|
|
 |
| Martin WALSER in interviu in Die Zeit, octombrie 2007, Dilemateca |
 Atunci cind a aparut Toba de tinichea in 1959, a fost o experienta coplesitoare, chiar si pentru un coleg activ in acelasi domeniu. Doua impresii mi-au ramas in minte. In primul rind: Toba de tinichea era ultimul roman antifascist posibil, ultimul roman care mai putea fi scris pe aceasta tema. Un roman antifascist are nevoie si de o anume afectare, care sa hraneasca dimensiunea «anti-». Nu e vorba doar de prelucrarea istoriei. Aceasta afectare directa era prezenta in carte. Citind-o, m-am simtit mereu despovarat. In al doilea rind, avem dimensiunea lingvistica: Gunter este un expresionist tirziu. Temperamentul liric atit de pregnant pentru proza lui nu a fost nicicind pentru mine un pricipiu concurential. Eu sint mai narativ. |
|
| Rodica BINDER, octombrie 2007, in Dilemateca |
| In memoriile lui Grass, episodul lectiilor de gatit pentru incepatori ramine unul dintre cele mai bune exemple ale metamorfozei unei senzatii – foamea intr-un element ce declanseaza mecanismele de recuperare a trecutului. Or, foamea este cea care provoaca fantasmele, o foame pe care «cititul cartilor» nu putea «s-o potoleasca». Si tot foamea este cea care – in ciuda nostalgiei dupa «hrana spirituala» pe care i-o trezea – il impinge pe tinarul prizonier de razboi din lagarul american sa opteze pentru cursul «abstract» de gatit, iar nu pentru studierea Bibliei. |
|
| Victor SCORADET, octombrie 2007, in Dilemateca |
| Complexa, complicata, mai ales cind frazele sint foarte lungi, topica joaca si ea un rol esential in crearea atmosferei. Ea pare determinata de capriciile memoriei, de genul acela de asociativitate prin care un detaliu dintr-o intimplare aduce la suprafata o alta care, daca nu e relatata chiar in clipa aceea, risca sa se piarda definitv. |
|
| Matei MARTIN, octombrie 2007, in Dilemateca |
| Gunter Grass transforma acest demers memorialistic in literatura mare: pina si criticii sai cei mai inversunati au recunoscut valoarea literara a controversatului volum. |
|
| ***, octombrie 2007, pe www.artline.ro |
| Titlu ales, desi cu o stranie sonoritate, s-a dovedit inspirat, pentru ca memoriile lui Gunter Grass tocmai asta fac: privind trecutul ca pe o sfera alcatuita din straturi, le indeparteaza unul cite unul, explicind ce a insemnat fiecare. Iar transpunerea intr-un cadru simbolic mai curind domestic, comun, cu o tenta de derizoriu, umanizeaza autorul si ii generalizeaza experientele. Stranie este alegerea lui Grass de a vorbi doar despre o parte din viata lui, e adevarat, definitorie. |
|
| Ovidiu SIMONCA, noiembrie 2007, in Elle |
| Ceapa e amintirea. Cel care curata ceapa e prozatorul german Gunter Grass, considerat scriitorul numarul unu al Germaniei, intr-un sondaj din 2005. Oare de ce un obicei atit de banal precum decojirea cepei devine metafora pentru amintire? Probabil ca, ajungind la smulgerea foitelor de ceapa, Gunter Grass nu vrea sa fie considerat nici victima, nici erou, nici ticalos, nici timpit. El vrea sa povesteasca cum a fost, asa cum povestim in bucatarie celor care ne calca pragul. Cititorul are toata libertatea: sa se dezica de autor sau sa-l inteleaga. |
|
| Vitalie SPRANCEANA, iunie 2008, in Contrafort |
| Gunter Grass nu este, si nu a fost (pina nu l-au transformat ziaristii) un criteriu moral, o instanta apriorica a constiintei etice germane. A fost ceva mai putin, si totodata mai mult: un intelectual angajat. Angajamentul, ca rupere a tacerii, ca sensibilitate care anuleaza acel „sa ne prefacem ca nu stim nimic”, ca luciditate care sfarma arhitecturile „estetizante ale eroismului de fatada” este o atitudine infinit mai pretioasa decit „moralismul” de instanta sau circumstanta...Itinerarul lui Grass, povestit de autorul insusi, este si o frumoasa invitatie de a medita impreuna despre eroi si eroism. Altfel. |
|
| Eugen LUNGU, iulie 2011, in Contrafort, nr. 7-8 |
| Gunter Grass avea demult renumele celui mai mare scriitor german in viata, reputatie pe care un Nobel venit la timp si, in cazul sau, pe merit, doar o sporea. Autoritatea scriitorului parea indelebila, dar a cunoscut si el „farmecul” mistuitor al denigrarii. Care a luat forme inimaginabile mai ales dupa Decojind ceapa, o carte de memorii ce reconstituia narativ adolescenta si tineretea celui care avea sa devina constiinta Germaniei postbelice. |
|
| Andrei SIMUT, februarie 2008, in Cuvantul |
| Decojind ceapa este o continuare dupa citeva decenii a Tobei de tinichea, un text complementar, in care sint sterse trasaturile fantastice ale lui Oskar Mazerath, in care cronologia se cristalizeaza mai limpede. Insa, cu toate stradaniile autorului de a pastra o ordine liniara a evenimentelor, suculenta episoadelor secundare oculteaza treptat cronologia, iar scriitura capata acelasi aer labirintic din Toba de tinichea. |
|
| Ana-Maria ONISEI, decembrie 2007, in Tabu |
| Despre Fuhrer si alti demoni scrie Grass fara teama, cu maiestria literara a unui povestitor innascut. Cartea nu e o penitenta, asa cum ar fi fost de asteptat daca ne gindim la ce s-a scris in presa internationala despre episodul confesiv Waffen-SS. Reactiile iscate de marturisirea celui care era aclamat drept constiinta Germaniei postnaziste – incluzind prima cerere de retragere a Premiului Nobel din istorie – au provocat multe reflectii, mai putin pe cele despre volum. De acord, sa fii Gunter Grass si sa povestesti cum l-ai slujit pe Hitler in tinerete e sinucidere curata si, implicit, publicitate. Numai ca Decojind ceapa nu are totusi nevoie de astfel de tertipuri. O sinucidere lenta si fina e cartea, o imagine impresionanta a unui trecut captiv in «chihlimbarul galben ca mierea»... Profund umana, cu istorisiri despre descoperiri, locuri de lectura, iubiri nenumite, moarte, cadouri de nunta (printre care si masina de scris Olivetti), razboi si arta, Decojind ceapa face din Memorie un personaj... duplicitar. Care, dincolo de toate, emotioneaza. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Gunter Grass
Pisica si soarecele
|
|
|
|
Ultimele aparitii
