 |
| Stefan AGOPIAN, mai 2009, in B24 FUN |
 Celebrul autor portughez a avut parte de o copilarie saraca, dar in felul ei, fericita, asa cum sint,de fapt, aproape toate copilariile. Mama si bunicii lui erau analfabeti, tatal stia putina carte si asta l-a ajutat sa ajunga jandarm in Lisabona. Micutului Zezito, cum i se spunea autorului in copilarie, i-a placut sa invete si se pare ca n-a fost rau c-a facut-o. |
|
| Tamara CARAUS, Anul XVI, nr. 3-4, in Contrafort |
| In Farime de memorii Saramago mintuie de uitare cu mijloace aparent profane: faima si succesul sau, laurii culesi pe un traseu trasat de talent, munca si mai ales, sansa.
Imperativul neuitarii aparea in orice text al lui Saramago e tulburator si, in aceleasi texte, promisiunile memoriei sint uriase, cu singura conditie...sa scapi de uitare. Saramago a ridicat de la pamint memoria victimelor istoriei si a condamnatilor pamintului pina la inaltimea memoriei cititorilor. Failibila cum este, infidela si mereu gata de uitare, memoria cititorilor oricum ramine - si nu numai pentru personajele lui Saramago - singura promisiune de neuitare si chiar de mintuire. |
|
| Constantin COROIU, 9 aprilie 2009, in Cultura |
| Ai sentimentul ca orice ar spune autorul despre ce s-a petrecut in anii copilariei sale, deci cei ai fundamentalelor initieri, caci aceasta este perioada din biografia sa pe care o evoca in Farime de memorie, ar fi, oricum, perfect credibil. Ai, in fine, impresia ca daca autorul Evangheliei dupa Isus Cristos si Eseului despre orbire (doua dintre capodoperele sale) ar afirma ca Lisabona, capitala tarii lui, se afla nu la extremitatea vestica a Europei, ci pe un alt continent sau intr-o alta galaxie, geografia nu ar avea altceva de facut decit sa se modifice. Si asta, pentru ca, paradoxal, ori numai aparent paradoxal, exista in aceasta carte de memorialistica o permanenta, as zice borgesiana indoiala, privind relatia scriitorului cu propria memorie, fatalmente selectiva, dar si o filosofica mefienta in a convinge pe cineva de ceva. si poate tocmai de aceea Saramago este mai credibil si mai convocant in meditatia sa decit alti multi memorialisti. O asemenea forta vine si din magia scriiturii, din farmecul povestirii simple si cuceritoare, din stilul percutant. O propozitie banala pe care o poate rosti sau scrie oricare dintre noi se incarca, la Saramago, cu sensuri de o profunzime nebanuita si suna, sub condeiul sau, cu totul altfel. Un sunet greu de definit, dar seducator. |
|
| Jose Luis PEIXOTO, in dialog cu Ana Maria ONISEI, 24 iunie 2010, in Adevarul |
| Cu totii am pierdut o voce critica exceptionala. Pe cineva care agita apele culturii si lumii politice portugheze si internationale. De fiecare data cind Saramago vorbea, remarcile sale despre lumea portugheza, dar si despre lume in sine erau auzite si discutate peste tot pe glob. Intreaga lume va trebui sa gaseasca resurse sa treaca peste aceasta pierdere. Poate cel mai bun fel de a ne recupera e sa incercam sa fim macar la fel de vigilenti pe cit a fost Saramago... |
|
| Romania libera, , 19 iunie 2010, |
| Jose Saramago ramine in memoria colectiva nu doar pentru creatiile literare, ci si pentru spiritul sau polemic, apreciat si detestat deopotriva, care, dincolo de controverse, a zidit o cetate ideatica intarita continuu si aparata fara rezerve. Lipsit de complexe si prea vehement, uneori, in a-si sustine punctele de vedere, portughezul a fost un veritabil campion al frondelor aduse oamenilor si lucrurilor ce il nemultumeau. Iar asta oricind si in orice medii, pentru ca, trebuie spus, Saramago a fost la fel de prieten cu internetul precum a fost cu hirtia si stiloul. […]
Pentru publicul sau, gluma aceea intareste acum, dupa moartea scriitorului, un adevarat incontestabil. Si anume acela ca, independent de tintele criticilor sale, Jose Saramago va trai in continuare si datorita curajului de a spune lucrurilor pe nume. |
|
| Mediafax, 18 iunie 2010, |
| Saramago, asa cum a declarat de mai multe ori, reuseste in romanele sale sa faca o demonstratie stralucita, perfect logica si coerenta, pentru acele situatii care doar ar fi putut sa fie, dar nu au fost. Stilul extraordinar si inteligent prin care scriitorul isi demonstreaza ipotezele suprarealiste confera prozei sale un farmec aparte, de lumi care se intrepatrund in timp ce cititorul pluteste lin pe linia care serpuieste intre ele, fara sa le separe cu adevarat.
Istoria Lisabonei, traditiile, cintecele, cimitirele si miresmele acestui oras, devenit matricea lumii, destinele meandrice ale oamenilor decise mereu de intimplari minore, viata si secretele cu valoare mitica din umbra traiului de zi cu zi ale persoanelor obisnuite, contradictiile si moartea, ultima si cea mai tentanta seductie a universului, au fost temele predilecte ale lui Saramago, care a stiut sa le transforme in parabole, ridicindu-si personajele anodine la rangul de eroi. |
|
| Constantin COROIU, 16 aprilie 2009, in Cultura |
| Saramago interogheaza deopotriva memoria proprie si memoria unei umanitati apartinind unui anumit topos, ii retraieste bucuriile si dramele, filosofia existentiala si modul de a dialoga cu lumea inconjuratoare si cu cosmosul. Ceea ce descopera el, explorind, adincindu-se in memorie, este mai intotdeauna revelator privind conditia umana si tragismul ei. |
|
| Marius CHIVU, 1 aprilie 2009, in Adevarul Literar&Artistic |
| Jose Saramago iti povesteste copilaria cu mult umor, cu farmec si cu intelegere pentru virsta candorii si pentru oamenii trecutului. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
Ultimele aparitii
