|
|
 |
| Adriana Bittel, nr. 912, 2010, in Formula As |
 Philip Roth e considerat azi, dupa vreo cinci decenii de cariera literara, cel mai mare romancier american in viata, o veritabila fabrica de fictiune cu marca de calitate garantata. In fiecare an, la bursa de pariuri a Nobelului pentru literatura, numele lui figureaza in fruntea listei de favoriti, unde-l plaseaza atit amploarea, cit si valoarea operei, distinse cu cele mai importante premii ale literaturii de limba engleza si cunoscute prin traduceri in mai toata lumea. Cu un stil ironic si foarte personal, cu o facilitate a povestirii care te prinde si te face sa empatizezi cu personajele, Philip Roth prinde din mers, cu instrumente fine, evenimentele traite de americani in ultimii 50 de ani, angajarea lui morala si politica fiind atat de bine integrata in spatiul literaturii, incat cele 30 de romane nu par datate. Ramas pana la batrinete un «copil teribil», care incearca sa-si escamoteze dubla identitate – evreiasca si americana, sa se elibereze de sub presiunea conformismului si constringerilor sociale si morale, Philip Roth are mereu in subtext o nostalgie a unei integritati care si-a pierdut legitimitatea in universul alienant al secolului XX.
Ironic, dar dens emotional, caci Roth vorbeste despre experienta resemnarii, pierderii, disparitiei, cu furia, durerea si solitudinea ce le insotesc, acest roman are un ton testamentar. Cel numit si biograful neautorizat al Americii ne impartaseste in aceasta «meditatie personala sub forma narativa» o coborare in infernul senectutii din viata reala si efemera, dar si certitudinea ca, pentru scriitor, exista posibilitatea redemptiunii. Ca amplificarea fictionala, odata asternuta pe hirtie, reprezinta o viata al carei inteles ajunge sa conteze pentru multa lume si mult timp. |
|
| Florin IRIMIA, mai 2010, in Suplimentul de cultura |
| Fantoma iese din scena, este, am putea spune, iesirea triumfala a lui Roth din pielea lui Nathan Zuckerman. De ce triumfala? Pentru ca in pofida celor opt romane care l-au avut personaj, Zuckerman nu a devenit plictisitor, ci dimpotriva, pe masura ce timpul a trecut, a ajuns sa fie din ce in ce mai provocator, mai rafinat, mai amuzant, mai necrutator, aiti cu sine, cit si cu ceilalti. |
|
| Gabriela GLAVAN, iunie 2010, in Dilemateca |
| Nathan Zuckerman detine rolul complex de alter-ego auctorial in noua dintre romanele lui Philip Roth si pare epuizat, insingurat si incoltit de batrinete. Fantoma iese din scena este, in cel mai autentic stil Roth, o carte despre neputinta si infringere. Fara a avea mizele si anvergura unei capodopere precum Pastorala americana, romanul e construit pe o structura tragica autentica si tulburatoare.
Zuckerman isi scrie dialogurile imaginare cu Jamie, salvind prin fictiune ceea ce ii este refuzat in realitate, ancorat in iluzia densa de cuvinte ce-l sustine deasupra abisului. Fascinata deopotriva de Jamie si de Joseph Conrad, fantoma lui Roth stie, precum marinarul Marlow, ca traim asa cum visam: singuri. |
|
| Mircea MORARIU, aprilie 2010, Radio Transilvania |
| Cititorii pasionati si devotati ai romanelor lui Philip Roth isi amintesc cu siguranta ca Nathan Zuckerman a aparut pentru prima oara ca personaj literar in cartea Viata mea de barbat din anul 1974. Era un personaj zamislit de un alt scriitor, Peter Tarnopol. Se pare ca Zuckerman i-a devenit extrem de simpatic adevaratului sau parinte literar, Philip Roth, de vreme ce acesta l-a pastrat ca atare in vreo noua dintre cartile sale. In Pastorala americana, M-am maritat cu un comunist si in Pata umana Nathan Zuckerman ajunge sa detina un rol de prim plan. [...] Se pare ca in romanul Fantoma iese din scena, aparut in Statele Unite in anul 2007 si tiparit in anul 2010 de editura ieseana Polirom, in traducerea Cristinei Panaite, revizuita de Nadia Brunstein, asistam la ultima lui aventura literara, dar si umana. Se prea poate ca Philip Roth sa nu se mai razgindeasca si odata cu romanul Fantoma iese din scena sa dispara si personajul Nathan Zuckerman. Important e ca el isi incheie cu succes misiunea si ca iesirea lui din scena se consuma dupa un nou roman de succes. |
