|
|
 |
| Petre Andrei FLUERASU, iulie 2007, in Noi, nu! |
 Ispasire este o carte clasicizanta, transforma evenimente simple in mituri, defineste o societate plecind de la tarele acesteia. Personajele pastreaza amintirile, le venereaza, refugiindu-se adesea in trecut. Ian McEwan descrie o lume statica, ancorata in traditii, o lume care refuza cu obstinatie emanciparea si ii condamna pe cei care o propovaduiesc. Naratiunea este baroca, deschizind peisaje luxuriante, incarcate cu simboluri. Elementele specifice diferitelor perioade istorice apar pretutindeni, incercind parca sa sublinieze circuitul temporal parcurs de personaje. Fiintele se metamorfozeaza odata cu istoria, imprumutind inevitabil atributele evenimentelor la care sint martore. McEwan surprinde foarte bine elementele psihologice, angoasele fiintative, reusind sa construiasca personaje reale. Desi pe alocuri pare absurd, romanul isi pastreaza de la un capat la altul veridicitatea. Oamenii actioneaza de cele mai multe ori haotic si autorul reuseste sa surprinda gesturile lor fara dramatism, integrindu-le intr-un firesc existential imposibil de contestat. Ian McEwan stie sa construiasca scene impunatoare. Personajele prind viata firesc, pentru ca autorul nu se teme de clisee, ci stie sa le foloseasca in combinatii inedite. Perspectiva narativa ofera forta textului, apropiindu-se de cititori, atragindu-i intr-un univers fabulos in care sentimentele reusesc pina la urma sa invinga. |
|
| Costi ROGOZANU, februarie 2008, in Republik |
| Ian McEwan e ultrarational, nespectaculos in interviuri, iar momentele soc din literatura sa te arunca direct in problematizari grave arzind orice urma de senzualitate a gratuitatii. |
|
| Mihaela SPINEANU, decembrie 2003, Elle |
| Cartea lui Ian McEwan este un roman-simfonie despre iubire si razboi, copilarie, vinovatie si iertare. Este o impletitura magica de povesti, al carei impact il resimti deopotriva in inima, in stomac si in creier. |
|
| Florentina CIUVERCA, 9 februarie 2008, in Evenimentul zilei |
| Complicitatea carte-film poate fi inclusa printre cele mai reusite din istorie, stilistica vizuala a prozatorului britanic inchegindu-se perfect in imagini, in regia lui Joe Wright. Daca romanul lui McEwan, publicat in 2001, a fost plasat de revista Time printre cele mai bune 100 de carti din literatura, filmul a facut deja cariera in cinema, desi abia a fost lansat. |
|
| Nicolae PRELIPCEANU, 5 noiembrie 2003, Romania libera |
| Un exceptional roman al scriitorului englez Ian McEwan, considerat cel mai important prozator din Marea Britanie, de azi, fireste. Cartea are aerul romanelor englezesti clasice, temeinice, aplecate asupra unei lumi solide, atita doar ca romanul lui Ian McEwan prezinta tocmai schimbarea, lenta, dar sigura, a acestei lumi, dupa primul razboi mondial. |
|
| Andrei GORZO, 4 noiembrie 2003, Observator cultural |
| In nuvelele cu care a debutat McEwan si in romanele lui de tinerete, nimic nu conta mai mult decit socul. Ziaristii il poreclisera «Ian Macabre»; un critic l-a numit «Stephen King pentru intelectuali». Ca tinar scriitor, McEwan deja stia totul despre teroare. Nu mai avea de invatat decit despre mila. Si a invatat de la un roman la altul, dar nimic nu anunta splendidul salt inainte pe care-l reprezinta ultimul roman. «Ispasire» este un roman traditional - cu toata «forta de atractie subterana a naratiunii pure» -, care traieste in inima unui roman profund constient de sine. Acesta e McEwan in forma lui cea mai buna. |
|
| Cristina CHEVERESAN, 29 februarie 2008, in Orizont |
| Considerat de multi critici drept cea mai mare realizare a britanicului, volumul contine o proza intensa, provocatoare, deconcertanta prin aranjarea straturilor narative si frecventele rasturnari de situatie. Confirmindu-si reputatia de arhitect al suspansului, scriitorul produce mai mult decit o sinuoasa si pe alocuri terifianta poveste de dragoste. Ispasire este o istorie cu planuri multiple, o meditatie nelinistitoare despre puterea imaginatiei, despre capacitatea de manipulare a fictiunii. In cazul expus cu precizie chirurgicala, creatorul nu se plaseaza in proximitatea idilic-demiurgica a unui Dumnezeu al cuvintelor. El sta pe marginea prapastiei deschise spre pierzanie de influenta malefica pe care cuvintele o pot exercita asupra realitatii. |
|
| Iulia POPOVICI, 15 noiembrie 2003, Ziua |
| «Ispasire» e de departe cea mai buna carte a lui McEwan, extrem de diferita de anterioarele. E totusi, la fel ca si celelalte, o scriere cruda, nemiloasa in taietura ei elegenta. Este o carte despre imaginatie ca forta distructiva, invingind in lupta dreapta realitatea, si despre literatura ca simulacru al mintuirii. Ian McEwan exerseaza stilul romanului clasic englez (si nu la modul parodic in care-o face David Lodge) pentru a spune extraordinara poveste a unor vieti distruse de jocul imaginatiei si a unei alte vieti, dedicate ispasirii prin imaginatie a acestui pacat mortal. Scrisul care ucide: «Ispasire» e o carte despre Dumnezeul-autor si autorul-Satana. |
|
| ***, 15 ianuarie 2008, TVR1 |
| In momentul in care, intrata in adolescenta, protagonista cartii, Briony Tallis, isi da seama ca doreste sa abandoneze lumea himerelor pentru a scrie despre oamenii din jur si despre viata reala, simtul sau exagerat al ordinii si justitiei o impinge spre un act social gresit, de pe urma caruia vor avea de suferit apropiatii sai. La batrinete, scriitoarea de succes care a devenit Brionny Tallis va medita asupra consecintelor faptei ei, pentru a carei ispasire si-a petrecut, de fapt, intreaga viata. |
|
| Dan-Silviu BOERESCU, 14 noiembrie 2003, Pro Tv Magazin |
| In acelasi timp, poveste de dragoste si roman de razboi, cartea face o incursiune necrutatoare in psihologia personajului - fetita Briony - care trebuie sa «ispaseasca» vina de a fi condamnat, folosindu-si isteric imaginatia, un nevinovat la inchisoare. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
Ultimele aparitii
