|
|
 |
| Cristina CHEVERESAN, septembrie 2005, Orizont |
 Usurinta schimbarii registrelor ofera neobisnuita vitalitate personajelor pe care Florian le scoate din anonimatul oraselului, particularizindu-le in portrete plina de savoare. Tanti Paulina, stapina ceaiurilor ghicitului, Jeni, fosta lady Embury, Dumitru M., matusalemul gastronom si navalnica-i soata, Paraschiva, sau insomniacul Titu Maeriu sint chipuri ce puncteaza universul casnic mustind de pasiuni ascunse al urbei de sub lupa ulcerosului Petrus. Senzualitatea nu lipseste din impletitura de destine secundare ce pune in umbra cadrul principal: singuratatea dupa-amiezelor scaldate in cascadele de fructe intrupate in gratiile Josefinei imprastie o ameteala dulce asupra unui discurs ce jongleaza cu starile si pliurile memoriei. |
|
| Filip FLORIAN in interviu cu Serban AXINTE, noiembrie 2006, Timpul |
| Dupa parerea mea, sensul literaturii se da peste cap, devine gaunos, daca ajungi sa publici inainte de-a gasi impacarea deplina cu un text, daca rivnesti la un volum tiparit inainte de-a fi fost fermecat tu insuti de manuscris. incerc mereu un fel de dedublare, sa citesc cu ochi straini propriile mele pagini, cit mai detasat, iar, daca placerea cititului exista, daca e vie si mare, inseamna ca pot duce un capitol sau un roman mai departe. Spun asta pentru ca, dupa mine, logica lucrurilor, a tuturor lucrurilor, e cautarea bucuriei. Iar scrisul, dincolo de tutun, de singuratate, de indoieli, de prabusiri, de invieri si de nervi macinati, inseamna o bucurie uriasa. E singurul meu criteriu. Unul profund egoist. Nu m-a interesat niciodata, jur, sa ating un nivel sau altul, sa fiu pe placul cuiva sau al altcuiva, sa public mai devreme sau mai tirziu. |
|
| Mircea PADURARU, aprilie 2005, Timpul |
| Romanul lui Filip Florian, Degete mici, prefatat de Simona Sora, va pricinui, daca nu a facut-o deja, o adevarata surpriza. O scriitura densa si o fraza echilibrata, temeinic lucrata, sint doua amanunte de ordin tehnic care scandalizeaza inca de la primul contact cu textul: cartea, cum deja s-a remarcat, contrazice ideea de debut, caci ea nu are aspectul unei prime incercari, tratind cu inteligenta si ironie o tema de actualitate. Iata asadar un caz, cum ar spune Gombrowicz, de patrundere cu forta in literatura! |
|
| MICAWBEAT, 7 decembrie 2011, pe ceammaicitit.blogspot.com |
| Personajele lui Filip Florian nareaza intimplari vecine cu fabulosul, petrecute intr-un timp epistemic incert, cu o forta care il captiveaza pe cititor. |
|
| Paul CERNAT, 5 aprilie 2007, Observator cultural |
| Dintre scriitorii recent afirmati, cel mai «exportabil» pare a fi, in acest moment, Filip Florian. Si pe buna dreptate: stilul tacticos si elaborat, mixajul de fictiune politica si realism magic al scrierilor acestui profesionist discret si tenace par a-si fi gasit formula optima sub o zodie norocoasa. |
|
| Catalin STURZA, 4 aprilie 2006, Ziua |
| Degete mici este un roman asezat, in mod evident, pe calapodul realismului magic al lui Marquez si Llosa, cu multa grija pentru forma si cu o foarte mare atentie pentru detaliile narative. Frazele arborescente, imaginarul baroc, inteleptii nebuni si obsesia pentru cifra cinci amintesc de Bohumil Hrabal, iar constructia nonlineara si perspectivele multiple asupra aceluiasi eveniment fac trimitere la Milorad Pavic. Filip Florian nu incearca, insa, sa isi mascheze modelele, ci le scoate, in mod intentionat, la vedere: aceasta este albia prin care povestirea trebuie sa curga. |
|
| Florina PIRJOL, 30 iunie 2005, Observator cultural |
