|
|
 |
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 18 ianuarie 2007, Cultura |
 Ar fi putut sa fie scrisorile schimbate de Mihai Eminescu si Veronica Micle de o perfecta platitudine ideatica si stilistica… Tot ar fi fost intoarse de pe o fata pe alta, analizate atent si «stoarse» de indiciile si semnificatiile posibile, in lumina operei marelui nostru poet. Cu atit mai importanta (si mai senzationala) este aceasta recuperare de tezaur epistolar, in care multe fragmente isi arata, inca de la prima lectura, filigranul geniului creator. Ultimul mare poet romantic poate fi surprins aici intr-o ipostaza biografica, in hainele si in pielea lui, atingind cu miinile si cu sufletul intreaga claviatura a iubirii. |
|
| Mircea MIHAIES, 14 ianuarie 2008, in Evenimentul zilei |
| Povestea de dragoste suprema a literaturii scrise in Romania ramine aceea dintre Eminescu si Veronica Micle, asa cum am descoperit-o in corespondenta inedita a celor doi. Scrisorile reprezinta nu doar un mare eveniment cultural, ci si o extraordinara surpriza umana ce radiografiaza complicatele relatii, tandre si ironice, incrincenate si ludice, amare si zglobii, naive si ingindurate, severe si generoase, imature si grave dintre doi tineri din veacul trecut care se iubeau cu pasiune. E o poveste mirifica, plina de parfumul unei lumi romantice, stind, ca intr-un blestem, sub vraja erosului si a mortii. Cititi-o si veti intelege ca exista iubire dupa moarte. Ba chiar si iubire dupa iubire. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 10 ianuarie 2007, Evenimentul zilei |
| Noul set de texte ni-l arata pe Eminescu trecind, ca toti indragostitii lumii, prin registrul senzatiilor si suferintelor amoroase: de la voluptate la durere, de la vibratia ce se comunica imediat sufletului-pereche si pina la tonul epistolar alb, de o rece politete, forma superioara a deznadejdii. Este mai intii desfasurat un adevarat arsenal de diminutive si alte «atentii» onomastice. Eminescu devine Miguel Eminescu de Ipotesti, Emin, Miguel, dar si Bebe, Titi, Tropotel; in timp ce Veronica Micle primeste o jerba de apelative gratioase: Verena, Vroni, Veronicuta, Cuta, Pototoni... Ce diferenta fata de amarul si disperarea din alte epistole! Pesimismul care inunda multe pagini iese din ce simte si mai ales din ce nu mai simte Eminescu. Aproape ca se contureaza cuplul din Luceafarul, cuplul imposibil, cu legaturile rupte intre o femeie vitala, care vrea sa iubeasca si sa se bucure de senzatiile ei, si un Hyperion nemuritor si rece, strabatind spatiile pentru a verifica adevarul amar al singuratatii si singularitatii lui. Totusi este trist in lume. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Mihai Eminescu
Opera poetica. Editia a II-a, revazuta
|
|
|
|
Ultimele aparitii
