Norman MANEA in interviu cu Ovidiu SIMONCA, 8-14 mai 2008, in Observator Cultural
Cartile au si ele momentele lor de pornire, de implinire. Desi Intoarcerea huliganului nu se refera doar la vizita mea in Romania, ci recupereaza, fragmentar, o intreaga existenta – si a mea si a Romaniei din anumite perioade, perceptia mea era extrem de tensionata, atunci. Reveneam intr-un loc pe unde trecuse furtuna, cutremurul, iar eu ma intorceam sa-l vad. Eram, cum spun in carte, un turist al posteritatii. Reveneam intr-un loc in care eu am disparut si pe care il revad ca pe un soi de strigoi al locului. Ma uit la cladiri pe care le stiu, la strazi pe care le stiu, sint si nu mai sint al locului si nu mai exist pentru acel loc. Si, cum constatam deseori, nici nu e nevoie sa exist, nici nu e nevoie de mine, am iesit, am trecut intr-un alt tarim.
Mirela CORLATAN, 25 noiembrie 2010, in Evenimentul zilei
Am simtit cumva ca o revansa, ca o contrapondere la neputinta mea o declaratie data in urma cu citeva zile [fenomenului antisemitismului e cel putin la fel de prezent in societatea postdecembrista ca si in cea comunista] de scriitorul Norman Manea, un alt evreu din Romania cu care ar trebui sa ne mindrim. Anume aceea ca e tratat in Romania «ca un rock star». Atentia cu care l-au inconjurat organizatorii vizitei sale in Romania si care are in mod firesc – trebuie spus fara ipocrizie si ofensa – ratiuni financiare si de imagine, dar si atentia celor care i-au descoperit cu placere cartile ar trebui sa reprezinte normalitatea. Doar ca nici in cazul sau normalitatea nu merge pina la capat. Uniunea Scriitorilor se comporta ca si cum nu ar exista, iar posibilitatea ca Norman Manea, devenit in Occident o adevarata vedeta literara, sa ajunga membru al USR pare o gluma nesarata. Pe care o punem in paranteze pentru ca atitudinea cu pricina are ca resort doar invidia profesionala si orgoliul ranit ale unor colegi de breasla. Doar un Nobel i-ar mai indulci, poate, pe scriitorii din Romania, si asta din calculul ca s-ar produce un transfer de capital de imagine. Si poate tot un Nobel cistigat de un evreu pentru carti scrise in romaneste ar face sa mai paleasca antisemitii din Romania. Ca dovezile incontestabile ale Holocaustului romanesc, in genul gropii comune din padurea Vulturi, recent descoperite, cred ca ii lasa reci.
Norman MANEA in interviu cu Traian DANCIU, 22 octombrie 2008, in Evenimentul zilei
As fi vrut sa scriu numai romane de dragoste (ride), dar nu s-a putut. Sunt un scriitor politic in masura in care am trecut prin ce am trecut. Din pacate. La 5 ani am fost deportat cu familia in Transnistria, apoi am devenit incomod regimului de la Bucuresti, care a obligat Uniunea Scriitorilor sa-mi retraga premiul, am fost atacat in presa ca evreu, in cele din urma am plecat din tara, desi nu asta voiam.
Norman MANEA in interviu cu Elena VLADAREANU, 21 aprilie 2008, in Romania libera
Raportul dintre fictiune si realitate e unul ambiguu, tipic literaturii si artei. Sint elemente biografice, dar niciodata nu este biografie. Eroul respectiv sint si nu sint eu, adica ii imprumut situatii prin care nu a trecut niciodata si care imi sint cerute de fluxul scrisului. Imi cere anumite situatii care nu tin de biografia mea, pe care pur si simplu le inventez. Una peste alta, in structura personajului se pastreaza probabil o anumita coerenta de sensibilitate si de perceptie, desi faptic nu este o pictura dupa model. Adica nu este un mimesis perfect, este cu devieri, cu artificii, cu trucuri de scris, de expresie. Realitatea se transforma prin insusi procesul scrisului.
Daniel CRISTEA-ENACHE, 2010, in Observator cultural, nr. 552
Sint mai multe romane in Intoarcerea huliganului, si in aproape toate regasim marcile distincte ale scriitorului. Textul sau, indiferent ca e fictional, nonfictional sau o combinare variabila intre cele doua dimensiuni, se organizeaza si se expune concentric si circular. Avanseaza in pagina pentru a se intoarce in timp; si porneste de la diferitele virste ale subiectului pentru a explora, din interiorul memoriei si al constiintei, o Istorie terifianta. Norman Manea e un prozator din categoria, nu foarte bogat ilustrata, a celor care iau intotdeauna omul si lucrurile in serios: un Marin Preda, un Augustin Buzura, alti citiva romancieri romani interesati pina la obsesie de amenintarea multipla a individualitatii si a entitatii umane, in secolul totalitarismelor.
