|
|
 |
| Andreea GRINEA, iunie 2005, Timpul |
 S-ar cuveni remarcata nuanta filosofica a acestor proze. Dizertatiile naratorului sau ale personajelor vizeaza mai cu seama problematica timpului. Prezentul obsedant, enorm, devine, ca si in utopia lui Orwell, singura posibilitate temporala: «viitorul mic si imediat … s-ar afla, prin urmare, in prezentul in care sintem, in trecutul abia trecut care ne-a format». O dovada in plus ca angoasele si obisnuintele unei epoci terifiante rezista in timp. Cartea poate fi citita ca o analiza a psihologiei insului traitor intr-o societate absurd-terorizanta. Personajele sale sint, fara exceptie, indivizi care se descopera prizonieri sau, dupa caz, rotite ale unui amplu mecanism opresiv. Norman Manea este un excelent prozator al «crizei de energie si de caracter» din obsedantii ani ai comunismului romanesc. |
|
| Carmen MUSAT, 25 august 2005, Observator Cultural |
| Fericirea obligatorie este – ca, de altfel, toate volumele publicate pina acum de Norman Manea –, o carte pentru nelinistea noastra, o incursiune necesara in trecutul nostru recent si o oglinda necomplezenta, dar atit de necesara, a identitatii noastre colective. |
|
| Doris MIRONESCU, 16 iulie 2005, Suplimentul de cultura |
| Comentatorii straini mentioneaza aerul kafkian, usor de detectat in Interogatoriul, sau acela gogolian din Trenciul, tradat inca de la titlu. Insa Norman Manea isi construieste altfel ambiguitatile decit cei doi maestri. Proza sa este una care mizeaza pe scenarii multiple, planuri epice diferite, identitati in schimbare. Nu «surpriza» epica este esentiala, desi ea nu lipseste – textul continua, imperturbabil, mult dupa ce «punctul culminant» si-a epuizat forta de atractie. Tocmai in aceasta extindere nesolicitata a textului sta «misterul» prozei lui Manea. Absurdul existentei cuprinse in paginile lui se revarsa in compozitia prozei, generind o formula estetica cu totul particulara. |
|
| Norman MANEA in interviu cu Simona CHITAN, 16 decembrie 2005, Evenimentul Zilei |
| Romanele nu sint monografii etnografice sau antropologice ale unei comunitati entice. Literatura focalizeaza dintotdeauna asupra individului, esenta omenescului insusi. Cartile mele vorbesc despre Romania, comunism, teroare si mizerie si suspiciune, iubire si moarte, dar mai ales despre individul agresat de Istorie. Destinul evreiesc, oricit de complicat sau tragic ar fi, nu este, pina la urma, decit o exacerbare a destinului uman, reafirmind, de altfel, si o persistenta forta constructiva. Am avut dovezi ca cititorul de oriunde si-ar putea regasi macar unele dintre intrebarile proprii in aceste carti. Daca disperarea ar fi sa fie tema unificatoare a tenebrelor comunismului din Fericirea obligatorie, ea actioneaza totusi ca forta de rezistenta, ca focar al integritatii morale. Eroii acestor nuvele nu se livreaza, neputinciosi si zdrobiti, sistemului care-i oprima, ci incearca, cu disperare si in ciuda disperarii, sa reziste, sa-si pastreze suflul si sufletul. |
|
| Paul CERNAT, 11 august 2005, Ziua |
| Textele – printre cele mai expresive texte scurte ale sale – sint niste diagrame de o stranie, contorsionata poezie, imagini ale descompunerii cotidianului socialist. Proze ale alienarii progresive – in opozitie cu «fericirea obligatorie» a utopiei – in care teroarea, amoralitatea, arbitrariul, degradarea grotesca a relatiilor dintre oameni se infuzeaza insidios in tesutul social, dizolvind totul. Proze ale unei lumi imbatrinite care se sufoca, se chirceste in fraze fragile: Romania anilor ’80. Ultimul cuvint al cartii este – nu intimplator – «batrin» si e asociat risului unei alienate mintal. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Norman Manea
Cartea fiului
|
|
|
|
Ultimele aparitii
