Ceea ce transpare la tot pasul este o profunda pasiune pentru textul Scripturii si pentru traditia interpretativa patristica: autorul „respira”, „traieste” patristica si isi invita cititorul la o intoarcere in trecut, la o ancorare in el, intr-un act transformator de umilinta care ne aminteste ca nu ne aflam intr-un vid de interpretare, ca este nevoie sa ne amintim si sa apreciem la justa valoare travaliul imens al celor de dinaintea noastra, evitind recurgerea la un gen hermeneutic atemporal, ce pare conectat, dupa cuvintele autorului, „direct la bateria Sfintului Duh”.

In acelasi timp, sub multe aspecte textele lui Cristian Badilita pun la incercare cititorul, deoarece ele nu sint doar o prezentare descriptiva si rezumativa a bogatiilor trecutului patristic, ci si rodul unui efort personal de interpretare care poate ridica semne legitime de intrebare. In acest sens poate cele mai graitoare sint studiile consacrate Mariei Magdalena si lui Iuda Iscariotul. Dar observatiile personale ale autorului, dincolo de faptul ca sint solid argumentate, nu sint facute de dragul originalitatii cu orice pret, ci sint consecinta luarii in serios a muncii exegetului, care nu poate sa treaca, nici macar in numele unei traditii inradacinate poate milenar, peste ceea ce textul pune la dispozitie, iar onestitatea intelectuala reclama. De aceea, recomandam cititorului ca, inainte de a incepe lectura, sa-si indeparteze „lentilele” confesionale sau intelectuale, bineinteles fara a-si trada propriile optiuni. Cu conditia ca aceste optiuni sa fie cel putin la fel de bine argumentate ca si ipotezele autorului.