
|
|
 |
| Dan LUNGU, 9 septembrie 2005, Dilema Veche |
Firescul reconstruit de Carver are o realitate halucinanta. Banalul devine imprevizibil, fara a-si lua zborul in fantastic. Gesturile simple si detaliile au o savanta capacitate de sugestie, astfel ca ceea ce nu se spune este la fel de important ca ceea ce ni se spune. Exista o tensiune a situatiilor migalos gradata si cumva implicita. Cititorul este considerat la fel de inteligent ca si scriitorul, astfel ca i se lasa posibilitatea sa-si imagineze si sa completeze el intregul puzzle al situatiei dramatice. Citind, am simtit mereu precizia unui mare maestru. |
|
| Radu COSASU, 18 noiembrie 2005, Dilema Veche |
Eu, unul, as vorbi cu iubire despre arta lui Carver de a gasi pentru toate banalitatile unui amor – elanul, candoarea, plictisul, minciuna, remuscarea, indiferenta – cuvintul exact care le da puterea mereu proaspata a tristetii. |
|
| Stefan FIRICA, 16 mai 2006, Ziua |
Vom gasi in volum proze subtile si discrete, miscatoare si enigmatice, despre drame de familie privite cind cu coada ochiului, cind drept in fata, cu intelepciune si ironie. Dozajul e mereu perfect, echilibrul fiind probabil virtutea principala a minimalismului (cuvint detestat de autor, el preferindu-i mult mai ciudatul termen «precizionism»). Niciodata povestile marginalilor, ratatilor, sotilor (ne)fericiti nu vor fi prea dulcege, patetice, burlesti sau cinice. Atitudinea scriitorului este mereu corecta si in sensul acesta s-ar putea vorbi despre o legatura intre minimalism si corectitudinea politica. Nu stiu daca nu cumva tocmai asta ii enerva pe cenzorii comunisti la proza tinerilor autori romani ai anilor ’80: faptul ca aratau lucrurile prea normal, in mijlocul unei lumi obisnuite cu nefirescul. Raymond Carver a invatat sa puna intrebari soptite si insidioase, fara a veni si cu raspunsurile pe tava. In repetate rinduri s-a declarat apolitic, a dus pretinsa lui indiferenta si mai departe, spalindu-se parca pe miini in privinta sensului; dar, de fapt, toate aceste tertipuri «minimaliste» urmaresc sa stirneasca in cititor o atitudine activa, participativa, sa-l scoata din starea de dulce amorteala in care l-au cufundat miile de pagini de lecturi comode. |
|
| Mircea MIHAIES, 10 septembrie 2005, Cotidianul |
Maestru al sugestiei, al semitonurilor, al enigmelor marunte ce ascund sensuri de profunzime, Carver seduce de la prima pina la ultima pagina. Daca vi s-a facut dor de bijuteriile lui Hemingway, fiti siguri ca acesta e autorul de care aveti nevoie. Satisfactie estetica asigurata! |
|
| Ciprian MACESARU, , Sapte Seri, Nr. 433 |
Scurtele povestiri ale lui R. Carver amintesc de tristetea si melancolia care emana din tablourile lui Edward Hopper. Aceeasi economie a mijloacelor, aceleasi frinturi obisnuite de viata. Carver prezinta o lume macinata de regrete, dar fara zgomot asurzitor de fanfara, ci cu sunet infundat, discret. Pesimismul lui Carver este diluat de o unda de umor care face din Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire o carte nu neaparat mai putin dureroasa, ci mai usor suportabila. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
 |
|

|
|
|
|
|
|
|
|
|
Ken Kesey
Zbor deasupra unui cuib de cuci
|
|
|
|