|
|
 |
| Dana CHETRINESCU, nr. 62, in Idei in dialog |
 Romanul reia experientele si aventurile unui adolescent pe nume Holden Caulfield, pe care Salinger incercase cu mai putin succes sa-l lanseze intr o povestire publicata in anii ’40 (Slight Rebellion off Madison), ramasa fara ecou. Odata cu aparitia volumului De veghe in lanul de secara, in anul 1951, Holden Caulfield devine peste noapte purtatorul de cuvint al unei intregi generatii si mascota unei epoci.
In scurt timp, cartea reuseste performanta unica de a fi unul dintre cele mai cenzurate si citate romane americane, lectura interzisa si obligatorie deopotriva. Vinduta in milioane de exemplare si tradusa in toate limbile importante, cartea este un manual de stil adolescentin, un dictionar de expresii colocviale si injuraturi usoare si o antologie de tabuuri religioase, sociale si sexuale demolate.
 |
|
| Dana CRACIUN, nr. 62, in Idei in dialog |
Celebritatea care l-a deranjat intr atit pe Salinger se datoreaza, in cea mai mare masura, romanului De veghe in lanul de secara, aparut in 1951. Cititorii si criticii au fost impresionati de felul in care Salinger a reusit sa contureze portretul unui adolescent tulburat, ratacit intr o lume adulta caracterizata de ipocrizie si indiferenta, din care refuza sa faca parte.
Metafora care da titlul cartii a fost perceputa ca un apel emotionant la delicatete si la pastrarea sensibilitatii si inocentei copilariei. |
|
| Mircea MIHAIES, nr. 62, in Idei in dialog |
Afirmind despre J.D. Salinger ca este unul dintre cei mai controversati autori americani ar insemna sa minimalizam impactul pe care l-a avut, prin opera sa deloc vasta, asupra literaturii si interesul stirnit in rindul cititorilor si al criticilor, deopotriva. Ar insemna sa-l reducem la un personaj cel putin ciudat, care a ales sa stea departe de faima si publicitate, scriind pentru pura placere a actului de creatie. Unii au interpretat cu malitiozitate acest exil autoimpus, vazind in el o fuga de realitate, incapacitatea de a se raporta la propriul succes sau esec literar.
Salinger considera ca un autor nu e obligat sa si justifice alegerile sau sa si explice intentiile. Interpretarea trebuie lasata in seama cititorului, fie el amator sau profesionist. Cind i s-a cerut sa vorbeasca despre cel mai cunoscut personaj al sau, Holden Caulfield, Salinger si a indemnat cititorii sa caute raspunsurile in paginile cartii. Sfatul este pe cit de direct, pe atit de plin de implicatii in plan hermeneutic: Cititi cartea! Totul se gaseste in carte! De la acest indemn porneste probabil multitudinea de posibile descifrari ale romanului si de variante de caracterizare a protagonistului incercate de a lungul timpului.
|
|
| , nr. 512, 2010, Observator cultural |
| Odata cu disparitia fizica a lui J.D. Salinger, pe 27 ianuarie anul acesta, misterul din jurul vietii celui mai faimos «pustnic» al literaturii americane a lasat loc febrilelor asteptari legate de manuscrisele lui nepublicate. Rareori a fost un scriitor atit de adulat, atit de urmarit, atit de comentat precum autorul romanului De veghe in lanul de secara. Rareori si-a dorit un scriitor, cu atita ardoare, linistea si anonimatul. Si la fel de rar s-a intimplat ca autorul unui singur roman si a trei volume de povestiri sa marcheze atitea generatii de cititori. Sfirsitul solitudinii lui nu e decit un pretext pentru o intoarcere la J.D. Salinger. |
|
| Iulia POPOVICI, nr. 512, 2010, in Observator cultural |
Faima lui J.D. Salinger se datoreaza nu doar stilului sau, ci si felului in care si-a transformat textele in hirtia de turnesol a dramelor si cautarilor unei generatii – cea cinica si fara idealuri de dupa Al Doilea Razboi Mondial, pentru care sinucigasul Seymour din O zi desavirsita pentru pestii-banana, cel care se plingea ca «Toata lumea conspira sa ma faca fericit» (Dulgheri, inaltati grinda acoperisului), e modelul prin excelenta. Totul e acolo, in viata copiilor Glass, in nuce, si atractia pentru religiile orientale, si psihanaliza care ocupa teren in existenta sociala, si groaza de conventii, si lipsa de speranta, si dispretul, si curajul.
