Intitulat initial Un muzeu in labirint, volumul ne ofera, dupa spusele autorului, „o istorie subiectiva a autoportretului”, de la primul om care si-a vazut chipul reflectat in apa pina la artisti contemporani. Cautind esenta umana in adincul pinzelor, Octavian Paler face un studiu al naturilor creatoare, in incercarea de a intelege temperamentul artistic, felul in care acesta este transpus in linie si culoare si ajunge sa determine destinul pictorului.

 

„Ce inseamna «normal» in arta? Fata de «normal», soarele lui Van Gogh este prea mare si prea galben; umbrele lui Caravaggio sunt prea brutale; muschii statuilor lui Michelangelo, prea vigurosi; bataliile lui Delacroix, prea somptuoase; Rafael e prea pur; Rubens, prea opulent; Velázquez, prea calm; Goya, prea crud. Si unde merg femeile dansand, ca la Botticelli? Unde sunt caii albastri ca la Gauguin? Courbet exclama zeflemitor: «Daca vreti sa va pictez ingeri, aratati-mi-i!». Fraza nu era totusi decat o bravada a maestrului din Omans. El insusi stia, desigur, ca pictura Renasterii e plina de ingeri pe care nimeni nu i-a vazut si de paradise in care nimeni n-a locuit. Pictorii au inchis uneori ochii pentru a vedea mai bine...” (Octavian Paler)