|
|
 |
| Alin Ionescu, 3 august 2004, Academia Catavencu |
 Filmul e hamburger, cartea e cordon bleu. Iar Chuck Palahniuk e un scriitor cu-adevarat simptomatic pentru o generatie aflata dincolo de limita de la care imbuibarea cu placere, confort si securitate incepe sa fie mai apasatoare ca neantul. |
|
| Elisabeta Lasconi, 3 august 2004, Adevarul literar si artistic |
| Tyler Durden ilustreaza ambiguitatea dublului, fiindca el infaptuieste tot ceea ce eul cenzurat de constiinta nu indrazneste, este cuceritor si violent, inteligent si sigur pe el, plin de idei, care odata nascut din frustrari si dorinte, ivit din energie psihica imensa, dobindeste autoritate asupra celui ce l-a nascut, o ciudata independenta care il face sa preia controlul si sa nu mai poata fi stapinit. |
|
| Mihai CHIRILOV, 22 iulie 2004, Jurnalul de Est |
| Literatura lui Palahniuk denunta, chit ca nu pentru prima oara, dar cu siguranta de-o maniera originala, ipocrizia unei societati care ne promite marea cu sarea, dar nu ne livreaza decit sarea. Si aceea in ochi. «Fight Club» este apocalipsa care nu exclude orgasmul, iar ceea ce e demn de toata lauda e felul in care Palahniuk a stiut sa se extraga – cu romanul imediat urmator, «Choke» – acestui carnaj autodistructiv si sa construiasca, optimist, ceva – chit ca «ar putea fi orice», asa cum zice eroul din Choke – din ruinele unei lumi care si-a pierdut demult ID-ul. |
|
| Mihail VAKULOVSKI, 20 iulie-2 august 20, in Zile si nopti |
| Fight Club chiar este un superroman. Un roman in care se vor regasi foarte multi oameni (in special tineri, dar nu neaparat) care traiesc acum, aici, pe planeta Pamint, oameni liberi («Sa-ti pierzi orice urma de speranta inseamna libertate.»). Personajul principal, coordonatorul unei companii foarte mari de retrageri, Parker-Morris Building, ajunge la un fel de perfectiune sociala. Are de toate, isi permite orice doreste si poate ca tocmai de aceea incepe sa intre in serioase dileme existentiale. |
|
| Ana-Maria ONISEI, 18 martie 2006, Suplimentul de cultura |
| Cel mai important succes al sau, romanul Fight Club s-a dovedit pe cit de provocator, pe atit de original. Initial refuzat de editori, care il considerau mult prea agresiv si riscant, romanul a ajuns sa fie reeditat, premiat si ridicat la rangul de manifest al generatiei underground. Publicat in 1996, Fight Club este unanim considerat in momentul de fata drept unul dintre cele mai exuberante romane scrise in ultimul deceniu al secolului XX. Prin intermediul povestii unui tinar care traieste in esec, Palahniuk concepe o noua «lume», pe jumatate imaginara, pe jumatate reala (nu putem fi niciodata siguri): subsolurile barurilor, destinate unor batai clandestine. Nascut din mintea lui Tyler Durden (personajul principal), acest «Fight Club» reprezinta un mod de evadare din existentele marunte si restrictive ale membrilor sai. Aici nu exista limite, nu exista obstacole. Doar reguli care sa precizeze aceasta. |
|
| Mihai CHIRILOV, , erviu acordat lui Dan Webster, The Spokesman-Review.com, 2004 |
| Poate ca trebuie sa distrugem totul pentru a scoate ceva mai bun din noi.
Il iubesc si il urasc pe Palahniuk, asa cum cei care-l citesc se-mpart intre cei care-l iubesc neconditionat si cei care-l urasc. Il iubesc pentru ca m-a scos din minti o data ce l-am descoperit, nu cu romanul care l-a extras din underground, Fight Club, ci cu cel imediat urmator, Choke (al patrulea) - pentru care am militat pe linga editura Polirom sa-i achizitioneze drepturile si sa-l traduca de urgenta. Am continuat apoi cu ultimele doua romane, Lullaby si Diary. Il urasc pentru ca, in cele din urma, traducerea lui Choke a picat pe capul meu, iar exuberanta popularizarii lui tardive a fost inlocuita treptat, dar nu definitiv, de cosmarul echivalarii stilului sau adictiv si staccato si al documentarii intensive. Atunci cind nu scrie in sentinte care aproape ca ard hirtia («Poate ca autoperfectionarea nu e raspunsul. Poate ca autodistrugerea e raspunsul» - in Fight Club; «Daca te afli vreodata in holul unui hotel de lux si auzi cintindu-se Valsul Dunarii Albastre, iesi dracului afara. Nu mai sta pe ginduri. Valsul inseamna ca trebuie evacuata cladirea» - in Choke), Palahniuk colectioneaza intimplari, personaje, citeste tone de non-fictiune, ia notite (oriunde s-ar afla) si da de baut fiecarui proiectionist sau medic ce i-ar putea vinde niste ponturi, coduri, scene, denumiri tehnice. Dincolo de stilul contagios si de constructia desteapta a fiecarui story, care nu te lasa sa vezi baza decit dupa ce te-a plimbat (si lasat perplex) pe la etajele superioare, Palahniuk ruleaza acelasi univers intunecat - unul al dezabuzarii, al lipsei de speranta, al extremelor, al anarhiei absolute, al victimelor jalnice - pe care-l descompune pina la ultimele consecinte. Vorba antieroului din Fight Club: «poate trebuie sa distrugem totul pentru a scoate ceva mai bun din noi insine». In aceasta carte-dinamita, nihilismul lui Palahniuk face ravagii, iar dispretul fata de lume si de brand-urile care-ti fals-definesc viata, facindu-te sa te simti si mai imperfect decit esti deja, nu mai lasa loc decit fascinatiei pentru moarte (singura solutie), automutilare (alternativa la moarte) si violenta (singura in stare sa testosteronizeze ego-ul infirm al masculilor). Literatura lui Palahniuk denunta, chit ca nu pentru prima oara, dar cu siguranta de-o maniera originala, ipocrizia unei societati care ne promite marea cu sarea, dar nu ne livreaza decit sarea. Si aceea in ochi. Fight Club este apocalipsa care nu exclude orgasmul, iar ceea ce e demn de toata lauda e felul in care Palahniuk a stiut sa se extraga - cu romanul imediat urmator, Choke - acestui carnaj autodistructiv si sa construiasca, optimist, ceva - chit ca «ar putea fi orice», asa cum zice eroul din Choke - din ruinele unei lumi care si-a pierdut de mult ID-ul. (...) |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Chuck Palahniuk
Monstri invizibili
|
|
|
|
Ultimele aparitii