Iar marea intrebare, pe care cautatorii de comori printre manuscrisele lui secrete aproape ca nici nu si-o pun, e in ce masura, cum a evoluat scriitura lui Salinger, in ce masura, cum a traversat familia Glass (caci se pare ca despre ea a continuat sa scrie) societatea americana a ultimelor patru decenii. Cum a manevrat amestecul de fictiune si biografie ce-i defineste opera un scriitor care a renuntat, in mare parte, la propria biografie si la chiar lumea ale carei ritmuri muzicale le asculta si transforma in literatura. |
|
| Cezar GHEORGHE, nr. 512, 2010, in Observator cultural |
| Holden Caulfield a facut din Salinger o vedeta internationala. Romanul sau aparuse inaintea lui Pe drum al lui Kerouac. Statutul de autor-cult al unei intregi generatii si al adolescentilor din toate timpurile devenise sufocant. Am citit, tot intr-un interviu, ca ii lua cel putin o ora pentru a se «incalzi» inainte de a scrie. Timpul acesta era consacrat lepadarii tuturor mastilor. Uitarea tuturor opiniilor externe scrisului sau, care parazitau literatura, asa cum – spre propria rusine – fac si eu acum, era indispensabila tacerii scriitorului. Sa scrii despre Salinger este un act meschin, echivalent cu spulberarea tacerii sale. |
|
| Calin Andrei MIHAILESCU, nr. 512, 2010, in Observator cultural |
Incarnarea stilului la Salinger e un rizom care cuprinde De veghe in lanul de secara (1951), povestirile scrise intre 1948 si 1953 si antologate in Noua povestiri (1953), Franny si Zooey (1961), Dulgheri, inaltati grinda acoperisului! • Seymour: o introducere (Raise High the Roof Beam, Carpenters, and Seymour: An Introduction, 1963) si Hapworth 16, 1924 (1964). Un rizom neancorat in pamint sau intr-o carte sfinta, nemarginit de poncife ori de cimitire, ci liber sa creasca incotro se intimpla, lasind cinismul sa se atinga cu ultima scinteie inocenta, punind povestea sa-l slefuiasca pe povestas pina la os si sa-l incline pe cititor. Circulatia atmosferica este absoluta in rizomul operei lui Salinger. In rizom, fragilitatea nu e marginala; nici marginalizata; nici farmecul nu e. In adincimea suprafetelor sale e ceva care nu ne lasa sa cadem in vid, care ne prinde ca un paianjen gentil, chit ca ne prindem sau nu. Salinger e mintuitor; si Whitman este.
Fara rizom, esti in pom, ar spune Deleuze
|
|
| Jonathan Safran Foer despre J.D. Salinger, tradus de Iulia Popovici, nr. 512, 2010, pentru Observator cultural |
Sa citesti De veghe in lanul de secara e ca si cum ti-ar veni ciclul sau ai avea o ejaculare nocturna: pur si simplu se intimpla. Am citit-o in liceu, iar la virsta aia e inevitabil sa te identifici cu povestea. Felul in care el (Holden Caulfield) se opune lucrurilor pe care le crede idioate e foarte tentant pentru oameni pe cale sa-si formeze personalitatea – asta are de-a face cu trasarea limitelor, cu momentul in care decizi ce esti si ce nu vrei sa devii.
