speciale de pastrare, in vreo biblioteca de lux, printre poroase fotolii: o casa linistita, undeva la tara, ii ajunge. O astfel de carte scrie si Alexandru Vlad. |
|
| Ioana BACIU, nr. 1-4/2008, in Echinox |
| Proza lui Alexandru Vlad este scrisa intr-un stil simplu si concis, este impregnata de date autobiografice, amintind de paginile unui jurnal. Fiecare proza scurta este urmata de un text de legatura ce aduce uneori lirismul si onirismul, alteori filosoficul in prim-plan. |
|
| Ovidiu PECICAN, iunie 2008, in Apostrof |
| Notatia fina, acuitatea stilistica si delicatetea desenului, degajarea prozei de «lestul» unui conflict clasic, viguros, in beneficiul celui – esential si major, chiar daca exprimat in tuse fine, cu o caligrafie nipona alternata cu lipituri din ziarele actualitatii, adaptabilitatii, vietuitorii, fac din romanul lui Alexandru Vlad o propunere unica, de mare interes pentru iubitorii de literatura vie din Romania. |
|
| Doris MIRONESCU, 4-10 aprilie 2009, in Suplimentul de cultura |
| O astfel de carte nu tine sa intre in competitie cu celelalte si, in general, nu este premiata. Ea nu se impune atentiei generale, ci isi asteapta cititorul cu supunere. Genul ei este echivoc si impropriu, dar nu ii lipseste superbia cartilor care vor sa reformeze genurile si sa inventeze unul nou, care sa le incapa exclusiv pe ele. Este o carte care mizeaza, in lectura, pe o singuratate perfecta, care sa-i permita cititorului s-o locuiasca in voie. De aceea o astfel de carte nu are nevoie de conditii speciale de mediu: o casa linistita, undeva la tara, ii ajunge. O astfel de carte scrie si Alexandru Vlad. |
|
| Ioan PINTEA, 4 iulie 2008, in Romania literara |
| Vlad ne prezinta o lume rurala, contemporana noua, descompusa, lipsita de orice fior metafizic, perfida si smechera, urita si schimonosita pe ici pe colo, adica prin punctele esentiale, angrenata intr-un mecanism defect care devoreaza precum un animal cu chip de artefact tot ceea ce mai aminteste de satul de altadata. |
|
| Bogdan ROMANIUC, 23-29 februarie 2008, in Suplimentul de cultura |
| Curcubeul dublu este o carte construita pe antiteza sat/oras, iar viata personajului principal este o neincetata calatorie de la sat la oras si invers. Satul este un spatiu al meditatiilor, al linistii si al copilariei, in timp ce orasul e «galagios si prafos», cu oameni pe strazi, cu trotuare si treceri de pietoni. Cine alege satul o face doar din iluzia ca poate astfel scapa de vacarmul de la oras, ajungind chiar sa creada ca la tara «lucrurile pentru care se bate lumea la oras... nu exista». |
|
| Alexandru Vlad in interviu cu Bogdan ROMANIUC, 23-29 februarie 2008, in Suplimentul de cultura |
| Cartea, sub titlul careia editorii scrisesera initial roman – apoi au hotarit sa fie mai prudenti si au renuntat –, este o carte care face o tranzitie intre genuri. Ar putea fi roman (mai exista astfel de romane construite din materialele primare – aici avem, date intr-o anumita ordine, proze mai mari si mai mici, poeme, eseuri, articole de ziar: toate circumscriind locul si personajele), culegere de proze scurte. Din celalalt punct de vedere, am propus monografia unei crize: criza satului romanesc, criza autorului, a personajului care trebuie sa-si asume virsta, esecurile, boala, amintirile – toate in ambientul crizei sociale care marcheaza spatiul rural, dar si destinele noastre. Toate acestea intr-o carte agreabila, sper. |
|
| Paul CERNAT, 20-26 martie 2008, in Observator cultural |
| Daca lectura liniara a cartii nu e obligatorie, lectura ei integrala e totusi indispensabila unei perceptii adecvate si unei evaluari plauzibile. La fel ca la Faulkner, abia dupa primele 50 de pagini incepi sa intri in atmosfera – o atmosfera apasatoare, insuportabil de trista, de loc unde nu se intimpla nimic, de lume care moare lent, urit. De la un punct incolo, iti dai seama ca experienta personala a prozatorului, tradusa in «articole» sau in secvente prozastice mai ample, se incheaga in monografia unei experiente (retragerea resemnata la tara, linga rudele sale sarace, a «prozatorului cu pipa») suprapusa peste monografia unei «Romanii profunde». O Romanie pe care, Nota Bene, naratorul/autorul nu o priveste din afara, ci – cu luciditate – din mijlocul ei. Fara iluzii, cu umor melancolic si cu sentimentul unei multiple, ireparabile instrainari. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
Ultimele aparitii
