|
|
 |
| Dana IONESCU, decembrie 2005, Cuvantul |
 Intre megalomanie si narcisism, insolenta, scepticism si snobismul y compris, solipsism si egolatrie, «noii Luceferi», cum inspirat ii numeste Adriana Babeti pe cei care au ales ca existenta lor sa imite arta, ne sint aratati ca instrumente folosite la detronarea conventiilor scrise si nescrise plasate deasupra existentei individuale. Cu alte cuvinte, un personaj-invariant ce respira sfidator de la un paradox la altul. O ipostaza in sine contradictorie a eternului masculin ce a subintins citeva capitole importante ale istorie, traversind modernitatea si transformind negatia intr-o filosofie de viata. O reprezentare a lui Lucifer, un nonconformist si un inamic al tuturor normelor, care face din negatia insasi norma si devine previzibil, un creator al modei pe care il prefera realitatii si naturalului, care alege sa traiasca ca intr-un adaos la realitate: opera de arta. |
|
| Smaranda VULTUR, 7 februarie 2006, 22 |
| Brodind ingenios in jurul subiectului principal si iesind din limitele lui, autoarea scrie pagini de literatura pura, prada a propriei puteri de seductie, hranindu-se din chiar materia imaginatiei sale, lasindu-se furata de text si de creatie. As indrazni sa spun ca avem de a face cu un alt fel de Pseudo-kineghetikos, pe care o consideram mai ales ca opera literara, eseu in care, cum s-a spus, Odobescu «bate cimpii cu gratie» fara a inceta sa haituiasca «vinatul» si fara a ezita sa il sacrifice pentru a ne oferi un veritabil festin. Nu as dori sa se creada insa ca autoarea face doar literatura in marginea subiectului sau. Am vrut doar sa subliniez ca ea nu ezita sa faca din imaginatie pe de o parte un instrument de autoseductie, menit sa faca mai atragator mai intii pentru sine obiectul de studiu in cauza – parca pentru a-l anima si a se imbarbata –, dar, pe de alta parte, transforma imaginatia si intr-o strategie de captare a celui care citeste. |
|
| Alin IONESCU, 4 mai 2004, Academia Catavencu |
| E incredibil ce poate sa faca un cuvint din viata unui cercetator autentic. Un cuvint despre care credeai ca stii cite ceva, care nu-ti trezea cine stie ce curiozitati ample, la care ai fi crezut ca ai acces doar prin consultarea unui dictionar ceva mai destept. Cam asa ceva gindeam eu despre «dandy» inainte de a pune mina pe cartoiul Adrianei Babeti. Si, deschizindu-l, m-am prabusit intr-o lectura profunda, ca o transa pe care n-as fi putut-o anticipa niciodata. Adriana Babeti scrie cu pofta si, cel mai important, reuseste sa organizeze exemplar tonele de povesti marunte pe care dandygrafii le-au inventariat sau nu. |
|
| Gheorghita Aurelian ION, 4 iunie 2004, Adevarul |
| Cartea Adrianei Babeti lansata de Editura Polirom la tirgul Bookarest se evidentiaza drept o intreprindere importanta in spatiul cultural romanesc. Semnificatia cartii nu se limiteaza insa doar la curajul ei, autoarea reusind sa aduca sub ochii cititorilor romani un important «tratat de dandylogie» in care sistematizeaza doctrina si formele sale de manifestare. |
|
| Tudorel URIAN, 30 iunie 2004, Romania literara |
| Combinatie de eseistica si istorie «Dandysmul. O istorie» este o carte superba si o pledoarie indirecta pentru dreptul de a fi diferit de ceilalti. |
|
| Adriana BABETI in interviu cu Andra ROTARU, 3 septembrie 2009, in Dilema veche |