|
| Cristian TEODORESCU, 24 martie 2010, in Academia Catavencu |
| Sintem la intersectia dintre tinara purtatoare a unor sini fascinanti si batrinul detinator al unei impunatoare glorii literare. Ea il admira ca scriitor inca activ. El ar vrea sa redevina activ sexual cu ajutorul ei. Ea e Jamie, descendenta bogata a unei vechi familii de petrolisti texani. El e Nathan Zuckerman, scriitorul imaginar pe care Philip Roth il scoate in fata cind are chef de un alter ego care sa-l scuteasca de intrebarile indiscrete ale admiratorilor. Ea e maritata cu un tinar evreu cumsecade si poarta pulovere de 1.000 de dolari bucata. Zuckerman e fantomatic de singur si poarta pampersi asortati cu chiloti de plastic dupa o operatie de prostata care l-a lasat impotent. El a venit de la tara la New York pentru o operatie care sa-l scape macar de pampersi. Ea si sotul ei, scriitori in devenire, vor sa se mute undeva la tara. Dupa 11 septembrie nu mai poti fi sigur de nimic in N.Y.C., crede Jamie. El, care nu mai e sigur de nimic, in general si peste tot, ar incepe in oras o scurta viata noua. Dar nu singur, ci impreuna cu Ea si atit de pasional cit i-ar permite pilulele cu care viseaza sa-si recapete virilitatea. In timpul conversatiilor sale elevate cu Jamie despre literatura si si politica, batrinul Zuckerman isi ima-gineaza dialoguri fierbinti, pe care le noteaza imediat la hotel, fiindca a inceput sa-l paraseasca si memoria. |
|
| Claudiu CONSTANTINESCU, 21 mai 2010, in Dilema Veche |
| Nathan Zuckerman, ajuns la 71 de ani si la o ferma notorietate scriitoriceasca, este perfect insingurat, complet rupt de mersul lumii (ultimii 11 ani i-a petrecut intr-o cabana izolata) si definitiv atins de impotenta. In plus, memoria lui a inceput deja sa dea rateuri, iar o incontinenta umilitoare il obliga sa poarte tot timpul scutece. Acest din urma neajuns pare sa aiba insa leac, asa ca Zuckerman, hotarit sa incerce tratamentul, revine in New York, orasul consacrarii lui literare. |
|
| Marius CHIVU, 17 martie 2010, in Adevarul literar si artistic |
| Romanul Fantoma iese din scena se constituie intr-o pledoarie pentru fictiune. Odiseea lui Nathan Zuckerman, alter ego-ul lui Philip Roth si protagonistul romanelor M-am maritat cu un comunist, Pata umana si Pastorala americana, se apropie de final. Prins intre cele trei conflicte (propria infirmitate nerezolvata de operatie, dragostea inutila pentru Jamie si incercarea de a-l impiedica pe Kliman sa-l reabiliteze pe scriitorul Lonoff, cu pretul dezonorarii), Zuckerman se confrunta, de fapt, cu propriul prezent si cu destinul sau ignorat in cei 11 ani de recluziune. El insusi afectat de propria origine evreiasca (vezi Pata umana), investigatia biografica a lui Kliman (concurent imbatabil pentru corpul lui Jamie) i se pare o «pedeapsa». Determinarea cu care i se impotriveste este deopotriva o pledoarie pentru dreptul la secret si pentru autonomia fictiunii, a imaginatiei care trebuie sa prevaleze asupra biografiei. De unde si impulsul lui Zuckerman care incepe sa scrie dialoguri imaginare cu Jamie, nefacind altceva decit sa amplifice suferinta prin fictiune, acest surogat de existenta, acest «netrait» devenind, insa, pentru fantoma care a ajuns, singura certitudine, o viata paralela «al carei inteles ajunge sa conteze cel mai mult». Aparindu-i secretul lui Lonoff, de fapt, infirmul Zuckerman, umilit de frica mortalitatii («eterna umbra a umilintei»), isi rezerva pentru sine dreptul la fictiune, singura usa prin care fantoma sa poate iesi cu demnitate de pe scena. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
Ultimele aparitii
