 |
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 18 iunie 2009, in Cultura |
 Cu al treilea sau roman, pe cit de ambitios, pe atit de reusit, Doina Rusti intra in elita prozei noastre inca-tinere. |
|
| Paul CERNAT in interviu cu Nicoleta DANDU, 17 ianuarie 2009, in Weekend cu prietenii (Radio Romania International) |
| Mi se pare insa cu atit mai laudabil ca avem de-a face cu o perspectiva a unei autoare, o perspectiva atit de puternica, de profunda si de grava a unei autoare asupra acestei epoci, intr-un moment in care se asteapta din parte autoarelor tot felul de naratiuni usurele, soapy, mai degraba frivole, ori Doina Rusti arata ca se poate scrie proaspat, autentic si in acelasi timp grav, consistent despre o epoca, despre istoria noastra mica si mare, politica si personala, a fiecaruia dintre noi. |
|
| Dan C. MIHAILESCU, 13 octombrie 2008, in Omul care aduce cartea ProTV |
| Doina Rusti face acum, din nou, un roman fabulatoriu, pe linia autobiografismului pe care il stim deja, in care fantasticul si realismul, deci realismul magic si realismul cotidian, si chiar satiric, se impletesc. In aceasta moara, care este axis mundi, centrul, vatra si obsesia satului, in care personajul nostru nu stie daca s-a intilnit cu ingerul sau cu diavolul, in acest sat are loc un omor, ca la obirsia lumilor: unul, Max, un epileptic, este omorit din greseala si toata lumea este obligata sa taca, toata lumea are deci o complicitate la omor. Cu totii am fost complici la ceea ce ne-a zidit si ne-a pedepsit. Aceasta este parabola comunismului. Un roman care are pasta, vinjos si repet, care face buna pereche cu parte ori cu parti din Orbitorul lui Cartarescu. |
|
| Ioan Es Pop, 13 februarie 2009, in Ziarul de duminica |
Simbologia nu este decit o cale de a-mi risipi dorintele peste dorintele celorlalti. In labirintul fiecaruia traiesc cele 10 mii de intimplari posibile. [...]
Am avut pina acum o viata foarte aventuroasa, iar intimplarile prin care-am trecut sint decisive pentru cine cauta pulsul adevarat al vietii. La 11 ani am ramas fara tata, iar asasinarea lui si apoi toate incercarile justitiare ale familiei mele m-au pus in contact cu vina groasa si pulsatila a lumii. La 14 ani am plecat in celalalt capat al tarii, singura, si m-am initiat incet si dur in legile oamenilor maturi. Dar, in acelasi timp, la 15 ani am inceput sa invat greaca veche si latina. Prin urmare, tesatura romanelor mele e facuta din fire extrem de diferite, venite dintr-o viata tensionata si din cultura atit de blamata de adeptii autenticismului literar. Cind un romancier nu are cultura, se vede imediat. |
|
| Cristina Balinte, 12 februarie 2009, in Cultura |
| Doina Rusti isi scrie romanul reverentios la mega-epica, insa pe formula de shortcut-uri. Stilul este alert, neutru, fara opriri de alimentare in pasaje ultra-descriptive ori in rationamente detaliate pe nenumarate straturi. Este o povestire prin consemnare, nu prin acumulare. |
|
| Dan Cristea, 11 februarie 2009, Luceafarul |
| Prefer, fara discutie, a doua parte a romanului (Moara), scrisa la persoana a treia, densa si avind deopotriva un ritm extraordinar, cu metafore plastice si portrete caricaturale, compuse parca in maniera arcimboldesca. Doina Rusti se arata aici, cu precadere, o poeta remarcabila a senzatiilor, printre care precumpanesc cele din domeniul repulsivului, cleios, mocirlos, umed. |
|
 | | 1 | 2 | 3 | |  |
|
|
|
|
Ultimele aparitii