| Am dedicat dandysmului de pe teritoriul Romaniei un intreg capitol, e drept, nu foarte intins, pentru ca altul era proiectul volumului in ansamblu, si apoi pentru ca lucram contra-cronometru, iar o documentare serioasa ar fi presupus luni de studiu in bibliotecile din Bucuresti. Dar a compensat din plin toate golurile studiul doctoral al lui Angelo Mitchievici despre decadentismul romanesc, absolut exemplar. Sigur ca apare si la noi un filon dandy. Dar in comparatie cu tarile Europei occidentale, ba chiar centrale, el e destul de firav. Si se „firaveste” tot mai mult cu cit o luam spre sud, spre Balcani, din motive usor de banuit. Anume ca, in tari cu puternica traditie patriarhala, cu un machism pronuntat, elegantii dandy nu prea au ce sa caute. De aceea ii putem numara pe degetele de la doua miini pe dandy romani autentici, iar pentru o literatura aferenta de buna calitate ne-ar fi destul o singura mina. Nu-i neaparat un dezastru ca n-avem fluvii si efluvii dandystice (la un stil generic ma refer acum) si ca piriiasele noastre de eleganta susura tot mai stins, dar consecintele se vad cu ochiul liber astazi. Pacat. |
|
| Adrian MAJURU, 23 iunie 2004, Cultura |
| Cartea Adrianei Babeti despre «dandysmul ca figura anticipatorie a modernitatii tirzii» este un reper bibliografic de exceptie, cu acoperire interdisciplinara. |
|
| Laura MARIN, 13 octombrie 2005, Observator cultural |
| Nu mai putin fascinante decit povestile sau decupajele istorice sint si stilul, doctrina, programul dandysmului, care au dat, la rindul lor, nastere la numeroase discutii. Exista citeva cimpuri in care dandysmul isi manifesta pe deplin caracterul doctrinar. Se vorbeste, in primul rind, despre o etica a dandysmului, descrisa si analizata de Adriana Babeti – careia ii apartine intru totul efortul de ordonare a «programului dandy». Plecind de la citarea dandylogilor, autoarea descopera cinci ipostaze: etica narcisica, a diferentei, a singularitatii/singuratatii, a negativitatii si a gratuitatii. Dar, in egala masura, dandysmul dezvolta si o estetica, o strategie si o tactica a seductiei, precum si o utopie. Ariile acestea interfereaza, granitele fuzioneaza intre ele, se dovedesc «fragile, poroase», disparind uneori in totalitate. Cimpurile «se suprapun, deseori, se conditioneaza reciproc, spre a se repercuta, ambele, asupra dandysmului», inteles atit ca «strategie&tactica de seductie», cit si ca utopie. Si pentru ca s-a tot vorbit despre oglinzi, de ce n-am crede, in final, ca in Dandysmul Adrianei Babeti se vede o oglinda atotcuprinzatoare? |
|
| Daniel ILEA, 1 aprilie 2005, Dilema Veche |
| Dupa ce-ai citit si recitit opul cu delicioasele-i dandygrafii, ca desert chiar ca-ti vine sa-ti confectionezi (asa, de drag si dintr-o pornire teatrala) o redingota, un pantalon, o esarfa, un baston… apoi sa-ti faci o freaza, o mustata – in fine, o tinuta completa a la Contele de Montesquiou (cel de pe coperta); si, odata ce esti in hainele (pielea) lui, sa-i (sa-ti) dai viata, cum altfel decit imitindu-i inimitabilele maniere, si sa iesi astfel pe strazile Parisului, prin saloane, cafenele… desigur, nu in Parisul zilelor noastre (dar, in fond, de ce nu?!), ci in Parisul fin de siecle! |
|
| Simona SORA, , Dilema veche, 2-8 iulie 2004 |
| Vocea Adrianei Babeti din carti - de la «Femeia in rosu» la «Bataliile pierdute» si la «Arahne si pinza» - dar si din interventiile sale cumpanite si afectuos-ironice este unica. Printre solemnitati si lucruri definitive, Adriana Babeti bemolizeaza interogativ; printre patetisme si coterii, ea cauta termenul tert; printre istorii prafuite si teorii aride, cauta povestea vie, iar cind povestea nu se lasa spusa pina la capat, apeleaza (ca Irina Nicolau) la farmecul indicibil al listei. O adevarata amazoana a literelor romanesti, care isi are la Timisoara adevarata armie... mixta. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Adriana Babeti
Ultimul sufleu la Paris. 69 de retete culinare
|
|
|
|
Ultimele aparitii
