|
|
 |
| Philip O CEALLAIGH, in interviu cu Ana CHIRITOIU si Igor MOCANU, iunie-iulie 2007, in Noua literatura |
 Nuvela mi se pare forma perfecta, probabil cea mai literara. Inca nu exista o piata literara pentru nuvele de dragoste sau nuvele politiste. Cind citesti sau scrii o nuvela trebuie sa fii mai atent, trebuie sa fii constient de forma ei. E aproape ca un obiect. Trebuie sa o citesti asa, poate sa o recitesti, dar trebuie sa o vezi integral. |
|
| Philip O CEALLAIGH, august 2007, in interviu cu Matei MARTIN, in Dilemateca |
| Unii oameni au avut impresia ca e scris prea dur. Intr-adevar, am o relatie destul de antagonista cu cititorii. Stiu ca nu scriu frumos, delicat, ci mai degraba dens si agresiv. Unii critici nu au inteles aceasta abordare. Poate e si ciudat pentru ei, fiindca am descris un oras, un loc, un timp pe care ei nu il cunosc. Pentru un roman, e ceva firesc. Lor le este mai usor sa distinga in lumea pe care am imaginat-o eu orasul pe care il cunosc sau viata lor cotidiana. Lucruri care in Europa Occidentala ar putea parea exotice sint absolut normale aici. In Irlanda nu se intimpla niciodata nimic notabil. Acolo niciodata nu o sa ai ocazia sa urmaresti, o zi intreaga, pe viu, efectele unei inundatii la bloc. Aici nimeni nu se mira ca pomenesc asemenea patanii. Fac parte din viata adevarata. |
|
| Bogdan PERDIVARA, august 2007, in Le Monde Diplomatique |
| Dl O Ceallaigh este atent la detalii si minutios in construirea, din amanunte simple, fara edulcorari si pudori si fara excesive complicatii stilistice, a unei realitati consistente. Crochiurile sale minimaliste contureaza o scenografie cu blocuri igrasioase, locatari meschini si sate incremenite in istoria altor vremuri. O scenografie prin care personajele se misca in largul lor, deloc cliseizate, dar emblematice pentru un fel de a fi si pentru o stare de spirit pe care prozatorul, bine imbibat se pare cu spiritul locului, reuseste s-o redea la perfectie. Demonstrind bune abilitati de psiholog, dl O Ceallaigh are, in plus, o seninatate si o bucurie in a povesti care inca le lipseste in mare masura conationalilor nostri scriitori, inglodati adesea, cind vine vorba de istoria foarte recenta, in lamentari sterpe, grotesti si antipatice. |
|
| ***, 8-10 iunie 2007, Cotidianul |
| Cele nouasprezece povestiri ale acestei carti, care a cistigat Premiul Rooney pentru Literatura Irlandeza si Glen Dimplex New Writers Aword, sint imagini din cartierele periferice ale Bucurestiului. De la peisajele cu blocuri comuniste, la care s-a suprapus amprenta tranzitiei postdecembriste, pina la povestile unor imigranti ilegali in Statele Unite, toate acestea devin subiectele naratiunilor sale. Cu un simt al observatiei bine exersat, O Ceallaigh opteaza pentru un stil limpede si simplu, fara a deveni insa prozaic. Detaliile pe care le surprinde ochiul format, al cuiva care a trait mai inainte in Anglia, Rusia sau in Spania, sint declicuri pentru cititorul care s-a obisnuit atit de bine cu lumea cartierelor bucurestene. |
|
| Mirela DIMITRIU, 4/8 din 2010, in Echinox |
| Phillip O Ceallaigh, de doua ori nominalizat pentru Frank O’Connor Prize si cistigatorul Rooney Prize si Glen Dimplex First Book Prize, al carui stil are influente recunoscute din proza lui Hemingway si Bukowski, reuseste sa contureze cu acuratete imaginea realitatii romanesti post-comuniste, dar nu se opreste aici; povestile lui isi schimba cadrul, oferind o scurta trecere in revista a tarilor vizitate. Este greu de trasat o linie intre ceea ce ar putea sau nu constitui elemente autobiografice. Insusi scriitorul afirma ca succesul neasteptat al volumelor sale a avut probabil de-a face cu modul lui de a scrie „cu o anumita candoare si sinceritate” si ca uneori sa incercat sa comprime intimplari la care a asistat de-a lungul anilor intr-o povestire ce se desfasoara pe parcursul unei singure zile. |
|
| Mihai IOVANEL, 31 iulie 2007, in Gandul |