Are o importanta culturala enorma – practic, nu poti scrie despre cineva avind intre cinci si 35 de ani fara sa trimiti accidental la Salinger. E cumva interesant sa-l compari cu omniprezentul Updike; nu puteai sa deschizi o revista fara sa dai peste ceva scris de el, si de aceea Updike n-a putut fi mitizat in timpul vietii. Iar pe de alta parte, iata-l pe tipul asta, care a devenit o legenda, mult mai faimos decit cartea lui. O sa fie interesant de vazut cum o sa-si aminteasca istoria de ei doi.
|
|
| Julian Barnes despre J.D. Salinger, text aparut in The Guardian, tradus de Iulia POPOVICI, nr. 512, 2010, pentru Observator cultural |
«N-aveti de unde sti cine sint, daca n-ati citit cartea Aventurile lui Tom Sawyer; dar n-are a face.» Fraza de deschidere din Aventurile lui Huckleberry Finn a lui Mark Twain vadeste ureche fina, voce autentica, inalta incredere auctoriala. Romancierii americani au fost intotdeauna mai buni decit britanicii cind vine vorba despre asemenea pacturi, pe loc, lejere, familiare, cu cititorul. Fraza (mult mai citata si mult mai lunga) de deschidere din De veghe in lanul de secara […] e la fel de cuceritoare ca aceea a lui Twain, iar promisiunea pe care o poarta – in egala masura tinuta pina la capat. Moartea lui Salinger agita obisnuita zgura biografica a dietelor macrobiotice si a iubitelor nemultumite, dar si parantezele semiserioase despre evolutia carierei, «dezvoltarea» artistica (sau lipsa ei) si misterul manuscriselor nepublicate.
Tot ceea ce conteaza, in acest moment al mortii lui Salinger, e ca el a scris o unica, perfecta capodopera care va supravietui atita vreme cit zbuciumata conditie numita adolescenta va dainui in civilizatia noastra. |
|
| Joyce Carol Oates despre J.D. Salinger, text aparut in The Guardian, tradus de Iulia POPOVICI, nr. 512, 2010, pentru Observator cultural |
Nici un scriitor nu s-a transformat vreodata atit de misterios in mit, cu mult inainte de propria moarte, ca J.D. Salinger, al carui ultim text publicat a fost un fragment de proza intitulat Hapworth 16, 1924, aparut in New Yorker (pe 19 iunie 1965).
Uriasa faima a lui Salinger ar putea parea invers proportionala cu creatia lui propriu-zisa: un unic, foarte contestat, foarte indragit si acum clasic roman, De veghe in lanul de secara (1951), un volum de povestiri formidabile – Noua povestiri (1953), si episoadele din saga familiei Glass, Franny si Zooey (1961), Dulgheri, inaltati grinda acoperisului si Seymour: o prezentare (1963) – unele valoroase, altele, mai putin.
Marea, obsesiva tema a lui Salinger era dezradacinarea morala a materialismului american contemporan si efectul ei coroziv asupra copiilor si adolescentilor precoce, foarte sensibili, ale caror aspiratii religioase erau in acelasi timp ezoterice (orientale, mistice) si sentimentale (narcisiste, naiv egocentrice).
In ciuda succesului scrierilor lui publicate si a asteptarilor entuziaste cu care erau urmarite in New Yorker pina si cele mai insignifiante bucati ale sale, Salinger a hotarit sa nu mai publice incepind de la jumatatea anilor ’60, la 46 de ani, alegind o viata retrasa in satucul Cornish din New Hampshire. Au circulat zvonuri cum ca Salinger nu putea sau nu voia sa suporte cronicile adeseori veninoase pe care cartile lui incepusera sa le primeasca si ca, daca va continua sa scrie, va scrie «pentru sertar», nu pentru publicare. De fapt, izolarea lui Salinger fata de contemporanii lui incepuse mai devreme, atunci cind refuzase sa-si dea acordul pentru ca povestirile lui sa apara in antologii. Salinger a devenit atit de putin cunoscut, o prezenta literara americana atit de postuma inca din timpul vietii, incit nu exista un capitol J.D. Salinger in Salon.com Reader’s Guide to Contemporary Authors.
Acum, lumea asteapta cu nerabdare opera originala postuma a lui Salinger – care exista cu siguranta si cu siguranta va fi o mostenire extraordinara. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
J.D. Salinger
Dulgheri, inaltati grinda acoperisului si Seymour: o prezentare
|
|
|
|
Ultimele aparitii
-4104.jpg "J.D. Salinger")