Cu o deosebire importanta. In timp ce Preda observa cu calm analitic si cu o seninatate, asa zicind, tolstoiana chinurile si convulsiile personajelor prinse in capcana Istoriei, in mecanismele ei operationale, Manea ia distanta fata de acest realism prozastic in care omenescul este introdus si vazut in logica de fictiune a romanescului. Proza din Intoarcerea huliganului, cu toate tipurile ei (vreo cinci), e mai putin si, totodata, mai mult decit o proza realista, psihologica, documentara ori o fresca sociala…
Norman MANEA in interviu cu Adela GRECEANU, 2008, in Noua Revista Vorbita (Radio Romania Cultural)
Este o intimitate a creativitatii insasi, tot ceea ce creezi in scris, in proza si nu numai, si in poezie este o parte din tine. Daca este doar atit, parca nu ar fi suficient, daca nu exista si o detasare, o evaluare lucida a ceea ce faci. Romanele mele, cartile mele de proza, la ele ma refer in primul rind, isi au o actualitate, contemporaneitate, pentru ca ele sint scrise in prezent si evalueaza o realitate nu foarte indepartata in timp de prezent. Nu sint romane istorice, nu sint romane ale unei imaginatii latino-americane care atinge fantasticul literaturii. Sint scrieri realiste, realist-ironice, focalizate asupra eului, asupra aventurilor individului si individualitatii.
Norman MANEA, in dialog cu Sebastian EDUARD, 18 noiembrie 2010, Jurnalul National
Care e cea mai frumoasa perioada a istoriei mele personale este, probabil, revenirea in aprilie 1945 din Transnistria. Descopeream atunci «fantasticul banalitatii», scoala si jocurile, rudele, mancarea si matusile, ospitalitatea unui oras calm si senin, plin de flori. Timpul petrecut atunci la Falticeni si apoi la Radauti a fost o terapeutica tranzitie. Spun «descopeream», si nu «redescopeream», desi anii de pana la deportarea din 1941 au fost, cu siguranta, fericiti, dar imaginea lor s-a spulberat parca instantaneu cand am fost brusc zvarliti in noaptea plina de urlete si groaza a deportarii. Frigul, frica si foamea devenisera hrana zilnica a haituitilor si au ramas si ulterior, in memorie, repere brutale de contrast fata de orice definitie a «fericirii». Destinul a fost si ulterior generos in umilinte, primejdii si limitari, instruindu-ne persistent asupra incertitudinii si imprevizibilului. Au fost insa, fireste, si nu putine momente fericite, in afara celui exploziv al intoarcerii: anii de liceu la Suceava, contactul cu Bucurestiul, bulevardele si bibliotecile sale, dialogul cu cartile si prietenii, anul casatoriei si al primului volum, momentele festive de apreciere in America si alte tari. Viata nu este niciodata perfect zavorata in nenorocire si suferinta; chiar si in situatiile extreme apar rare clipe de inseninare si speranta. Inventarul secventelor de «fericire» nu reda, de fapt, decit birocratic vibratia jubilanta pe care implinirile, atitea cate au fost si cum au fost sa fie, ni le daruiesc. Senectutea nu este nici ea cu totul lipsita de surprize faste si benefice, de armonia contemplarii, de acordul ravnit cu tangibilul si intangibilul.
Norman MANEA, in dialog cu Oana GHITA, 16 noiembrie 2010, Mediafax
Sint si raman in exil, ma aflu intr-o profunda solidaritate cu cei aflati in exil intern in tara lor sau in exilul de departe. Am trecut eu insumi de la exilul intern la cel de departe, de tot mai departe. Din acest departe, nu-mi ingadui sa astept nimic, dar i-as dori Romaniei o reala «schimbare la fata», care sa fie si o schimbare de fond, structurala in functionarea statului, a institutiilor sale democratice, dar si intr-o mai profunda schimbare de mentalitate generala, prin participarea reala si responsabila a cetatenilor la viata cetatii si printr-un mai mare respect pentru acestia.
Carmen MUSAT, 10-16 aprilie 2008, in Observator Cultural
Desi nu ezita sa-si formuleze direct si ferm opiniile, Norman Manea nu isi propune sa emita sentinte definitive asupra realitatilor din tara Dada «pe care nu dorisem s-o parasesc si in care nu doream sa ma intorc». Efortul lui e unul de natura comprehensiva, preocuparea sa majora fiind aceea de a intelege ce s-a intimplat cu cine insusi si cu ceilalti. Luciditatea necrutatoare a autorului i-ar putea deranja (i-a si deranjat, de altfel) pe cei prea putin obisnuiti sa isi asume trecutul si sa-si analizeze cu obiectivitate propriile erori.
Paul CERNAT, 10-16 aprilie 2008, in Observator Cultural
Publicata simultan in Statele Unite si Romania, Intoarcerea huliganului a devenit, cel putin pentru cititorul roman, nava-amiral a literaturii lui Norman Manea. Ea ii (re)da, in cel mai inalt grad, autorului o identitate – literara, in prima si ultima instanta – multipla, de mare autenticitate si importanta istorico-biografica, o identitate incarcata de un tragism retinut.
| 1 |
Norman Manea
Inaintea despartirii. Convorbire cu Saul Bellow – Un proiect Words&Images
Ultimele aparitii
Cartile au si ele momentele lor de pornire, de implinire. Desi Intoarcerea huliganului nu se refera doar la vizita mea in Romania, ci recupereaza, fragmentar, o intreaga existenta – si a mea si a Romaniei din anumite perioade, perceptia mea era extrem de tensionata, atunci. Reveneam intr-un loc pe unde trecuse furtuna, cutremurul, iar eu ma intorceam sa-l vad. Eram, cum spun in carte, un turist al posteritatii. Reveneam intr-un loc in care eu am disparut si pe care il revad ca pe un soi de strigoi al locului. Ma uit la cladiri pe care le stiu, la strazi pe care le stiu, sint si nu mai sint al locului si nu mai exist pentru acel loc. Si, cum constatam deseori, nici nu e nevoie sa exist, nici nu e nevoie de mine, am iesit, am trecut intr-un alt tarim.
