 |
| Stefan BORBELY, mai 2007, Apostrof |
 Anuntind o noua sensibilitate culturala, al carei timp nu venise inca, la noi, la data aparitiei romanului, Intermezzo relateaza, in esenta, o criza a individuatiei. |
|
| Bogdan-Alexandru STANESCU, 8-14 septembrie 2007, in Suplimentul de cultura |
| Avem de-a face in Intermezzo cu un duel agonic intre doua monstruozitati, cea a femeii si cea a barbatului; prima este devenire, se construieste in contact cu alteritatea – mai precis, cu barbatii –, a doua se prezinta a fi matura din fasa, este de natura patologica, consecventa cu sine, in sensul seducatorului kierkegaardian, cel pentru care seductia este pur act autotelic: «Nu imi face placere, dar o posed din orgoliu; in geamatul ei fericit e atita candoare, atita viata, ca stau la pinda cu toate simturile mele sa prind cit mai mult din secretele fiintei ei ce susura, susulta, soptesc, se zbenguie, se joaca, se alinta, libere numai in act. Placerea mea maxima este sa asist la placerea ei, sa simt resortul intim ce o face sa se zguduie convulsiv ca si cum ar fi prinsa de ceva nepamintean si in aceasta ipostaza devin mai puternic, imi descopar o forta, o energie de stapin absolut. Sint Dumnezeu in negativ». |
|
| Antonio PATRAS, 7 august 2008, in Observator Cultural |
| Intr-adevar, febrilul sondaj autoscopic, preocuparea exclusiva pentru modelarea unei imagini cit mai convenabile despre sine, egoismul atroce, complexul de superioritate, gelozia, obsesia instrainarii si inca multe altele apropie pe eroul din Intermezzo I (un student inteligent si dornic de afirmare) de personajele lui Camil Petrescu, Eliade sau Holban. |
|
| Bogdan CRETU, 1 august 2007, in Adevarul literar si artistic |
| Publicat in 1984, primul volum din romanul [[Intermezzo]] (reeditat anul acesta la editura Polirom) se inscria intr-un program critic bine articulat, prin care Marin Mincu se situa in avangarda receptarii noii generatii optzeciste, pe care a acreditat-o descoperindu-i filiere textualiste si textualizante. Debutul in proza al impetuosului critic-poet avea sa marcheze o data in literatura postbelica, dind startul unui nou mod de a concepe romanul, eliberat de vasalitatea fata de real. Nu intimplator, incepind cu jumatatea deceniului noua, optzecistii insisi incep sa scrie similar, autoreflexiv, e drept, mai ales pe spatii restrinse; proza lor este oricum, numai mimetica nu. In pofida unor ulterioare confruntari legate de intiietate, datele istoriei literare ne obliga sa ii acordam premisa de pionierat lui Marin Mincu. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
Ultimele aparitii
