|
|
 |
| Irina PETRAS, nr. 236, 2010, in Apostrof |
 Marin Mincu a plecat dintre noi. La 65 de ani. Atit de nepotrivita cu vitalitatea lui debordanta ii este plecarea, incit am numit-o impolitete ontologica. La Conferinta Nationala, in pauza, faceam inca planuri (printre altele, o intilnire la Cluj, in primavara lui 2010), rideam, cintam, aminam, ca niste oameni «cu zile» ce ne credeam. Revenea cu intrebarea-refren a ultimilor ani: nu-mi gasesc, aore, timp sa scriu un studio monographic despre el? Scrisesem deja citeva rinduri, nu, deocamdata nu vad cum as putea sa promit o astfel de concentrare pe un singur subiect. In plus – adaugam cu usuratatea oarba a prezentului etern –, nici nu gust monografiile despre oameni inca in viata, care ti se uita peste umar la ceea ce scrii… […]
Asemenei personajului sau M., din Intermezzo, Marin Mincu isi este simultan obiect si subiect, ambele insemnind puterea instapinirii pe propriile gesturi existential prin cuvint. Dosarul unicitatii aduna, cu bucurie aproape copilareasca, dar si cu orbire de colectionar, probe. Ceilalti, daca nu sint mari contructori de expresii memorabile, sint anonimi «fara acees la problema ontologica a existentei». Are obsesia performantei, a situarii in fruntea clasamentelor («cind esti mai puternic decit ceilalti si acest lucru iese in evidenta»), in dispret repetat, neobosit fata de turma.
 |
|
| Bogdan CRETU, 10 decembrie 2009, in Observator cultural |
| Putini autori contemporani au reusit sa atinga acea autenticitate a rostirii poetice pe care o gasim in ultimele carti ale poetului Marin Mincu. Prozatorul nu este nici el mai prejos, caci cele patru volume din ciclul Intermezzo si cele doua romane „italiene“ propun nu numai o poetica a textualismului si a autenticitatii scriiturii din care destui s-au infruptat tacit, ci si o exigenta a autolivrarii in scriitura pentru care putini erau pregatiti. De fapt, e vorba de acelasi roman, cu mai multe fascicule; un roman care nu doar developa, la modul diaristic, o existenta recognoscibila pina la amanunt, ci care isi punea in pagina, deschis, si formula: „Trebuie sa astept un moment prielnic, cind ceea ce scriu imi da acea impresie a implicarii viscerale despre care vorbeam, prin care pot sa masor chiar in proces, in act, cit de autentic sint in ceea ce scriu. Autenticitatea scriiturii nu se refera, cum am mai spus, la sinceritate (pot exista autori sinceri care nu au nimic autentic de comunicat in actul scriiturii ca atare), ci la acel aflux de traire ce reuseste sa fie exprimata“. Acesta a fost programul scrisului lui Marin Mincu in toate cartile sale, indiferent de gen. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Marin Mincu
Intermezzo. Aurora
|
|
|
|
Ultimele aparitii
