|
|
 |
| , 30 iunie 2010, pe http://books.rainbowchild.ro |
 Nu am petrecut doar o zi cu aceasta carte. Povestirea e destul de scurta si nu am vrut sa se termine repede. Am tras de ea, m-am abtinut sa nu o dau gata in citeva ore si am reusit sa o intind pe 2-3 zile. Personajele sint cele care fac totul: pentru prima data am fost invidioasa ca sint singura la parinti. Niciodata nu mi-a parut rau ca nu mai am frati si niciodata nu am simtit ca as fi fost mai fericita intr-o familie mai mare. Dar citind despre legaturile dintre cei patru din carte am stat si m-am gindit la «cum ar fi fost daca…?». Cei patru frati (Garance, Simion, Lola si Vincent) se intilnesc cu ocazia unei nunti care se anunta a fi conservatoare si plictisitoare. Nu mai sint copiii de altadata care se jucau toata ziua si care erau mereu impreuna. Acum sint oameni in toata firea, unii cu familie, altii care inca nu accepta postura de «om mare», iar pentru ca fiecare are viata lui, normal ca nu se vad pe cit de des le-ar placea. Nu rateaza nici un prilej de a se intilni, chiar daca asta inseamna sa fuga de la nunta Relatia dintre ei mi s-a parut minunata: nu se judeca unul pe celalalt, sint mereu gata sa sara in apararea unuia dintre ei, se inteleg fara cuvinte si sint atit de copii, chiar si la 30 si ceva de ani. In plus, la cit sint de simpatici, nu se poate sa nu te indragostesti pe rind de fiecare in parte si sa vrei sa te primeasca in grupuletul lor. Mie imi ajunge sa stiu ca in cartea mea sint tot impreuna, tineri si nebuni, ca inca sint in stare sa-si bage picioarele in toate convetiile sociale si sa se simta bine, asa cum doar ei stiu. Si pentru asta le multumesc. |
|
| Claudiu CONSTANTINESCU, 24-30 iunie 2010, in Dilema Veche |
| In orice caz, Darul unei zile asta va daruieste: tihna zimbitoare a unei zile de vacanta reusite. Povestea e simpla, de familie: nazbitioasa Garance (cea care si povesteste) e luata cu masina de fratele ei – docilul, «venusianul» Simon – pentru a merge la nunta cuiva din neam. Pe drum o pescuiesc si pe sora lor, Laura cea independenta si plina de imaginatie. Ajunsi insa la locul ceremoniei, lasa balta orice protocol si o pornesc tustrei dupa cel de-al patrulea frate – Vincent cel calm, amabil, lunatic, «martian», cool – care-o facea pe ghidul aristocrat la un castel din acel colt de Tourraine. Odata strinsi laolalta, lumea e, pentru o zi intreaga, a lor cu totul – adica tandra, galagioasa, pitoreasca, animata de dulci nostalgii si de o neincetata conspiratie a bunelor intentii.
Anna Gavalda se uita frumos la oameni, n-au cum sa nu va placa personajele ei viu colorate, croite aici pe tiparul «mototolilor sublimi», eminamente cumsecade. E literatura de consum, dar una bogata in vitamine si cu bucurii de-a dreptul organice. |
|
| Elisabeta LASCONI, 11 iunie, in Ziarul de duminica |
| Darul unei zile este tot un fel de «madlena», una dulce-amarui, ce provoaca mici intepaturi in cerul gurii, regasind gustul unic al zilelor copilariei, nebuniile fermecatoare ale adolescentei, acoperite de glazura groasa si insipida a cotidianului. Asa ca merita sa i se dedice spre lectura orele unei zile de vacanta, caci sigur invita pe fiecare cititor sa isi regaseasca propriul paradis pierdut sau numai uitat. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
Ultimele aparitii