| La 37 de ani, Filip Florian schimba sensul de «curgere» al noului val de prozatori lansati in Colectia «Ego. Proza» si inscrie literatura pe o noua orbita: una a scriiturii artiste, departe de fumurile autofictionale, o scriitura lucrata cu mize mult mai solide decit autenticitatea si expresivitatea nascuta din explorarea unor teritorii ramase in umbra din ratiuni istorice (sex, droguri, violenta – identificabile, nu-i asa, cu fata monstruoasa a capitalismului). De putine ori am mers cu ochii inchisi pe mina unui prozator, mai ales a unuia aflat la momentul debutului. De data aceasta, cu toate rezervele fata de o carte salutata unanim elogios in presa culturala (nu e ciudat ca tuturor le-a placut?), ma alatur celor care pariaza pe romanul Degete mici si pe autorul lui, care are in mod sigur ceva de spus in literatura viitorului apropiat. |
|
| Nicolae BARNA, 29 martie 2007, Cultura |
| Adevarata sarbatoare a lecturii de soi, potentiala «mina de aur» pentru hermeneutica, dovada vie a preeminentei discretiei si ponderarii asupra inflacararilor si stridentelor necontrolate, «lichidator» nemilos – sub aparenta de cumsecadenie inofensiva… – al oricarui tezism sau oportunism (literar!) sablonard, imbinare fericita de umanism responsabil si de expresivitate rafinata, Degete mici isi afirma si o valoare, putem spune, «utilitara»: e una din acele carti care te ajuta sa traiesti. |
|
| Radu COSASU, 29 aprilie 2005, Dilema Veche |
| Actiunea se petrece in zilele noastre, intr-un orasel de munte unde, din adincul pamintului, se ridica o problema de-o fastuoasa brambureala: cui apartin oasele si oscioarele aparute la suprafata in urma sapaturilor arheologice? Unui castru roman sau unei gropi comune din anii ’50? Se creeaza un cimp magnetic unde toate se atrag intr-un montaj voluptuos: amor etern si politica la zi, religie locala si geografie mondiala, cronica fotbalistica si istorie pusa perfid intre paranteze, Sovrom-urile si Argentina juntei militare, gastronomie si visuri la «miezonoapte». Frumusetea sta in fraza povestilor – o calofilie binedispusa si permanent controlata prin ironie cruda si parodie fina. O revelatie! |
|
| Dan STANCA, 28 iunie 2005, Romania libera |
| De la un punct incolo, literatura exista doar prin ea insasi, cu alte cuvinte nu ne mai intereseaza ce spune autorul, ci cum spune, romanul – dintr-o previzibila intriga politista – transformindu-se intr-un labirint al senzatiilor si al unor destine mozaicate. Procurorul militar care doarme si ale carui degete se contureaza pe tablia patului, lipsindu-i doar degetul mic al unei maini, este un portret reprezentativ pentru arta scriitorului. Apoi, cele 52 de pisici care evadeaza dintr-un camion sau dromaderul adus din Iordania de catre un fotograf amator care violeaza o vitica autohtona, ca pe urma sa fie castrat, sint iarasi exemple ale unei arte literare constiente de sine. In egala masura destinul acelui calugar bizar Onofrei, pe a carui teasta inca de la nastere crescuse un smoc de par cu proprietati magice si a carui viata sta pe marginea unui bun delir mistic, este tot o istorie in ea insasi, care oricand poate fi decupata din carte si redata separat, iar arheologul, principalul hermeneut, e bolnav de ulcer. Ranitidina «literara» pe care o ia zilnic este si leacul dat noua pentru a ne usura trecerea de la literatura banala, emfatica, la o literatura inteligenta, rafinata, plina de surprize. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Filip Florian
Degete mici. Editie noua
|
|
|
|
Ultimele aparitii