| Trebuie sa cititi neaparat cartea asta. Nu pentru ca autorul e un gringo din Irlanda care scrie, printre altele, despre Romania. Nici pentru ca nu ati mai fi citit de mult un volum de nuvele si ar fi cazul sa reparati situatia. Ci pentru ca Philip O Ceallaigh e un scriitor adevarat. Gasiti aici povestiri care se petrec in medii majoritar umile si periferice, in America, Rusia, Turcia si, cele mai multe, in Romania. Nu veti gasi, in acest repertoriu larg, lucruri false sau lucruri pe care sa le simtiti ca false. Si nici chestii care sa se pastreze la suprafata lucrurilor. Atunci cind e vorba de «adevar» in literatura, adevarul acesta e ca o rata: se balaceste, dar se si scufunda. Irlandezul reuseste optim dozajul intre a descrie si a spune. Un lucru rar. De regula, autorii esueaza intr-una dintre urmatoarele doua optiuni: (i) tezismul (armarea povestii cu tot felul de simboluri si metafore; adevarata naratiune sta in descifrarea lor - o actiune de cele mai multe ori puerila; povestea propriu-zisa devine un simplu pretext, un hamal care se speteste ducind in circa niste tromboane); (ii) flecareala (citesti textul X si nu pricepi in ruptul capului de ce te tine de vorba autorul lui). Lui O Ceallaigh ii sint suficiente 10 pagini ca sa te umple de realitatea lucrurilor despre care scrie. Si nu la modul usurel, ci intr-un fel amplu si decisiv. |
|
| Philip O CEALLAIGH in interviu cu Florentina CIUVERCA, 30 iunie-6 iulie 200, Suplimentul de cultura |
| Philip O Ceallaigh fumeaza tutun pentru ca «toata lumea fumeaza tigari», n-are ambitii de slujbas corporatist cind toata lumea se precipita spre «multinationale» si a venit sa-si ia casa in Bucuresti, in 2000, cind tot romanul o lua spre Occident. Si, ca bonus pentru posibile admiratoare, aduce nitel cu Edward Norton. Pare un personaj «pierdut» cind iti vorbeste, intr-o romana bine stapinita, ca aici e acasa si nu Irlanda, insa totul intra intr-o logica a unui stil de viata, in care e vital sa ai timp pentru tine, si nu sa ti-l vinzi altora. De altfel, proza lui din Insemnari dintr-un bordel turcesc respira o lentoare a privitorului obisnuit sa-si ia ca ragaz tot timpul din lume. Pentru criticii anglo-saxoni, O Ceallaigh a excelat prin «forta imaginativa». Nici nu e greu sa dai impresia asta, cind stai in bloc «cu toti nebunii, toti frustratii de pe lumea asta» si grotescul, neprevazutul te trag zilnic de mineca, intr-o Europa de Est a tranzitiilor greu de digerat. |
|
| Dan-Liviu BOERIU, 27 august 2011, pe danboeriu.blogspot.com |
O Ceallaigh are o scriitura fluida, bine temperata, presarata si cu elemente argotice, dar si cu dovezi de un lirism tulburator (…). Descrie cu minutiozitate viata intr-un bloc romanesc, in care fiecare apartament este o lume in sine, iar fiecare locatar – un personaj demn de toata atentia („In cartier”). Comicul e la el acasa, fie izvorind din absurdul pataniei (doi prieteni de la tara ajung sa manince un porc de guineea, nestiind, initial, ce e), fie dintr-un limbaj colorat.
Aici mi se pare ca sta punctul forte al lui O Ceallaigh (…): are o privire atit de scrutatoare asupra a tot ce se misca in jurul lui, incit felul in care-ti descrie dialogurile dintre personaje, viata lor si apucaturile fiecaruia capata, aproape, o valoare jurnalistic-documentara. Stilul volumului de povestiri e agreabil: cind saltaret si comic, cind cald si reconfortant. Intr-atit de viu este tot ce scrie O Ceallaigh, incit paginile sale devin adevarate fotograme. |
|
| Iulia POPOVICI, 26 iunie 2007, Ziua |
| Autorul Insemnarilor dintr-un bordel turcesc, multipremiata anul trecut si apreciata de catre presa irlandeza si britanica drept cel mai bun debut al ultimilor ani, e un irlandez care locuieste de sapte ani la Bucuresti. Se numeste Philip O Ceallaigh si scrie despre oameni cu ocupatii si vieti banale din Romania pina in Statele Unite si Turcia. Pina sa ajunga sa traiasca din scris, a avut ocupatii dintre cele mai bizare ca sa-si cistige existenta, raminind, pina in fibra sa cea mai profunda, scriitor. Intr-un mod paradoxal, Philip O Ceallaigh ar putea fi chiar singurul scriitor al noii generatii in Bucurestiul anului 2007. |
|
| Philip O CEALLAIGH in interviu cu Ovidiu SIMONCA, 26 iulie-1 august 20, in Observator Cultural |
| Un scriitor trebuie sa fie conectat cu alti oameni. Nu trebuie sa ai o idee elitista despre scris si sa crezi ca scrisul, literatura sint pentru oameni superiori sau mai educati, ca ar fi ceva pentru un cenaclu. De ce e atit de greu sa fii accesibil? Daca scrii trebuie sa te straduiesti sa nu fii greu de citit. Eu nu vreau sa-mi explic Romania, vreau doar sa o inteleg, vreau sa stiu ce a fost in spatele oamenilor care locuiesc in cartierele periferice ale Bucurestiului. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Philip O Ceallaigh
Si dulce e lumina
|
|
|
|
Ultimele aparitii
