|
|
 |
| Alex. Leo SERBAN in interviu cu Iulia BLAGA, martie 2009, in Esquire |
 In familia mea erau mari cinefile. Bunica-mea era topita dupa Fred Astaire&Ginger Rogers, maica-mea era mai mult cu politistele. Ma duceam mai mult cu bunica-mea la cinema, dar avea un obicei foarte prost. Daca ma ducea la westernuri, de exemplu, cind era impuscat unul, ma tragea de mineca si-mi spunea: „Nu e adevarat, e doar in film!”. Imi strica toata placerea. Cred ca atunci am invatat diferenta dintre viata si arta. |
|
| Iulia BLAGA, 8 ianuarie 2007, Romania libera |
| Alex. Leo Serban este tipul jovial de critic de film. Nu e savant si incrincenat, dar tine la opiniile si la flerul lui si, mai ales, nu se opreste cu judecata in ecran. Iubeste filmul – e evident – dar nu-l separa nici de celelalte arte, nici de viata. Il foloseste ca pe un instrument de (auto)cunoastere. Asta ii permite sa-si mentina viu spiritul ludic, chiar si cind scrie despre lucruri foarte serioase. |
|
| Alex. Leo SERBAN in cadrul Conferintei de la Teatrul National din Bucuresti, 24-30 ianuarie 2009, in Suplimentul de cultura |
| Practic, ce cautam intr-un film? Cautam viata intr-o forma cit mai aproape de perfectiune, care sa ne intereseze, sa ne capteze, sa ne captureze timp de – sa zicem – doua ore. Si sint nenumarate posibilitati de a face acest lucru. Este vorba in primul rind de evadare, evadarea intr-o realitate sau intr-o para-realitate, este vorba de aventura (toata lumea adora filmele de aventuri), este vorba de seductie, este vorba – in orice caz – de emotie si este vorba, cu siguranta, de hipnoza. |
|
| Magda MIHAILESCU, 23 ianuarie 2007, Gandul |
| De ce il citim pe Alex. Leo Serban? Raspunsul ar putea fi si acesta: dincolo de barthesiana «placere a textului», ne oprim asupra cronicilor si eseurilor sale pentru a gasi un raspuns mai adecvat si aducator de limpezime intrebarii cuibarite chiar in titlul recentului volum De ce vedem filme. Alex. Leo Serban apartine unei familii de critici ale carei rinduri se imputineaza tot mai mult, si nu numai la noi, aceea a «passeurilor», a calauzelor din stirpea unui Serge Daney, care imboldesc spectatorul (cititorul) sa treaca eliberat de orice prejudecati – istoriciste, estetizante, sociologizante etc. – acest rau involburat, asa cum este cinematograful de cind se stie el, sa ajunga cu bine pe malul unei cuvenite reflexivitati. |
|
| Alex. Leo SERBAN in interviu cu Ana-Maria ONISEI, 18 noiembrie 2006, Suplimentul de cultura |
| Ma adresez celor care, dupa ce au iesit de la un film, simt nevoia sa se mai gindeasca la el, sa-l comenteze – exact ce spuneam la-nceput. Altfel spus, ma adresez unui public de nisa. Eu leg Cinema-ul – mai mult decit oricare alta arta – de Memorie (de aici si titlul rubricii din Idei in dialog: Filmemorie), or, astazi, constat ca traim intr-o cultura a jetabilului. Din acest punct de vedere, este o carte polemica, pentru ca «omului recent» i se pune in fata o oglinda, iar in acea oglinda el nu se vede deloc: se vad doar cei de dinaintea lui... |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alex. Leo Serban
4 decenii, 3 ani si 2 luni cu filmul romanesc
|
|
|
|
Ultimele aparitii
